Integritatea in spatiul public si privat. Preventie si necesitate in asigurarea increderii in raporturile sociale

Nevoia de integritate este prioritară, iar prevenirea încălcărilor normelor de etică este menită să întărească încrederea în raporturile sociale.

Lucrarea, prima în spaţiul juridic român, sub aspectul abordării prin diversitatea contribuţiilor autorilor din mediul public şi privat conferă supleţe acestora şi invită nu numai la reflecţie, dar mai ales la conştientizarea că nevoia de integritate este prioritară, iar prevenirea încălcărilor normelor de etică, prin programe de pregătire specializată multidisciplinară, competenţele unor organe cu atribuţii specifice sunt menite să întărească încrederea tuturor în raporturile sociale şi activităţile pe care le desfăşoară.

Acest volum se adresează tuturor studenţilor, auditorilor, practicienilor, specialiştilor, dar şi cetăţenilor care sunt interesaţi în a avea un contact specializat şi fundamentat asupra integrităţii, componentă esenţială umană în orice activitate, contribuind la formarea unei culturi civice.