Editura C.H. Beck, prezentă la Ziua Universităţii Creştine ”Dimitrie Cantemir” cu două lansări de carte

Manifestarea științifică, prilejuită de aniversarea Zilei Universității Creştine ”Dimitrie Cantemir”, a inclus lansarea a două lucrări publicate la Editura C.H. Beck în 2017.

Vineri, 9 februarie 2018, cu ocazia aniversării Universității Creştine ”Dimitrie Cantemir” s-au desfășurat o serie de activități științifice, adresate studenților, absolvenților și personalului instituției de învățământ. Programul acestei manifestări a inclus și secțiunea Lansări de carte, cu prezentarea a două titluri publicate anul trecut la Editura C.H. Beck: ”Constituţia României. Comentarii şi explicaţii” și ”Drept financiar-fiscal. Legislația Uniunii Europene”.

”Constituţia României. Comentarii şi explicaţii”

Coordonatori:  Prof.univ.dr. Cristian Ionescu, Prof.univ.dr. Corina Adriana Dumitrescu

Prin esenţa sa, ca şi prin funcţia sa socială, Constituţia are o valoare şi importanţă juridică supremă faţă de orice altă normă de drept. Supremaţia Constituţiei este o construcţie teoretică întemeiată pe logica formală a aşezării normelor juridice într-o ordine ierarhică, în funcţie de criterii raţionale, şi pe principiul suveranităţii naţionale, potrivit căruia poporul este îndreptăţit să pretindă Guvernantului ca acesta să-i respecte voinţa suverană exprimată în principiile şi dispoziţiile constituţionale.

”Drept financiar-fiscal. Legislația Uniunii Europene”

Autori: Prof.univ.dr. Dan Drosu Șaguna, Lect.univ.dr. Daniela Iuliana Radu, Conf.univ.dr. Marius Eugen Radu

Lucrarea analizează în materie financiar-fiscală acquis-ul Uniunii Europene – ansamblul de drepturi și obligații asumate de statele membre ale Uniunii Europene, norme juridice ce reglementează activitatea instituțiilor UE, acțiunile și politicile unionale.

Actualitatea cercetării domeniului legislativ financiar-fiscal al Uniunii Europene este confirmată de faptul că țările membre sunt în curs de elaborare a unui sistem comun de taxare a tranzacțiilor financiare, ca modalitate de a garanta că sectorul financiar contribuie în mod echitabil la costurile recesiunii pe care, în mare parte, a și provocat-o.