Executarea garantiei mobiliare ipotecare conform Codului Civil

Avand in vedere situatia precara a economiei si competitivitarea acerba din piata, consumatorii de credite, fie ei persoane fizice fie profesionisti, intampina dificultati in respectarea obligatiilor de plata asumate prin contractele de credit.

Astfel, dupa epuizarea tuturor metodelor de solutionare amiabile si dupa constatarea incapacitatii de plata a imprumutatului, fie din imposibilitatea efectiva de plata, fie din rea credinta, finantantorul recurge la rezilierea contractului de credit si declararea exigibilitatii anticipate a tuturor obligatiilor asumate de imprumutat.

Potrivit normelor legale, declararea exigibilitatii contractului de credit ii da creditorului posibilitatea de a pune in executare silita contractul de credit si / sau  contractul de garantie reala mobiliara aferent. Precizam, in acest sens, faptul ca reprezinta titluri executorii atat contractul de credit (conform art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului) cat si contractele de garantie reala mobiliara (art. 2431 din Codul civil si art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006).

Conform art. 2429 si urmatoarele din Codul Civil, creditorul poate trece la urmarirea bunului afectat garantiei in cazul in care debitorul nu executa de bunavoie obligatia garantata devenita exigibila.

In caz de neexecutare, conform art. 2435 Cod Civil, creditorul, la alegerea sa, are urmatoarele optiuni in executarea garantiei ipotecare contituite:

  • Fie sa vanda bunul ipotecat in conditiile art. 2.445- 2.459 Cod Civil;
  • Sa isi preia bunul in contul creantei garantate in conditiile art. 2.460- 2.463 Cod Civil;
  • Sa preia bunul in vederea administrarii in conditiile art. 2.468- 2.473 Cod Civil.

Vanzarea bunului ipotecat

Creditorul are dreptul de a prelua bunul ce face obiectul garantiei ipotecare mobiliare, conform art. 2438 Cod Civil. De asemenea, creditorul are posibilitatea de a prelua bunul si fara a-l deplasa, cu conditia sa ia masurile necesare pentru ca acesta sa nu mai poata fi folosit, urmand ca ulterior sa dispuna de respectivul bun.

In cazul in care este necesar concursul executorului judecatoresc, acesta, dupa ce a fost legal sesizat printr-o cerere la care a fost atasata o copie a contractului de garantie, o descriere a bunului si o copie certificata a inscrierii in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare (respectiv Registrul National de Publicitate Mobiliara), se va deplasa in termen de 48 de ore la locul unde se afla bunul ipotecat, il ridica si il preda de indata creditorului.

Creditorul ipotecar, in scopul vanzarii bunului ce a facut obiectul contractului de ipoteca, are obligatia de a solicita instantei incuviintarea executarii ipotecii mobiliare prin vanzarea bunului mobil ipotecat (art. 2445 Cod civil). Instanta competenta este judecatoria in a carei circumscriptie isi are sediul sau domiciliul creditorul (art. 1811 din Legea nr. 71/2011), care va solutiona cererea prin analizarea documentelor privitoare la existenta creantei si a ipotecii legal perfectate, cu citarea partilor interesate (creditor, debitor, garant constitutor etc.).

Ulterior acestor proceduri, daca bunul a fost sau nu preluat, acesta va fi vandut, urmarind in principiu urmatoarele reguli:

  1. Cu minim 15 zile inainte de data stabilita pentru vanzare, creditorul va transmite o notificare de executare debitorului, constitutorului, altor eventuali creditori ce au garantii sau privilegii inscrise in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare (respectiv Registrul National de Publicitate Mobiliara), precum si tuturor persoanelor de la care au primit notificarea existentei unui drept sau a unei pretentii cu privire la bunul afectat garantiei;
  2. Cu minim 15 zile inainte de data stabilita pentru vanzare, creditorul va inscrie un aviz de executare in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare (respectiv Registrul National de Publicitate Mobiliara);
  3. Creditorul va putea vinde bunul in conditii comerciale rezonabile, prin licitatie sau negociere directa.

