Cea de-a XII-a ediție a Conferinţei Dreptului Afacerilor – Drept societar, drept fiscal și insolvența

Conferinta Dreptul Afacerilor 2016Editura C.H. Beck, în parteneriat cu SCA Piperea şi Asociaţii și Facultatea de Drept a organizat vineri 20 și respectiv sâmbătă 21 mai, cea de-a XII-a ediţie a Conferinţei Dreptului AfacerilorDrept societar, drept  fiscal și insolvența, eveniment dedicat practicienilor dreptului (avocaţi, practicieni în insolvenţă, magistraţi, executori judecătoresti, notari, registratori de proprietate, recuperatori de creanţe), dar şi oamenilor de afaceri, sindicatelor şi patronatelor.

În cadrul conferinței au fost dezbătute subiecte de actualitate precum abuzul de drept de vot în societățile comerciale, schimbarea prototipului societar: de la societatea pe acțiuni, la societatea cu răspundere limitată, reorganizarea judiciară și ajutorul de stat, recalificarea tranzacțiilor de către autoritatea fiscală, insolvența vs darea în plată, respectiv aspecte inedite cu privire la reorganizarea judiciară.

Evenimentul a fost susținut de reprezentanți ai Ministerului Justiției, Consiliului Concurenței Tribunalului Bucureşti, Baroului Dolj, Curții de Conturi, Curții de Apel Brașov și specialişti, cadre didactice şi practicieni în Dreptul Afacerilor (judecători, avocaţi, practicieni în insolvenţă, specialişti bancari) atât din Bucureşti, cât şi din țară.

Moderatorul celor trei panele, pe parcursul celor două zile a fost domnul Prof. univ. dr. Gh. Piperea, partener coordonator SCA Piperea și Asociaţii.

Conferința a fost deschisă de Conf. Univ. Dr. Flavius-Antoniu Baias, decanul Facultății de Drept, Universitatea București, care a subliniat în cuvântul de deschidere importanța și utilitatea unui astfel de eveniment anual, declarându-se mândru să fie gazda unui eveniment atât de important.

În primul panel au luat cuvântul domnul Prof. Univ. Dr. Radu Catană, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, urmat de Dr. Dragoș Călin, Consilierul juridic SIF Transilvania, ale căror expuneri au atins tema “Abuzului de drept de vot în societățile comerciale”. Cei doi au fost urmați de către Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, care a afirmat faptul că dreptul concurenței are avantajul de a fi mult mai stabil decât alte zone de legislații iar legea insolvenței: „Imi place! Pare să fie o metoda mai simplă de restructurare și suferă toată lumea„.

Conferința a continuat cu dezbaterea doamnei judecător Mădălina Afrăsinie, Președintele Secției a VI-a litigii cu profesioniștii, din cadrul Tribunalului București, care a supus discutiei tema „Potențialul de deturnare a scopului reglementării unei instituții: cererea de intervenție la Registrul Comerțului”. Printre altele doamna judecător a menționat faptul că „una dintre greșelile din  acuratețea legiuitorului român este păstrarea soluționării cererii de intervenție după vechiul cod de procedură civilă” și că “din 2009 până în prezent practica a trasat condițiile în care o cerere de intervenție poate să fie admisibilă” iar dacă “vrei să paralizezi o societate comercială, introduci o cerere de intervenție”.

Domnul Conf. Univ. Dr. Lucian Săuleanu, decanul Baroului Dolj a avut o expunere cu tema “Schimbarea prototipului societar: de la societatea pe acțiuni, la societatea cu răspundere limitată”, analizând că „se impune reglementarea acțiunii în răspunderea administratorului și recunoașterea calității procesuale active asociatului în promovarea unei astfel de acțiuni și considerarea ca nescrise a clauzelor din actul constitutiv prin care se condiționează de existența unei A.G.A”.

Primul panel s-a încheiat cu expunerea domnului Bogdan Dumitrache, executor judecătoresc, partener B.E.J.A. Dumitrache și Dumitrache, despre “Garanții și executări silite asupra părților sociale” menționând faptul că: „Textul care permite explicit executarea părților sociale art. 66 alin. 2, s-ar putea să nu fie ușor de invocat în favoarea unui creditor chirograf” și că “Pe temeiul certificatului de adjudecare a parții sociale Registrul Comerțului intră pe propria lui logică și începe să ceară acele documente din normele care au fost adoptate în 2008 – transmiterea convențională, transmiterea prin succesiune„.

