Alexandru Drăghici, ANAF: Numărul persoanelor fizice care se înscriu în Spaţiu Privat Virtual creşte de la zi la zi

Numărul persoanelor fizice care se înscriu în Spaţiul Privat Virtual (SPV) creşte de la zi la zi, iar până în prezent sunt înscrise aproximativ 160.000, a declarat, joi, Alexandru Drăghici, vicepreşedinte, coordonator al Activităţii de Colectare a Veniturilor Bugetare, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, la conferinţa "Fiscalitatea profesiilor liberale din România".

Articolul Alexandru Drăghici, ANAF: Numărul persoanelor fizice care se înscriu în Spaţiu Privat Virtual creşte de la zi la zi apare prima dată în Infolegal.ro.

Ministerul Fondurilor Europene a lansat spre consultare publică Ghidul Solicitantului aferent Acţiunii 2.2.1

Microîntreprinderile, întreprinderile mici şi întreprinderile mijlocii din România care activează în sectorul Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor (TIC) pot beneficia de alocarea financiară în valoare de 25 de milioane de euro aferentă axei prin care este sprijinită creşterea valorii adăugate generată de acest sector şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere, a anunţat, marţi, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).

Articolul Ministerul Fondurilor Europene a lansat spre consultare publică Ghidul Solicitantului aferent Acţiunii 2.2.1 apare prima dată în Infolegal.ro.

Ministerul Fondurilor Europene a lansat spre consultare publică Ghidul Solicitantului aferent Acţiunii 2.2.1

Microîntreprinderile, întreprinderile mici şi întreprinderile mijlocii din România care activează în sectorul Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor (TIC) pot beneficia de alocarea financiară în valoare de 25 de milioane de euro aferentă axei prin care este sprijinită creşterea valorii adăugate generată de acest sector şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere, a anunţat, marţi, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).

Articolul Ministerul Fondurilor Europene a lansat spre consultare publică Ghidul Solicitantului aferent Acţiunii 2.2.1 apare prima dată în Infolegal.ro.

APIA: Fermierii mai au la dispoziţie doar o zi pentru depunerea unor modificări la cererile unice de plată

Fermierii mai au la dispoziţie doar o zi, respectiv miercuri, 31 mai, pentru depunerea unor modificări la cererile unice de plată din cadrul campaniei 2018, a anunţat, marţi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Articolul APIA: Fermierii mai au la dispoziţie doar o zi pentru depunerea unor modificări la cererile unice de plată apare prima dată în Infolegal.ro.

Guvernul a cheltuit în primele patru luni ale anului cu 6 miliarde de lei mai mult decât a adunat din taxe și impozite

Guvernul a cheltuit în primele patru luni ale anului cu 6 miliarde de lei mai mult decât a adunat din taxe și impozite, astfel că bugetul a înregistrat un deficit de 0,65% din PIB, în timp ce în ianuarie-aprilie anul trecut era pe plus cu 1,36 miliarde de lei (0,16% din PIB).

Articolul Guvernul a cheltuit în primele patru luni ale anului cu 6 miliarde de lei mai mult decât a adunat din taxe și impozite apare prima dată în Infolegal.ro.

Bonurile din 15 aprilie, în valoare de 338 de lei, sunt câștigătoare la Loteria Bonurilor Fiscale

Duminică, 20 mai 2018, a avut loc nouă extragere a bonurilor fiscale câștigătoare emise între 1 și 30 aprilie 2018. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. TVR 1 a transmis extragerea.

Articolul Bonurile din 15 aprilie, în valoare de 338 de lei, sunt câștigătoare la Loteria Bonurilor Fiscale apare prima dată în Infolegal.ro.

Ministerul Finanţelor Publice organizează duminică o nouă extragere a bonurilor fiscale

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) organizează duminică o nouă extragere a bonurilor fiscale, la care participă bonurile emise în perioada 1 - 30 aprilie 2018, conform unui comunicat al instituţiei.

Articolul Ministerul Finanţelor Publice organizează duminică o nouă extragere a bonurilor fiscale apare prima dată în Infolegal.ro.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a publicat „Ghidul fermierului privind ecocondiţionalitatea – 2018”

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a publicat pe site-ul său "Ghidul fermierului privind ecocondiţionalitatea - 2018", un instrument de informare menit să sprijine fermierii în cunoaşterea şi respectarea normelor de ecocondiţionalitate.

Articolul Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a publicat „Ghidul fermierului privind ecocondiţionalitatea – 2018” apare prima dată în Infolegal.ro.

MFE demarează o campanie de informare la nivel naţional privind accesarea fondurilor europene în domeniul energiei regenerabile

Ministerul Fondurilor Europene (MFE), la iniţiativa Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare (AM POIM), anunţă lansarea unei campanii de informare la nivel naţional, cu scopul de a sprijini şi facilita accesul potenţialilor beneficiari la finanţare din fonduri europene, în domeniul energiei regenerabile.

Articolul MFE demarează o campanie de informare la nivel naţional privind accesarea fondurilor europene în domeniul energiei regenerabile apare prima dată în Infolegal.ro.

MFE îşi propune în acest an să aprobe proiecte în valoare de cel puţin două miliarde de euro în sectorul de apă şi apă uzată

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) îşi propune în acest an să aprobe proiecte în valoare de cel puţin două miliarde de euro în sectorul de apă şi apă uzată, a declarat, luni, secretarul de stat în MFE Mihaela Toader, la "Forumul Regional al Apei Dunărea - Europa de Est".

Articolul MFE îşi propune în acest an să aprobe proiecte în valoare de cel puţin două miliarde de euro în sectorul de apă şi apă uzată apare prima dată în Infolegal.ro.