In orice moment, pana la vanzare, debitorul sau orice persoana interesata poate executa obligatia, inclusiv cheltuielile rezonabile facute, creditorul neputand sa refuze plata.

In cazul vanzarii, debitorul ramane obligat pentru partea din creanta care nu este acoperita de pretul de vanzare.

Insusirea bunului pentru a stinge creanta ipotecara

Creditorul isi poate insusi bunul pentru stingerea creantei. In conformitate cu prevederile 2.463 Cod civil si ale art. 184 din Legea 71/2011, in cazul in care creditorul opteaza pentru preluarea bunului in contul creantei, creanta ipotecara se va stinge, iar creditorul nu va mai putea urmari debitorul pentru diferenta de creanta neacoperita valoarea bunului preluat.

In mod similar procedurii reglementate pentru vanzarea bunului, mai sus mentionate, creditorul are obligatia de a inscrie un aviz de preluare, in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare, si de a transmite o notificare privitoare la intentia sa de preluare a bunului, tuturor persoanelor indicate la art. 2450 din Codul civil (debitor, constitutor, alti creditori ce beneficiaza de garantii asupra aceluiasi bun, etc.). Destinatarii acestor notificari au dreptul de formula opunere la preluarea in contul creantei, in termen de 15 zile de la primirea notificarilor. Instanta compententa pentru solutionarea acestei opozitii este judecatoria in a carei circumscriptie isi are sediul/ domiciliul creditorul, conform art. 1811 din Legea nr. 71/2011, iar procedura preluarii in contul creantei se suspenda de drept pana la solutionarea definitiva a opozitiei.

De asemenea, art. 2460 din Codul civil prevede o a doua conditie de admisibilitate a preluarii in contul creantei, in afara celei la referitoare la lipsa unei opozitii (din partea persoanelor notificate), si anume consimtamantul expers al creditorului, care poate fi exprimat in scris, oricand ulterior momentului neexecutarii obligatiei garantate.

In opinia noastra, aceasta metoda de executare este utila in conditiile in care bunul afectat creditor poate fi utilizat in scop productiv si poate acoperi creanta detinuta de catre finantator.

Preluarea bunului in scop de administrare

Creditorul poate opta pentru preluarea temporara a bunului ipotecat in vederea administrarii, cel mult pana la satisfacerea creantei, putand folosi bunul cu buna credinta, fiind obligat sa dea socoteala la incetarea administrarii.

In acest caz creditorul urmaritor dobandind ca efect al executarii silite posesia, dreptul de folosinta si dreptul de a culege fructele bunului ipotecat pana la satisfacerea creantei.

Administrarea inceteaza in momentul in care:

  • creditorul si-a acoperit creanta, inclusiv despagubirile si cheltuielile privind executarea;
  • creditorul a optat pentru alta modalitate de executare.

Prezenta procedura este necesar a fi privita ca un drept al creditorului, nu o obligatie, acesta avand posibilitatea de a opta pentru una dintre metodele de executare mai sus detaliata, dupa cum considera ca este mai avantajos pentru a isi satisfice creanta.

Creditorul poate opta pentru oricare dintre metodele prevazute de lege pentru satisfacerea creantei sale, fara a urma o anumita ordine, putand sa renunte oricand la o cale si sa demareze procedura prin alt mod ales. Orice limitare a acestui drept, de catre debitor sau de un tert, este nula.

Consilier juridic Lucian Molner, Avestis International S.R.L.

O scurta analiza a infractiunii de abuz de incredere (art. 238 Cod penal), vazuta din perspectiva societatilor de leasing

Una dintre cele mai des intalnite situatii cu care se confrunta societatile de leasing este cea legata de refuzul locatarului/utilizatorului de a restitui bunul sau bunurile ce au constituit obiectul contractelor de leasing.

