Codul penal. Comentariu pe articole. Ediția 2

Această nouă ediție, cum era și firesc, subliniază și explică modificările legislative apărute după prima publicare a lucrării. De asemenea, au fost revizuite, completate sau explicate mai amplu, unele abordări teoretice, ținând cont de evoluția legală, doctrinară sau jurisprudențială.

În acord cu rațiunea și obiectivele generale ale lucrării, această nouă ediție se concentrează în primul rând pe actualizarea și interpretarea jurisprudenței create după ediția anterioară.

Astfel, au fost avute în vedere recursurile în interesul legii, hotărârile prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, deciziile instanței supreme, precum și orice alte hotărâri ale instanțelor, cu relevanță în aplicarea corectă a legii penale, peste 28 de decizii.

În această manieră de abordare, prin această ediție, precum și prin edițiile următoare ce sperăm să vadă lumina tiparului în viitor, înțelegem să asigurăm obiectivul pe termen lung al lucrării: acela de a pune la dispoziția practicienilor un instrument de lucru eficient, mereu util și actual.