Cel de-al doilea panel a fost deschis de Adrian Măniuțiu, analist economic, jurnalist Antena 3 a vorbit despre “Raportări financiare în IFRS vs. raportări în RAS: de la profit la pierdere și înapoi”, cu o expunere privind celebrul caz Panama Papers. Printre altele acesta a afirmat și faptul că pentru a produce bani și a avea o platformă potrivită “trebuie să avem o educație performantă, infrastructură competitivă în comparție cu vecinii noștri, însă nu le avem și din acest motiv suntem într-un cerc vicios„.

Adrian Bența, consultant fiscal a vorbit despre “Efectul invalidării codului de TVA prin declarația 088; Recalificarea tranzacțiilor de către autoritatea fiscală” explicând faptul că „Declarația 088 a fost desemnată inamicul nr. 1 al lumii„.

Din partea Curții de Conturi domnul Alexandru Costache a abordat tema prețurilor de transfer, un subiect cu dimensiuni interdisciplinare de natură juridică, dar și economică având implicații micro și macroeconomice, un subiect cu abordare internațională, la nivelul unor organizații importante precum O.E.C.D.

Despre “Taxare inversă cu TVA; facilități de TVA la vânzare în programul “Prima Casă”; „de-registrarea” ca plătitor de TVA” domnul Prof. univ. dr. Gh. Piperea, partener coordonator Piperea și Asociaţii a expus avantajele taxării inverse, facilități privind TVA la vânzarea prin programul ”Prima casă”, capcanele programului ”Prima casă” și ale cotei de 5 % TVA și consecințele anulării înregistrării din oficiu în scopuri de TVA și a concluzionat cu faptul că “sunt 263.000 de societăți care lucrează în pierdere de mai mult de 9 ani de zile în România. Toate aceste societăți ar fi trebuit să fie dizolvate iar dacă au ramas în viață ar trebui să se aducă un capital de 103 milioane de lei. Unele dintre ele sunt hipercorporații și nu își pune nimeni întrebarea cum pot aceste societăți să continue să existe cu 3000-4000 de angajați având pierderi. Răspunsul este că se încalcă legea”.

Cea de-a doua zi a conferinței a fost deschisă de Dr. Alexandru Dimitriu, partener Piperea și Asociaţii cu tema “Aspecte inedite cu privire la reorganizarea judiciară” și trei subteme care “excită interesul în prezent: impozitarea sumelor tăiate prin plan, modificarea planului ca urmare a admiterii unei contestații la tabelul definitiv și refuzul administratorului judiciar de a întocmi procesul verbal al adunării creditorilor de votare a planului”.

“Regimul juridic al creanţelor curente” a fost dezbătut de doamna Claudia Roșianu, consilier juridic, Direcția Elaborare Acte Normative din cadrul Ministerului Justiției urmată de doamna judecător la Curtea de Apel Brașov – Marcela Comşa care a precizat faptul că “Ne punem problema dacă există totuşi un dezechilibru al concurenței pentru că se permite conversia creanțelor bugetare în acțiuni numai pentru o anumită categorie de societăți

Lucrările conferinței s-au încheiat cu expunerea domnului Drd. Alexandru Rățoi-Pârvu, avocat Piperea şi Asociaţii cu tema “Insolvența vs Darea în plată”, analizând chestiunea impozitului pe transferul dreptului de proprietate. Despre darea în plată, domnul Drd. Alexandru Rățoi-Pârvu a menționat că sub formă arhaică aceasta “apare în Cartea românească de învățătură pe la cca 1650” iar despre varianta modernă “se vorbește și într-o carte de drept civil roman scrisa în limba franceză în anul 1880”, autorul făcând precizarea că “darea în plată a imobilului ipotecat este o modaliate alternativă de plată, facultativă pentru debitor; în principal, plata se face în bani dar, la opțiunea debitorului, plata se face cu imobilul”.

Fiecare secțiune a fost urmată de dezbateri libere cu întrebări și răspunsuri.

La eveniment au participat peste 200 de persoane, reprezentând avocaţi, practicieni în insolvenţă, magistraţi, executori judecătoresti, notari, registratori de proprietate, recuperatori de creanţe, studenți dar şi oameni de afaceri din partea sindicatelor şi patronatelor.

