Promovează-te în Agenda Juristului 2019

O sursă pentru repere şi bune decizii

AGENDA JURISTULUI 2019

constituie un real partener pentru cel care o utilizează

Editura C.H. Beck pune la dispoziție încă din 2002

Agenda Juristului 2019

AGENDA JURISTULUI

Agenda se adresează persoanelor din mediul juridic și de business și este menită să fie un ghid indispensabil
în activitățile de birou, în cadrul conferințelor, întâlnirilor sau cursurilor.

AGENDA JURISTULUI conține:

 date de contact (adresă, numere de telefon, fax, e-mail și website), ordonate alfabetic, pentru: instituții publice, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Curți de Apel, Tribunale, Judecătorii, Ministerul Public, Uniunea Națională a Barourilor din România, Uniunea Națională a Notarilor Publici, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență, alte instituții și organizații ale juriștilor, Ministerul Justiției, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați, Camera Auditorilor Financiari, Curtea de Conturi și Camerele județene de Conturi, Unități de Poliție, Reviste și publicații juridice periodice, Facultăți de Drept, librării în care găsiți produsele Editurii C.H. Beck, Instituțiile Uniunii Europene;

 calendar (sărbători legale, zile naționale și internaționale relevante)

 calculatorul taxelor de timbru

 pagini cu spațiu dedicat fiecărei săptămâni

 spațiu dedicat contactelor în ordine alfabetică

 spațiu dedicat notelor personale

AGENDA JURISTULUI conține spații de publicitate puse la dispoziție celor care doresc să comunice destinatarilor acestui produs oferta pentru serviciile pe care le pun la dispoziție și care astfel capătă un canal de comunicare direct.

În acest sens, venim în sprijinul dvs. oferindu-vă spaţiu de publicitate de 1/1 pagină
alb-negru sau color, la un preţ special, în paginile Agendei Juristului 2019.

Tariful pentru publicarea machetei companiei dvs. (prezentare/reclamă sub forma unui fișier tip pdf – text şi imagini) în Agenda Juristului 2019 este de doar 300 lei fără TVA (pagină alb-negru) și 500 lei fără TVA (pagină color).

Ce beneficii ai dacă alegi promovare în AGENDA JURISTULUI 2019

  • 5 anunţuri publicate gratuit pe site-ul www.beckshop.ro, în decursul anului 2019, la achiziţia unei pagini alb-negru;
  • 15 anunţuri publicate gratuit pe site-ul www.beckshop.ro, în decursul anului 2019, exclusiv la achiziţia unei pagini color;
  • 2 exemplare gratuite Agenda Juristului 2019;
  • simultan, mesajul publicitar va fi comunicat şi prin celelalte medii online ale editurii: revistele Curierul Fiscal (www.curierulfiscal.ro) şi Curierul Judiciar (www.curieruljudiciar.ro).

Cui se adresează în AGENDA JURISTULUI 2019?

  • comunităţii oamenilor de afaceri, interesaţi de mediul juridic, de business, intern şi internaţional;
  • persoanelor care au putere de achiziţie în materie de bunuri şi servicii premium;
  • segmentelor de comunicare dintre domeniile privat şi public, Agenda Juristului fiind achiziţionată cu precădere în mediul juridic, instituţii publice, ambasade, organizaţii europene şi mondiale, în companii bancare, auto, de asigurări, de investiţii imobiliare şi financiare;
  • persoanelor cu o puternică orientare spre domeniul economic, aparținând de regulă top şi middle management, posesori de business-uri mari şi medii.

Distribuţie

  • Librăria specializată de carte juridică www.beckshop.ro, către persoane fizice și firme din vaste domenii precum: juridic, economic, financiar, bancar;
  • În cadrul târgurilor, conferinţelor şi evenimentelor;
  • În librăriile Editurii C.H. Beck şi ale partenerilor din ţară.

Detalii comenzi

Pentru a rezerva spațiu publicitar în Agenda Juristului 2019 vă invităm să trimiteți un email la adresa marketing@beck.ro

Detalii tehnice ofertă

  • Perioada de înscriere: 8 – 20 octombrie 2018
  • Format: X4 (dimensiune 17×25 cm, bleed 5 mm)
  • Textul pe machetă (160×230 mm)
  • Extensia machetei poate fi jpg. sau pdf
  • Tiraj: 2.500 exemplare
  • Apariţie: anuală

Calendarul introducerii caselor de marcat echipate cu jurnal electronic se modifică pentru companiile mari și mijlocii

Calendarul introducerii caselor de marcat echipate cu jurnal electronic în locul aparatelor dotate cu role jurnal pe suport hârtie se modifică pentru companiile mari și mijlocii, însă se menține termenul pentru contribuabilii mici și, totodată, termenul final de implementare pentru dotarea tuturor operatorilor economici cu aparate de marcat noi, care este 1 august 2018.

The post Calendarul introducerii caselor de marcat echipate cu jurnal electronic se modifică pentru companiile mari și mijlocii appeared first on Infolegal.ro.

CSM a stabilit calendarul privind alegerea reprezentantului tribunalelor in Consiliu pentru 2014

Prin Hotararea nr. 1/06.01.2014, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, avand in vedere vacantarea unuia dintre locurile de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentant al judecatorilor de la tribunale, a stabilit data adunarilor generale pentru alegerea acestuia, respectiv, luni, 5.05.2014, ora 13:00.

CSM a stabilit calendarul privind alegerea reprezentantului tribunalelor in Consiliu pentru 2014

Prin Hotararea nr. 1/06.01.2014, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, avand in vedere vacantarea unuia dintre locurile de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentant al judecatorilor de la tribunale, a stabilit data adunarilor generale pentru alegerea acestuia, respectiv, luni, 5.05.2014, ora 13:00.

Calendarul activităţilor prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată

În Monitorul Oficial nr. 636 din 15 octombrie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 5.211/2013 al Ministerului Educaţiei Naţionale pentru aprobarea Calendarului activităţilor prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, sesiunea 2013–2014.

A fost publicat anuntul privind organizarea concursului de admitere la INM 2013

In cursul zilei de marti, 25 iunie, pe site-ul Institutului National al Magistraturii a fost postat anuntul privind organizarea in perioada 25 iunie – 2 octombrie 2013 a concursului de admitere la INM 2013. In cadrul calendarului estimativ al concursului de admitere la INM 2013 se arata ca prima proba eliminatorie, tip grila, va avea [...]

Calendarul privind procedura de avizare a procurorului sef adjunct al DNA

Pe site-ul CSM a fost postat un comunicat privind Hotararea Sectiei pentru procurori a CSM referitoare la calendarul de desfasurare a activitatilor prevazute in procedura de avizare a propunerii ministrului justitiei pentru functia de procuror sef adjunct al Directiei Nationale Anticoruptie.

Calendarul privind procedura de avizare a procurorului sef adjunct al DNA

Pe site-ul CSM a fost postat un comunicat privind Hotararea Sectiei pentru procurori a CSM referitoare la calendarul de desfasurare a activitatilor prevazute in procedura de avizare a propunerii ministrului justitiei pentru functia de procuror sef adjunct al Directiei Nationale Anticoruptie.