Zoom IN: Impreviziunea în contractele încheiate între consumatori și comercianți

Crochiul impreviziunii a dobândit noi contururi sub penelul judecătorului constituțional și continuă să se definitiveze sub tușa hotărârilor Curții de Justitie a Uniunii Europene. Relația specială a impreviziunii cu clauzele abuzive, statica și dinamica binomului ,,impreviziune – clauze abuzive,, precum și exercitarea puterii de intervenție a instanțelor de judecată asupra arhitecturii contractelor de credit dintre consumatori și comercianți pe motiv de impreviziune constituie principale repere ale incursiunii noastre.

Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate privind art. 277 alin. (2) și (4) din Codul civil

Dispozițiile art. 277 alin. (2) și (4) din Codul civil sunt constituționale în măsura în care permit acordarea dreptului de ședere pe teritoriul statului român, în condițiile stipulate de dreptul european, soților - cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și/sau cetățeni ai statelor terțe - din căsătoriile dintre persoane de același sex, încheiate sau contractate într-un stat membru al Uniunii Europene.

Poziția Avocatului Poporului privind solicitarea Președintelui României de formulare a unei excepții de neconstituționalitate privind rectificarea bugetară

Avocatul Poporului va analiza cu atenție solicitarea publică a Președintelui României de formulare a unei excepții de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța de urgență a Guvernului României privind rectificarea bugetară, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial.

Tudorel Toader a anunţat că a fost demarat un proiect de lege pentru preluarea agentului guvernamental pentru CEDO la MJ

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat vineri că a fost demarat un proiect de lege pentru preluarea agentului guvernamental pentru CEDO la MJ.

Articolul Tudorel Toader a anunţat că a fost demarat un proiect de lege pentru preluarea agentului guvernamental pentru CEDO la MJ apare prima dată în Infolegal.ro.

Statul român a fost obligat de CEDO în 2017 la plata a peste 2 milioane de euro pentru nerespectarea condiţiilor de detenţie

Statul român a fost obligat de CEDO în 2017 la plata a peste 2 milioane de euro pentru nerespectarea condiţiilor de detenţie, potrivit raportului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) privind activitatea pe anul trecut.

Articolul Statul român a fost obligat de CEDO în 2017 la plata a peste 2 milioane de euro pentru nerespectarea condiţiilor de detenţie apare prima dată în Infolegal.ro.

Statul român se situează pe primul loc în privinţa plângerilor depuse împotriva sa la CEDO

Statul român se situează pe primul loc în privinţa plângerilor depuse împotriva sa la CEDO. Reclamaţile depuse de români reprezintă 17,6% din totalul dosarelor de pe rolul acestei instanţe, a anunţat preşedintele CEDO, Guido Raimondi, la conferinţa de presă de prezentare a raportului Curţii pe anul 2017.

The post Statul român se situează pe primul loc în privinţa plângerilor depuse împotriva sa la CEDO appeared first on Infolegal.ro.

Tudorel Toader: Ar fi fost nerealist să se considere că în şase luni România va remedia problema privind condiţiile necorespunzătoare din penitenciare

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, vineri, că ar fi fost nerealist să se considere că în şase luni România va remedia problema privind condiţiile necorespunzătoare din penitenciare.

The post Tudorel Toader: Ar fi fost nerealist să se considere că în şase luni România va remedia problema privind condiţiile necorespunzătoare din penitenciare appeared first on Infolegal.ro.

Calendarul de masuri 2018-2024 pentru solutionarea conditiilor de detentie si a supraaglomerarii din penitenciarele romanesti, aprobat de Guvern

Calendarul de masuri 2018-2024 pentru solutionarea conditiilor de detentie si a supraaglomerarii din penitenciarele romanesti a fost aprobat pe 17 ianuarie in sedinta de Guvern.

The post Calendarul de masuri 2018-2024 pentru solutionarea conditiilor de detentie si a supraaglomerarii din penitenciarele romanesti, aprobat de Guvern appeared first on Infolegal.ro.

Guvernul a aprobat Calendarul de măsuri 2018-2024 pentru soluționarea supra-aglomerării carcerale și a condițiilor de detenție

Calendarul de măsuri 2018 – 2024 pentru soluționarea supra-aglomerării carcerale și a condițiilor de detenție, în executarea hotărârii-pilot Rezmiveș şi alţii împotriva României, pronunțată de CEDO la 25 aprilie 2017

The post Guvernul a aprobat Calendarul de măsuri 2018-2024 pentru soluționarea supra-aglomerării carcerale și a condițiilor de detenție appeared first on Infolegal.ro.

Tudorel Toader a declarat că este redactată foaia de parcurs pentru îndeplinirea cerinţelor hotărârii CEDO privind condiţiile din penitenciare

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a susţinut joi că este redactată de multă vreme foaia de parcurs pentru îndeplinirea cerinţelor hotărârii-pilot a CEDO privind condiţiile din penitenciare şi că a discutat deja cu premierul Mihai Tudose pe acest subiect, urmând să o prezinte în Guvern.

The post Tudorel Toader a declarat că este redactată foaia de parcurs pentru îndeplinirea cerinţelor hotărârii CEDO privind condiţiile din penitenciare appeared first on Infolegal.ro.