RIL admis. Aplicarea unitară a art. 72 și a art. 153^12 din Legea nr. 31/1990 [Decizia ICCJ nr. 24/2017]

În Monitorul Oficial nr. 153 din 19 februarie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24 din 6 noiembrie 2017 prin care Completul competent să judece recursul în interesul legii a soluționat recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și de Ministerul Public cu privire la „interpretarea și aplicarea art. 72 și art. 153^12 din Legea nr. 31/1990, în raport cu dispozițiile art. 1552 și 1554-1555 din Codul civil din 1864 și ale art. 2030 din Codul civil, respectiv dacă, în societatea pe acțiuni, administratorul statutar al cărui mandat a expirat, fără ca societatea să prelungească mandatul respectiv sau să numească un alt administrator, mai deține prerogativa reprezentării societății”.

Citeste articolul integral pe legalis.