Leasingul, astfel cum este definit de dispozitiile art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 51/1997, este operatiunea prin care locatorul/finantatorul transmite locatarului/utilizatorului, pe o perioada determinata, dreptul de folosinta a bunului de leasing ce se afla in proprietatea sa, in schimbul achitarii ratelor de leasing. Neexecutarea, de catre locator/utilizator, a obligatiilor financiare asumate, da dreptul societatii de leasing de a rezilia contractul, reziliere ce antreneaza obligatia utilizatorului a restitui bunul de leasing, conform dispozitiilor art. 15 din OG nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing : “Daca in contract nu se prevede altfel, in cazul in care locatarul/utilizatorul nu executa obligatia de plata integrala a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la data scadentei prevazuta in contractul de leasing, locatorul/finantatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate, pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing”.

In conformitate cu clauzele contractuale si cu dispozitiile legale, in termenul comunicat de catre societatea de leasing, locatorul/utilizatorul trebuie sa procedeze la restituirea bunului. Numai ca, de cele mai multe ori, locatarul/utilizatorul ori refuza sa predea bunul, justificandu-si refuzul prin diverse motive mai mult sau mai putin credibile, ori nu mai poate fi contactat, bunul neputand fi identificat nici in cursul nenumaratelor incercari sau termene de executare stabilite cu executorul judecatoresc investit cu reposesia bunului. In acest caz, locatarul/utilizatorul abuzeaza de increderea locatorului/finantatorului ce a lasat acestuia bunul in detentie, transformandu-se din detentor precar al bunului in pretins proprietar al acestuia, facandu-se astfel vinovat de savarsirea infractiunii de abuz de incredere.

In aceasta situatie devin incidente dispozitiile art. 238 alin. 1 Cod penal privind savarsirea infractiunii de abuz de incredere potrivit carora “ Insusirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de catre cel caruia i-a fost incredintat in baza unui titlu si cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.” Alin. 2 prevede ca “actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.”

Din analiza textului legal mai sus citat se poate constata aplicarea amenzii penale alternativ cu pedeapsa detentiunii pentru o individualizare cat mai potrivita in functie de pericolul concret al faptei ilicite savarsite.

Fata de refuzul locatarului/utilizatorului de a se conforma notificarii si de a preda bunul, locatorul/finantatorul are la dispozitia sa “arma” prevazuta de catre dispozitiile legale mai sus invocate, prin formularea unei plangeri penale prealabile impotriva acestuia, in vederea tragerii la raspundere penala a persoanei care se face vinovata de savarsirea infractiunii de abuz de incredere.

Plangerea prealabila formulata de catre partea vatamata pentru savarsirea acestei infractiuni trebuie sa fie introdusa in termen de 3 luni din ziua in care persoana vatamata, in speta locatorul/finantatorul a aflat despre savarsirea faptei conform prevederilor art. 296 alin. 1 Cod procedura penala. Acelasi text legal prevede la alin. 4 ca plangerea gresit indreptata se considera valabila daca a fost introdusa in termen la organul judiciar competent iar alin. 5 dispune ca plangerea prealabila gresit indreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se trimite, pe cale administrativa, organului judiciar competent.

Nu are relevanta niciun motiv ce poate fi invocat de catre locatar/utilizator cu privire la refuzul de a preda bunul, respectiv faptul ca nu ar datora suma de bani in cuantumul mentionat prin notificare sau faptul ca nu ar mai datora nicio suma de bani in baza contractului de leasing. Aceste sustineri pot fi invocate, eventual, in cadrul exercitarii din partea acestuia a unei contestatii la executare sau promovarea oricarei alte actiuni pe cale judecatoreasca, urmand a fi analizate si cenzurate de catre instanta investita cu o astfel de cerere. Insa, pana la momentul unei astfel de actiuni, locatarul/utilizatorul are obligatia legala si contractuala ce ii incumba de a restitui bunul catre locatorul/finantatorul contractului de leasing neconditionat.

