CSM a anunţat că a reevaluat conţinutul propunerii de modificare a articolului 308 din Codul penal

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat, miercuri, că a reevaluat conţinutul propunerii de modificare a articolului 308 din Codul penal, care a fost interpretată în spaţiul public într-un sens contrar celui urmărit.

Articolul CSM a anunţat că a reevaluat conţinutul propunerii de modificare a articolului 308 din Codul penal apare prima dată în Infolegal.ro.

Propunerile privind închisoarea la domiciliu sau în weekend au fost votate în Comisia Juridică de la Camera Deputaţilor

Propunerile privind închisoarea la domiciliu sau în weekend au fost votate astăzi în Comisia Juridică de la Camera Deputaţilor. Beneficiari vor fi cei care comit infracţiuni de abuz în serviciu, cumpărare de influenţă sau delapidare.

Articolul Propunerile privind închisoarea la domiciliu sau în weekend au fost votate în Comisia Juridică de la Camera Deputaţilor apare prima dată în Infolegal.ro.

Augustin Lazăr: Mai mult de jumătate din dosarele aflate pe rolul DNA se referă la abuz în serviciu

Procurorul general Augustin Lazăr susţine, într-un interviu acordat AGERPRES, că există metode sofisticate de fraudă în achiziţiile publice, în care sunt folosiţi ca paravan "oameni de paie" cu o cultură modestă, astfel încât este necesară menţinerea infracţiunii de abuz în serviciu pentru a proteja banul public, care este "o miere la care trag foarte mulţi".

The post Augustin Lazăr: Mai mult de jumătate din dosarele aflate pe rolul DNA se referă la abuz în serviciu appeared first on Infolegal.ro.

Curierul Judiciar nr. 1/2018

Numărul 1 al Curierului Judiciar conține articole care tratează, printre altele: moneda BITCOIN, timp de lucru/timp de odihnă, munca suplimentară, impreviziunea, clauze de echilibrare convențională, demolarea unor construcții, practica judiciară, protecția datelor cu caracter personal, condițiile arestării preventive și infracțiunea de abuz în serviciu.

Un proiect legislativ prevede executarea la domiciliu a pedepselor cu închisoarea de până la 3 ani

O propunere legislativă depusă, pe 18 decembrie, la Camera Deputaţilor, de către mai mulţi parlamentari PSD, prevede executarea la domiciliu a pedepselor cu închisoarea de până la 3 ani, precum şi un prag de 200.000 de euro pentru abuzul în serviciu.

The post Un proiect legislativ prevede executarea la domiciliu a pedepselor cu închisoarea de până la 3 ani appeared first on Infolegal.ro.

Laura Codruța Kovesi: Prejudiciul identificat de DNA în 2016, reprezentând sechestre, numai pentru abuz în serviciu – 263 milioane euro

Procurorul-șef al DNA Laura Codruța Kovesi a afirmat joi că prejudiciul identificat de DNA în 2016, reprezentând sechestre, numai pentru faptele de abuz în serviciu, este de 263 de milioane de euro.

The post Laura Codruța Kovesi: Prejudiciul identificat de DNA în 2016, reprezentând sechestre, numai pentru abuz în serviciu – 263 milioane euro appeared first on Infolegal.ro.

Infracţiunea de abuz în serviciu ar putea fi redefinită

Infracţiunea de abuz în serviciu ar putea fi redefinită. Potrivit unor informaţii Digi24, aleşii ar vrea să modifice legea astfel încât dacă nu există dare sau luare de mită să nu existe nici încălcare a legii.

The post Infracţiunea de abuz în serviciu ar putea fi redefinită appeared first on Infolegal.ro.

Augustin Lazăr – Punct de vedere asupra reglementării unui prag valoric al pagubei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu

Punct de vedere asupra reglementării unui prag valoric al pagubei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu*

The post Augustin Lazăr – Punct de vedere asupra reglementării unui prag valoric al pagubei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu appeared first on Infolegal.ro.

Livia Stanciu: CCR se substituie Parlamentului și reconfigurează reglementarea infracțiunii de abuz în serviciu

Practic, Curtea se substituie Parlamentului și, bazându-se pe considerente de principiu ale unei decizii de admitere căreia îi atribuie un alt sens, reconfigurează reglementarea infracțiunii de abuz în serviciu.

The post Livia Stanciu: CCR se substituie Parlamentului și reconfigurează reglementarea infracțiunii de abuz în serviciu appeared first on Infolegal.ro.