Conferința Națională Achiziții Publice în România – ediția a II-a. Modificarea legislației în 2017, 23 ianuarie 2018

Universitatea Petru Maior din Targu-Mures în parteneriat cu CSDE – Centrul de studii de drept european al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, Societatea Română de Cercetare pentru Afaceri Publice şi Private (SOROCAP), AEXA -Asociația Expertilor in Achizitii publice și  ARDAE – Asociaţia română de drept şi afaceri europene, organizează în cadrul manifestărilor dedicate celor 10 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană „Conferința Națională Achiziții Publice în România – ediția a II-a. Modificarea legislației în 2017".

The post Conferința Națională Achiziții Publice în România – ediția a II-a. Modificarea legislației în 2017, 23 ianuarie 2018 appeared first on Infolegal.ro.

ADPCE 2017: Conferinta nationala Arbitrajul de drept privat în context european, (ed. 4), 11 decembrie 2017

Institutul de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române – Centrul de Studii de Drept European (CSDE),  Universitatea Petru Maior (UPM), Asociatia romana de drept si afaceri europene (ARDAE) sub egida Curţii de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României organizează, în data de 11 decembrie 2017 (ora 13:00), Conferinta nationala Arbitrajul de drept privat în context european (ed. 4). 

The post ADPCE 2017: Conferinta nationala Arbitrajul de drept privat în context european, (ed. 4), 11 decembrie 2017 appeared first on Infolegal.ro.

Apel la contribuții. Conferința internațională „Challenges of Doing Business in the Global Economy” – CBGE 2017

Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” (UCDC), Facultatea de Relații Economice Internaționale (REI) în colaborare cu Asociaţia Română de Drept și Afaceri Europene organizează Secțiunea „Dreptul și drepturile în afaceri internaționale”, în cadrul ediției din acest a a Conferinței Internaționale „Challenges of Doing Business in the Global Economy” – CBGE 2017.

The post Apel la contribuții. Conferința internațională „Challenges of Doing Business in the Global Economy” – CBGE 2017 appeared first on Infolegal.ro.

Conferința internațională „Challenges of Doing Business in the Global Economy” – CBGE 2017 – Ediţia a V-a

Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” (UCDC) - Facultatea de Relații Economice Internaționale (REI) în colaborare cu Asociaţia Română de Drept și Afaceri Europene organizează la București, în perioada 12 - 13 mai 2017 Conferința Internațională „Challenges of Doing Business in the Global Economy” – CBGE 2017 – Ediţia a V-a.

The post Conferința internațională „Challenges of Doing Business in the Global Economy” – CBGE 2017 – Ediţia a V-a appeared first on Infolegal.ro.

Conferința Arbitrajul de drept privat în context european, 7 decembrie, București

Centrul de Studii de Drept European al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române în parteneriat cu Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” şi ARDAE – Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene organizează conferința Arbitrajul de drept privat în context european (ed. 3).

The post Conferința Arbitrajul de drept privat în context european, 7 decembrie, București appeared first on Infolegal.ro.

Conferința „Informaţia în procedura concurenţială. Reguli, mecanisme şi practică la nivel naţional şi european”, 6 decembrie 2016

Marți, 6 decembrie, începând cu ora 16:00, va avea loc la Universitatea București, Facultatea de Litere, Sala Laborator Comunicare şi Relaţii Publice – sala Cezar Tabarcea, Adela Rogojinaru (Strada Edgar Quinet, nr. 5-7), conferinţa cu tema „Informaţia în procedura concurenţială. Reguli, mecanisme şi practică la nivel naţional şi european”

The post Conferința „Informaţia în procedura concurenţială. Reguli, mecanisme şi practică la nivel naţional şi european”, 6 decembrie 2016 appeared first on Infolegal.ro.

Prof. univ.dr. Daniel-Mihail Șandru va susține conferința cu tema: Despre importanţa cunoaşterii jurisprudenţei CJUE în România

Facultatea de Drept a Universității ”Danubius” are onoarea de a organiza, în parteneriat cu Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene (ARDAE), conferința cu tema ”Despre importanţa cunoaşterii jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în România”, eveniment care va avea loc pe data de 10 noiembrie, ora 15.00, în Sala Senatului Universității ”Danubius”.

The post Prof. univ.dr. Daniel-Mihail Șandru va susține conferința cu tema: Despre importanţa cunoaşterii jurisprudenţei CJUE în România appeared first on Infolegal.ro.

Conferinta Efectul de prisma al jurisdictiilor europene, Iasi, 21 octombrie 2016

Centrul Robertianum de drept privat – Facultatea de Drept – Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi in parteneriat cu ARDAE – Asociatia romana de drept si afaceri europene organizeaza Conferinta „Efectul de prisma” al jurisdictiilor europene.

The post Conferinta Efectul de prisma al jurisdictiilor europene, Iasi, 21 octombrie 2016 appeared first on Infolegal.ro.