Aplecandu-ne spre o scurta analiza a infractiunii de abuz de incredere, este de mentionat ca scopul ratiunii incriminarii abuzului de incredere a fost acela de a asigura increderea pe care trebuie sa se bazeze relatiile sociale cu caracter patrimonial, sa apere proprietatea asupra bunurilor mobile.

Obiectul material al infractiunii de abuz de incredere il reprezinta bunul mobil al altuia, detinut cu orice titlu de catre faptuitor. Obiectul material se caracterizeaza prin faptul ca nu poate fi decat un bun mobil. Obiectul juridic al infractiunii de abuz de incredere il constituie relatiile sociale de ordin patrimonial privitoare la acordarea si respectarea unei anumite increderi pentru nasterea si mentinerea lor in scopul apararii drepturilor proprietarului ce isi incredinteaza bunul mobil altei persoane.

Abuzul de incredere are ca obiect material bunul mobil al altuia, detinut cu orice titlu de catre faptuitor. Subiectul activ al infractiunii poate fi orice persoana

responsabila care are in detinere un bun al altuia, subiectul pasiv fiind in cazul nostru locatorul/finantatorul.

Elementul material al laturei obiective a acestei infractiuni il constituie actiunea abuziva prin care cel care a primit in detentie un bun al altuia interverteste titlul juridic al detentiunii bunului, trecandu-si acest bun in stapanirea sa ilicita, comportandu-se ca si cum ar fi proprietarul bunului si refuzand sa il predea proprietarului, in speta locatorului/finantatorului la solicitarea expresa a acestuia.

Urmarea imediata consta in crearea unei situatii de fapt contrare cele care ar fi trebuit sa existe, respectiv o lipsire a locatorului/finantatorului de posibilitatea exercitarii drepturilor sale asupra bunului care ii apartine, o afectare a patrimoniului sau si care are ca si consecinta producerea unui prejudiciu material.

In ceea ce priveste latura subiectiva, abuzul de incredere este savarsit cu intentie directa, faptuitorul dandu-si seama ca prin actiunea sa (de insusire, de a dispune pe nedrept, ori de refuz de restituire a bunului) pune pe proprietarul acestuia in imposibilitatea de a-si exercita drepturile sale cu privire la acel bun .

Problemele pentru societatile de leasing incep sa apara la momentul comunicarii, din partea organelor indriduite cu solutionarea unei plangeri penale pentru savarsirea infractiunii de abuz de incredere, a ordonantelor. Afirm acest lucru deoarece in marea lor majoritate, plangerile se solutioneaza prin clasarea cauzei penale, justificat de motivarea ca exista unul dintre cazurile prevazute la art. 16 alin.1 Cod procedura penala care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale (de cele mai multe ori incidente fiind dispozitiile lit. a si b ale art. 16 alin.1).

In motivarea unor astfel de solutii, in marea lor majoritate, reprezentantii Ministerului Public isi justifica solutia de clasare a cauzei prin faptul ca fapta reclamata privind nerespectarea obligatiilor rezultate din contractul partilor are natura civila, si nu penala, fapt pentru care partea vatamata, in speta societatea de leasing, este indreptatita sa promoveze actiunea civila.

Pe aceste considerente si avand in vedere limitele de pedeapsa prevazute pentru savarsirea infractiunii, precum si aspectul ca legiuitorul a stabilit aplicarea amenzii penale alternativ cu pedeapsa detentiunii, consider ca organele de cercetare si de urmarire penala aprecieaza ca abuzul de incredere este o infractiune care prezinta un grad de pericol social scazut.

Consider insa ca, prin astfel de solutii ce sunt dispuse, organul de cercetare penala se substituie organului legiuitor, dezincriminand, pur si simplu, savarsirea infractiunii de abuz de incredere.

