1 noiembrie 2018: Conferinţa de proprietate intelectuală, „Dreptul noilor tehnologii”, Timișoara

Aflată la a doua ediție, conferința reprezintă o inițiativă comună a celor două facultăți, după organizarea primei ediții la București în 2017 și după organizarea la Timișoara în 2016 a secțiunii de Dreptul proprietății intelectuale în cadrul Conferinței Bienale, în dorința de a permanentiza în medul universitar juridic o manifestare științifică anuală dedicată proprietății intelectuale sub egida comună a celor două instituții de învățământ juridic superior.

Legile Justiției: poziţionări pro sau contra 

Elaborarea unui număr special al Curierului Judiciar consacrat „legilor justiţiei” apare, cu certitudine, ca un demers deplin justificat, mai ales că se situează într-un moment al procedurii legislative în care încă se mai caută soluţii pentru problemele controversate. Acest număr de revistă este realizat sub coordonarea dlui prof.dr. Ioan Leș și dlui prof.dr. Daniel Ghiță.

Curierul Judiciar nr. 5/2018

Numărul 5 al Curierului Judiciar este special dedicat LEGILOR JUSTIȚIEI revista fiind realizată cu sprijinul și sub coordonarea Prof.dr. Ioan Leș și Prof.dr. Daniel Ghiță.

Imperativul de a fi diferit

Când redacția revistei mi-a propus să coordonez editarea unui număr special al Curierului Judiciar dedicat plagiatului am fost puțin descumpănit. Pe de o parte eram onorat de încrederea care mi se acorda de, poate, cea mai prestigioasă publicație juridică din România, dar, totuși, reticent față de ce s-ar mai putea spune despre un subiect atât de discutat și disputat precum cel al plagiatului.

Curierul Judiciar nr. 9/2017

Numărul 9 al Curierului Judiciar este special dedicat PLAGIATULUI, revista fiind realizată cu sprijinul și sub coordonarea Dr. Alin Speriusi-Vlad. Revista conține IN EXCLUSIVITATE un interviu cu profesorul Vlad Constantinescu.

Curierul Judiciar nr. 3/2017

Numărul 3 al Curierului Judiciar conține articole care tratează, printre altele: legislaţia naţională în domeniul jocurilor de noroc, vocaţia de profesor și învăţământul românesc, procedura revendicărilor în contractele FIDIC, probatoriul în domeniul drepturilor de autor, acţiunea împotriva ordonanţelor Guvernului, principiile achiziţiilor publice, aspecte privind investigarea criminalistică a infracţiunilor informatice.