Zoom IN: Problema compensaţiilor pentru munca prestată în concediul anual de odihnă

În practica judiciară s-au identificat mai multe probleme de drept care au determinat o jurisprudenţă neunitară în legătură cu activitatea asistenţilor maternali profesionişti, mani-festată într-o perioadă de timp semnificativă, şi care au determinat sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă

În Monitorul Oficial nr. 422 din 8 iunie 2017 a fost publicată O.U.G. nr. 39/2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996.

Autoritatea de Supraveghere Financiară intenţionează să micşoreze despăgubirile în caz de cutremur

Autoritatea de Supraveghere Financiară intenţionează să micşoreze despăgubirile în caz de cutremur, ca urmare a introducerii unei franşize, care ar putea fi însă eliminată la cererea asiguratului, dacă acesta va plăti o primă suplimentară, fără a spune însă care este cuantumul acesteia.

The post Autoritatea de Supraveghere Financiară intenţionează să micşoreze despăgubirile în caz de cutremur appeared first on Infolegal.ro.

Deputații au aprobat modificarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România

Deputații au aprobat miercuri un act normativ care prevede modificarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România, astfel încât în caz de vătămare corporală călătorii să primească o despăgubire de maximum 190.000 de euro echivalent în lei.

The post Deputații au aprobat modificarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România appeared first on Infolegal.ro.

Despagubirile pentru intarzierile trenurilor vor fi platite din 2019

Regulamentul CE nr.1371/2007, care prevede ca pasagerii trenurilor care inregistreaza intarzieri sau ale caror curse sunt anulate pot primi despagubiri, nu va fi aplicat in tara noastra mai devreme de sfarsitul anului 2019, Ministerul Transportului elaborand in acest sens un proiect de Hotarare in care invoca unele articole din regulament care-i permit, in unele cazuri si o a doua amanare.

Spitalul Judetean Bacau obligat sa despagubeasca o tanara infectata cu HIV

uma de 4,608 milioane de lei, peste un milion de euro, destinata punerii in aplicare a sentintei emise de Tribunalului Bacau, va fi platita femeii de statul roman prin Consiliul Judetean, in subordinea caruia se afla Spitalul Judetean de Urgenta.

Modificarea Ordinului ministrului delegat pentru buget nr. 1.177/2014

În Monitorul Oficial nr. 708 din 29 septembrie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 1309/2014 al Ministerului Finanţelor Publice privind modificarea Ordinului ministrului delegat pentru buget nr. 1.177/2014 privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat emise în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. — S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme.