România are un deficit de aproximativ nouă miliarde de euro pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020

România are un deficit de aproximativ nouă miliarde de euro pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian-Ionuţ Chesnoiu.

Articolul România are un deficit de aproximativ nouă miliarde de euro pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 apare prima dată în Infolegal.ro.

Formularele prin care se solicită plățile pentru patru submăsuri din PNDR 2014-2020 dedicate beneficiarilor publici au fost simplificate

Formularele prin care se solicită plățile pentru patru submăsuri din PNDR 2014-2020 dedicate beneficiarilor publici au fost simplificate, pentru a ușura accesul la fondurile europene, a anunțat, vineri, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

The post Formularele prin care se solicită plățile pentru patru submăsuri din PNDR 2014-2020 dedicate beneficiarilor publici au fost simplificate appeared first on Infolegal.ro.

AFIR a publicat o nouă versiune a Manualului de achiziții pentru beneficiarii privați ai PNDR 2020

Beneficiarii privați, solicitanții și ofertanții pot consulta noua versiune a Manualului de achiziții, publicat recent de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin care sunt stabilite normele și modalitate derulării procesului de achiziție a bunurilor, serviciilor și lucrărilor, în cadrul proiectelor finanțate Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).

The post AFIR a publicat o nouă versiune a Manualului de achiziții pentru beneficiarii privați ai PNDR 2020 appeared first on Infolegal.ro.