Daca fapta ar fi de natura civila, asa cum se retine de cele mai multe ori in referatul cu propunerea de clasare, atunci societatile de leasing ar trebui sa se adreseze

instantelor civile pentru a obtine obligarea utilizatorului la restituirea bunului de leasing, ceea ce ar reprezenta un non-sens juridic, in conditiile in care contractul de leasing deja este investit de legiuitor cu putere executorie, conform art. 8 din O.G. nr. 51/1997.

De asemenea, consider ca, prin pronuntarea unor astfel de solutii, se incurajeaza, de catre organele de cercetare penala, savarsirea infractiunilor de abuz de incredere, utilizatorii cunoscand ca nu vor fi trimisi in judecata, riscand o condamnare, si nici nu vor fi sanctionati cu amenzi penale, astfel cum prevad dispozitiile art. 238 alin. 1 Cod penal.

In activitatea desfasurata au fost extrem de putine cazurile in care s-a dispus trimiterea utilizatorilor in judecata pentru savarsirea infractiunii de abuz de incredere, iar acest fapt s-a petrecut ca urmare a infirmarii din partea instantei a solutiilor dispuse de catre procurorul de caz si procurorului ierarhic superior prin promovarea de plangeri impotriva solutiilor de netrimitere in judecata. Solutiile pronuntate de catre instante au fost de condamnare a inculpatilor, insa nu cu executare, ci cu amanarea aplicarii pedespsei, prin stabilirea unui termen de supraveghere.

In concluzie, apreciez ca organele de cercetare si de urmarire penala ar trebui sa se aplece cu mult mai multa atentie asupra plangerilor cu care sunt sesizate de catre societatile de leasing cu privire la savarsirea infractiunii de abuz de incredere iar solutiile dispuse sa fie, pe de o parte, in conformitate cu litera si spiritul legii iar de de alta parte sa descurajeze savarsirea acestei infractiuni de catre persoanele si entitatile carora le revine obligatia legala si contractuala de a restitui bunurile incredintate spre folosinta.

Decebal Oroviceanu, Consilier juridic

AVESTIS INTERNATIONAL SRL

Consideratii asupra oportunitatii executarii silite fara somatia prealabila a debitorului, in cazul reposesiei bunurilor de leasing

Operatiunile de leasing reprezinta o metoda moderna de finantare, la care apeleaza, cu preponderenta, antreprenorii, prezentand multiple avantaje in derularea proiectelor investionale. Cadrul general de reglementare a acestor operatiuni il reprezinta dispozitiile O.G. nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si operatiunile de leasing, cu modificarile si completarile ulterioare.

Intr-o definitie foarte sumara, putem prezenta leasingul ca fiind operatiunea prin care finantatorul/locatorul cumpara, de la furnizor, bunul de leasing solicitat de clientul sau (utilizator/locatar), devenind astfel proprietarul bunului de leasing pe care il preda spre folosinta utilizatorului/locatarului, in schimbul platii ratelor de leasing. Astfel, pana la finalul operatiunii, dreptul de proprietate ramane in patrimoniul finantatorului, iar atunci cand utilizatorul/locatarul intarzie la plata obligatiilor financiare, acestuia ii revine obligatia de a preda bunul de leasing finantatorului/locatorului si de a isi achita toate obligatiile financiare asumate.

Contractele de leasing reprezinta titluri executorii, conform art. 8 din O.G. nr. 51/1997, astfel incat rezilierea acestora poate fi urmata de executarea silita, in vederea recuperarii bunurilor de leasing si a creantelor generate de aceste contracte.

Chestiunile pe care ne propunem sa ne analizam in prezentarea de fata sunt legate de  procedura executarii silite, atunci cand are ca obiectiv recuperarea bunului de leasing, si anume parghiile legale la care creditorul are acces pentru realizarea, efectiva, a drepturilor sale.

Conform dispozitiilor art. 666 Cod procedura civila, executarea nu se poate realiza fara incuviintarea instantei de executare, prin intermediul unei proceduri necontencioase, la cererea executorului judecatoresc investit, de catre creditor, cu cererea de executare silita.

