Modificări privind circulația pe drumurile publice: suspendarea permisului de conducere, examinarea medicală și răspunderea contravențională

În data de 3 ianuarie 2019 au fost publicate 2 acte normative care aduc modificări Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: Legea nr. 345/2018 și Legea nr. 349/2018.

Proiect de lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

Şoferii care au călcat strâmb şi au rămas pietoni vor putea să-şi redobândească mai uşor permisul de conducere, potrivit unui proiect de lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iniţiat de 47 de deputaţi PSD şi unul de la Minorităţi.

Articolul Proiect de lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice apare prima dată în Infolegal.ro.

O iniţiativă legislativă prevede creşterea vitezei maxime de circulaţie pe drumurile naţionale, în interiorul localităţilor

Deputatul PSD, Mihai Weber, a depus la Senat o iniţiativă legislativă prin care vrea să modifice viteza maximă de circulaţie pe drumurile naţionale, în interiorul localităţilor, de la 50 de km/h la 60 de km/h, exceptând oraşele şi municipiile.

The post O iniţiativă legislativă prevede creşterea vitezei maxime de circulaţie pe drumurile naţionale, în interiorul localităţilor appeared first on Infolegal.ro.

Conducătorilor auto care nu înregistrează contractul de vânzare-cumpărare al maşinii li se suspendă dreptul de a circula

O ordonanţă de urgenţă prin care conducătorilor auto care nu înregistrează contractul de vânzare-cumpărare al maşinii li se suspendă dreptul de a circula, se află pe ordinea de zi a şedinţei de vineri a Executivului.

The post Conducătorilor auto care nu înregistrează contractul de vânzare-cumpărare al maşinii li se suspendă dreptul de a circula appeared first on Infolegal.ro.

Un proiect de act normativ vizează completarea articolului 102 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Șoferii care nu opresc în trafic la dispoziția polițiștilor rutieri riscă să îşi piardă dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, conform unui proiect de act normativ înregistrat recent la Senat.

The post Un proiect de act normativ vizează completarea articolului 102 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice appeared first on Infolegal.ro.

ÎCCJ: Polițiștii de la Rutieră pot da amenzi pe baza informațiilor comunicate prin radio de operatorul radar

Polițiștii de la Rutieră pot da amenzi pe baza informațiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc, a decis, luni, Înalta Curte de Casație și Justiție.

The post ÎCCJ: Polițiștii de la Rutieră pot da amenzi pe baza informațiilor comunicate prin radio de operatorul radar appeared first on Infolegal.ro.

ÎCCJ: Polițiștii de la Rutieră pot da amenzi pe baza informațiilor comunicate prin radio de operatorul radar

Polițiștii de la Rutieră pot da amenzi pe baza informațiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc, a decis, luni, Înalta Curte de Casație și Justiție.

The post ÎCCJ: Polițiștii de la Rutieră pot da amenzi pe baza informațiilor comunicate prin radio de operatorul radar appeared first on Infolegal.ro.

Executivul a modificat și completat Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar se va realiza conform unor reguli stabilite de Guvern printr-o hotărâre adoptată în ședința de astăzi.

The post Executivul a modificat și completat Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice appeared first on Infolegal.ro.

Klaus Iohannis a promulgat proiectul de act normativ care va modifica prevederile Codului rutier

Proiectul de act normativ care va modifica prevederile Codului rutier a fost promulgat astăzi, prin decret prezidenţial, de către Klaus Iohannis. Documentul va veni cu unele schimbări în ceea ce priveşte semnalizarea lucrărilor de pe drumurile publice.

The post Klaus Iohannis a promulgat proiectul de act normativ care va modifica prevederile Codului rutier appeared first on Infolegal.ro.