Conform tradiţiei, toate lucrările conferinței Dreptul Afacerilor 2016 vor fi publicate în Revista Curierul Judiciar într-un număr special dedicat evenimentului.

Evenimentul a beneficiat de susținerea Baroului București și a Camerei Consultanților Fiscali.
Sponsorul principal al evenimentului Legalis – Biblioteca juridică online a oferit participanților acces gratuit, timp de două luni, la Modulul Legalis Standard.

22-23 mai: Conferinţa Dreptul Afacerilor, ediţia a XI-a

Piperea şi Asociaţii continuă tradiţia ultimilor 10 ani, cu ediţia a XI-a a Conferinţei dreptului afacerilor. Tema aleasă - Insolvenţa pe aripi de vânt - este in consonanţă cu schimbările legislative consistente survenite în ultimul an, dar si cu cele preconizate a aparea anul acesta si, de asemenea, cu practica judiciara din ultimul timp.

Conferintele „Dreptul afacerilor”: 10 ani de inovatie si cultura juridica

Anul acesta, in perioada 9-10 mai, la Facultate de Drept din Bucuresti va fi a zecea editie a Conferintelor Dreptul afacerilor, o editie aniversara. Beneficiind pentru debut de elegantul sprijin al prof. Viorel Ciobanu, decanul de atunci al Facultatii de Drept, avind oportunitatea continuarii cu nelipsitul suport al prof. Flavius Baias, actualul decan, si fiind sustinute de participarea ca speakeri sau ca invitati speciali a unor reputati specialisti ai dreptului afacerilor, romani sau straini, aceste conferinte au „initializat” concepte juridice si au „consolidat” concepte si institutii juridice inedite pentru o practica juridica traditionalista, asa cum era cea din Bucuresti la inceputul anilor 2000.
18 vizite

Conferintele „Dreptul afacerilor”: 10 ani de inovatie si cultura juridica

Anul acesta, in perioada 9-10 mai, la Facultate de Drept din Bucuresti va fi a zecea editie a Conferintelor Dreptul afacerilor, o editie aniversara. Beneficiind pentru debut de elegantul sprijin al prof. Viorel Ciobanu, decanul de atunci al Facultatii de Drept, avind oportunitatea continuarii cu nelipsitul suport al prof. Flavius Baias, actualul decan, si fiind sustinute de participarea ca speakeri sau ca invitati speciali a unor reputati specialisti ai dreptului afacerilor, romani sau straini, aceste conferinte au „initializat” concepte juridice si au „consolidat” concepte si institutii juridice inedite pentru o practica juridica traditionalista, asa cum era cea din Bucuresti la inceputul anilor 2000.

Nu uita! Mai sunt doar cateva zile de inscrieri la seminarul “Insolventa administratiilor publice locale”

Societatea de avocatura PIPEREA SI ASOCIATII in parteneriat cu Media Makers si Editura CH Beck si cu sprijinul UNPIR BUZAU va invita sa participati la seminarul „Insolventa administratiilor publice locale. Plan de redresare. Atragerea raspunderii manageriale. Efectele OUG nr. 46/2013 asupra creditorilor. Aspecte practice. Dezbateri pe marginea Codului Insolventei”, in data de 11 octombrie 2013. Data limita de inscriere este joi, 10 octombrie 2013.

Nu uita! Mai sunt doar cateva zile de inscrieri la seminarul “Insolventa administratiilor publice locale”

Societatea de avocatura PIPEREA SI ASOCIATII in parteneriat cu Media Makers si Editura CH Beck si cu sprijinul UNPIR BUZAU va invita sa participati la seminarul „Insolventa administratiilor publice locale. Plan de redresare. Atragerea raspunderii manageriale. Efectele OUG nr. 46/2013 asupra creditorilor. Aspecte practice. Dezbateri pe marginea Codului Insolventei”, in data de 11 octombrie 2013. Data limita de inscriere este joi, 10 octombrie 2013.