In mod uzual, dupa ce instanta incuviinteaza executarea silita, debitorului ii este comunicata, de catre executorul judecatoresc, somatia reglementata de dispozitiile art. 888 coroborate cu art. 667-668, prin care i se pune in vedere obligatia de a preda bunul de leasing creditorului, in caz contrar urmand a fi continuata procedura executionala.

Din pacate, de foarte multe ori, debitorul astfel somat cauta sa se substraga de la urmarirea silita, iar majoritatea bunurilor de leasing fiind bunuri mobile (autovehicule, echipamente agricole sau utilaje) debitorul poate foarte usor sa schimbe locatia bunurilor, astfel incat atunci cand executorul se va prezenta la sediul/domiciliul sau, sa nu poata efectua predarea bunului catre creditor.

In astfel de cazuri, pentru a i se asigura creditorului un acces efectiv la justitie, din punctul nostru de vedere, ar trebui ca instanta de executare sa incuviinteze efectuarea acestei proceduri fara somatia prealabila a debitorului, aplicand dispozitiile art. 889 din Codul de Procedura Civila: “La cererea creditorului, daca se justifica o nevoie urgenta sau exista pericol ca debitorul sa se sustraga de la urmarire, sa ascunda, sa distruga ori sa deterioreze bunurile ce trebuie predate, instanta va putea sa dispuna, prin incheierea de incuviintare a executarii silite sau pe cale separata, ca executarea silita sa se faca de indata si fara somatie.”

Norma procedurala mai sus citata este, insa,  neclara, si lasa  la latitudinea subiectiva a judecatorului aprecierea asupra nevoii urgente sau asupra existentei unui pericol.

Consideram ca simpla neindeplinire de catre debitor a obligatiei de a preda bunul, cuprinsa in cadrul notificarii de reziliere a contractului de leasing, notificare premergatoare inceperii executarii silite, justifica in mod suficient si fara echivoc cerintele de admisibilitate prevazute de dispozitiile art. 889 Cod procedura civila, respectiv pericolul ca debitorul sa se sustraga de la urmarirea silita si nevoia urgenta a creditorului de a reintra in posesia bunului aflat in proprietatea sa. Astfel, daca debitorul ar fi fost de buna credinta, atunci ar fi predat bunul de buna-voie, fara a fi necesara procedura executionala, iar nevoia creditorului de recurge la aceasta procedura pentru realizarea intereselor sale legitima justifica necesitatea incuviintarii executarii, fara somatie.

Mai mult decat atat, aratam ca legiuitorul a considerat ca refuzul de a restitui un bun mobil, detinut cu orice titlu, aduce grave incalcari asupra normelor de convietuire sociala, incriminand  aceasta fapta, ca fiind infractiune, la art. 238 alin. 1 din Codul Penal Abuzul de incredere. (1)Insusirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de catre cel caruia i-a fost incredintat in baza unui titlu si cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.”

Credem ca legiuitorul ar fi trebuit sa se aplece cu mai multa atentie asupra acestor aspecte si sa elimine din materia executarii silite directe, cum este cea descrisa mai sus, formalitatea somatiei prealabile, aplicand acelasi rationament juridic ca si cel din materia popririi, forma de executare care se realizeaza fara somatie, tocmai pentru a se diminua riscul ca debitorul sa isi poata sustrage sau ascunde, pana la urma bunurile lui.

Ne aratam speranta ca legiuitorul, impreuna cu profesionistii dreptului, sa procedeze la indreptarea si clarificarea normelor de drept ce guverneaza materia executarii silite,  deoarece Justitia inseamna echitate, aceasta neputandu-se realiza, in mod eficient, prin aplicarea actualelor dispozitii ale Codului de procedura civila si ale Codului penal.

 

consilier juridic Florin Bogdan Cernea

Avestis International S.R.L.