Insolventa administratiilor publice locale – 11 octombrie 2013

Societatea de avocatura PIPEREA SI ASOCIATII in parteneriat cu Media Makers si Editura CH Beck si cu sprijinul UNPIR BUZAU va invita sa participati la seminarul „Insolventa administratiilor publice locale. Plan de redresare. Atragerea raspunderii manageriale. Efectele OUG nr. 46/2013 asupra creditorilor. Aspecte practice. Dezbateri pe marginea Codului Insolventei”, in data de 11 octombrie 2013.
4 vizite

Insolventa administratiilor publice locale – 11 octombrie 2013

Societatea de avocatura PIPEREA SI ASOCIATII in parteneriat cu Media Makers si Editura CH Beck si cu sprijinul UNPIR BUZAU va invita sa participati la seminarul „Insolventa administratiilor publice locale. Plan de redresare. Atragerea raspunderii manageriale. Efectele OUG nr. 46/2013 asupra creditorilor. Aspecte practice. Dezbateri pe marginea Codului Insolventei”, in data de 11 octombrie 2013.

Curierul Judiciar nr. 6/2013

Numarul 6/2013 al Curierului Judiciar este dedicat in exclusivitate Conferintei Dreptul Afacerilor 2013, a IX-a editie „Complexitate si haos in contracte. Acorduri preparatorii, grupuri de contracte si insolventa”.

Insolventa administratiilor publice locale: orase, comune, consilii judetene. Plan de redresare. Atragerea raspunderii manageriale

Vineri, 28 iunie 2013, la Hotel Capital Plaza din Bucuresti, Str. Iancu de Hunedoara nr. 54, sect. 1, Sala Ion Mincu, etaj 1, intre orele 10.30 – 15.00 se va desfasura seminarul cu tema Insolventa administratiilor publice locale: orase, comune, consilii  judetene. Plan de redresare. Atragerea raspunderii manageriale. Efectele OUG nr. 46/2013 asupra creditorilor. Aspecte practice”.

Seminarul este organizat de Media Makers in parteneriat cu Societatea de avocatura Piperea si Asociatii si cu Editura CH Beck.
„Doar 10% din localitatile din Romania isi permit, astazi, sa acopere, integral, din venituri proprii (impozite si taxe locale) cheltuielile de functionare”,  remarca un studiu efectuat de Institutul pentru Politici Publice, publicat pe site-ul institutiei.
Ce se va intampla cu unitatile administrativ teritoriale (UAT) care depind, in cea mai mare parte, de resursele atrase de la bugetul central, in contextul intrarii in vigoare a Ordonantei privind criza financiara si insolventa UAT?
Care va fi viitorul administratiilor locale ce acumuleaza volume mari de arierate si cum isi vor putea recupera creantele furnizorii de bunuri si servicii?    Exista posibilitatea reala a creditorilor de a cere insolventa unei administratii locale?
La ce riscuri se  supun autoritatile locale si care este raspunderea persoanelor care au contribuit la insolventa UAT?
In acest context, in care autoritatile administrativ teritoriale pot deveni tinta creditorilor, pentru recuperarea creantelor, Media Makers va propune sa participati la un seminar interactiv unde veti beneficia de expertiza specialistilor in domeniu, a avocatilor societatii de avocatura Piperea si Asociatii, care vor detalia aspectele Ordonantei privind insolventa UAT. Seminarul este interactiv,  lectorii vor raspunde intrebarilor dumneavoastra si isi vor exprima opiniile juridice referitoare la efectele Ordonantei.

Tematica si  lectorii seminarului

1. Raspunderea pentru ne-declararea crizei financiare / insolventei UAT. Competentele manageriale care se transmit comitetului de criza / administratorului judiciar – Prof. Univ. Dr. Av. Gheorghe Piperea – partener coordonator societatea de avocatura Piperea si Asociatii;

2. Atragerea raspunderii persoanelor care au contribuit la insolventa UAT si anularea actelor frauduloase – Drd. Alexandru Dimitriu, avocat partener societatea de avocatura Piperea si Asociatii;

3. Efectele insolventei primariilor asupra stakeholderilor sai. Inchiderea procedurii si efectele sale – Alexandru Ratoi, avocat colaborator societatea de avocatura Piperea si Asociatii;

4. Declararea crizei financiare vs. deschiderea procedurii insolvenței unitaților administrativ-teritoriale. Legea și realitatea – Iustin Armasu, avocat colaborator societatea de avocatura Piperea si Asociatii;

5. Planul de redresare, surse de plata a creantelor vs. haircut – Florian Mateita, practician in insolventa, partener Rominsolv SPRL.
Pentru detalii si insciere:
Carmen Rudnitchi    Tel mobil:   0744.365.501
Mihai RADU  Tel mobil: 0740.231.018
Telefon/fax:   021.725.50.11
E-mail:  office@mediamakers.ro;