Zoom IN: Motivarea documentaţiilor de urbanism şi posibilele temeiuri legale ale unei obligaţii incerte

Curtea de Apel Cluj, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a consemnat intr-o minută, printre altele, concluzia că, în esenţă, documentaţiile de urbanism (PUZ, PUD), mai ales acelea prin care sunt instituite derogări de la documentaţiile anterioare (de regulă de la PUG) trebuie motivate, sub sancţiunea nulităţii.

Zoom IN: Motivarea documentaţiilor de urbanism şi posibilele temeiuri legale ale unei obligaţii incerte

Curtea de Apel Cluj, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a consemnat intr-o minută, printre altele, concluzia că, în esenţă, documentaţiile de urbanism (PUZ, PUD), mai ales acelea prin care sunt instituite derogări de la documentaţiile anterioare (de regulă de la PUG) trebuie motivate, sub sancţiunea nulităţii.

Curierul Judiciar nr. 3/2017

Numărul 3 al Curierului Judiciar conține articole care tratează, printre altele: legislaţia naţională în domeniul jocurilor de noroc, vocaţia de profesor și învăţământul românesc, procedura revendicărilor în contractele FIDIC, probatoriul în domeniul drepturilor de autor, acţiunea împotriva ordonanţelor Guvernului, principiile achiziţiilor publice, aspecte privind investigarea criminalistică a infracţiunilor informatice.

Noutăţile lunii ianuarie în legalis

Luna ianuarie aduce mai mult conținut pentru abonații legalis. Am introdus cele mai noi ediții ale unor titluri de drept civil și drept public și am extins informațiile pe care le oferim în secțiunea Monitorul Oficial.

Post-ul Noutăţile lunii ianuarie în legalis apare prima dată în legalis.

Noutăţile lunii ianuarie în legalis

Luna ianuarie aduce mai mult conținut pentru abonații legalis. Am introdus cele mai noi ediții ale unor titluri de drept civil și drept public și am extins informațiile pe care le oferim în secțiunea Monitorul Oficial.

Post-ul Noutăţile lunii ianuarie în legalis apare prima dată în legalis.

Conferintei internationale „Perspective ale dreptului afacerilor in mileniul al treilea”

Comunicat de presă postconferință
Departamentul de Drept al Academiei de Studii Economice din Bucureşti împreună cu Societatea de Științe Juridice și Administrative au organizat a cincea ediţie a Conferinţei Internaţionale PERSPECTIVE ALE DREPTULUI AFACERILOR ÎN MILENIUL AL TREILEAîn ziua de 20 noiembrie 2015 în Academia de Studii Economice din Bucureşti.

Deschiderea oficială a conferinţei a avut loc la ora 10 în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

În deschiderea conferinței au ținut alocuțiuni apreciate de participanți:

prof. univ. dr. prof. univ. Nicolae Istudor, prorector al Academiei de Studii Economice din București
– prof. univ. dr. Smaranda Angheni, rector al Universității Titu Maiorescu, București
– dr. Rodica Aida Popa, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție
– lector. univ. dr. Bazil Oglindă, membru în Colegiul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României
– Andrei Cristea, director Revista Romana de Consultanta si Legal Marketing 

Moderatorul dezbaterilor la festivitatea de deschidere a conferinței a fost doamna prof. univ. dr. Camelia Stoica, șef al Departamentului Drept din Academia  de Studii Economice din București. 

Doamna prof. univ. dr. Camelia Stoica a subliniat în deschiderea conferinței faptul că „astăzi, în globalizare, nu se mai poate să ne separăm și să trăim în caste diferite în care să avem economiștii sau juriștii, viziunea interdisciplinară și cunoștințele de  drept fiind indispensabile pentru înființarea și funcționarea unei afaceri”, în final adresând un îndemn studenților viitori economiști prezenți în sală «deschideți afaceri, încercați să fiți constructivi, încercați să fiți competitivi !».

Domnul prof. univ. dr. Nicolae Istudor a subliniat faptul că pentru progresul societății principala resursă este cercetarea iar domeniul dreptului afacerilor este un domeniu complementar foarte util în activitatea de cercetare economică, încheind cu îndemnul de a continua în anii următori aprofundarea cercetării științifice pe tematici de dreptul afacerilor în cadrul acestei conferințe.

Doamna prof. univ. dr. Smaranda Angheni a vorbit despre disciplina de studiu Dreptul afacerilor subliniind că dreptul afacerilor este o materie pluridisciplinară sau interdisciplinară, care presupune instituții și norme juridice, atât de drept public, cât și de drept privat, instituții care au legătură cu afacerile”. Dreptul afacerilor, în sens larg, nu este altceva decât viața unei întreprinderi din momentul înființării până în momentul desființării ei.

Doamna judecător Rodica Aida Popa în alocuțiunea sa a subliniat provocările la adresa modernității din prezent:

„Doresc să vă provoc la cunoaștere, dragi parteneri de dialog interprofesional, și să fiți mereu în ceea ce se numește noutate, dar și tradiție. Fără tradiție nu putem aprecia și ne bucura de modernitate. Fără modernitate, nu putem să evaluăm ceea ce înseamnă tradiția. Fără tradiție și modernitate nu cred că am putea stabili coordonatele viitorului, care vor fi digitalizate, online, dar nu în totalitate, pentru că tocmai umanitatea va rămâne ceea ce se numește matricea noastră universală planetară”.

Domnul arbitru Bazil Oglinda a subliniat avantajele recurgerii la procedura arbitrajului în litigiile comerciale menționând avantajul costurilor reduse și arătând că arbitrii sunt profesioniști specializați care au posibilitatea să acorde timp și dedicație fiecărui dosar.

Domnul Andrei Cristea a vorbit auditoriului despre cum se vede avocatura din zona de business, despre ceea ce înseamnă la ora actuală avocatura de business în Anglia și despre conceptul de «City of Justice», subliniind că astăzi „Big Ben-ul dă ora exactă în ceea ce înseamnă avocatura de business”.

După festivitatea de  deschidere conferința a continuat cu susținerea lucrărilor înscrise în cadrul celor trei secţiuni: I. Drept public; II. Drept privat; III. Dreptul Uniunii Europene. Drept internațional.


PARTICIPANTI

GOG_2842gLa conferinta s-au inscris 176 de persoane provenind din 15 țări în vederea audierii dezbaterilor sau a susținerii unei lucrări științifice. Participanții au fost: avocați, magistrați, mediatori, arbitri, notari, practicieni în insolvență, consilieri juridici, consilieri fiscali, experți judiciari, cadre didactice universitare, funcționari publici, membri în organizații neguvernamentale, oameni de afaceri, doctoranzi și studenți interesați de evoluția recentă și de perspectivele de dezvoltare ale dreptului afacerilor la nivel național, comparat și internațional.

Toți avocații participanți la conferință din România au primit 20 puncte de pregătire profesională prin decizia Consiliului de Conducere al I.N.P.P.A.

Lucrările susţinute în cadrul Conferinţei vor fi publicate în următoarele luni:

  • în volume în limba engleză publicate de edituri cu prestigiu GOG_2909ginternațional in domeniul științelor sociale: Cambridge Scholars Publishing, Peter Lang International Academic Publishers . O parte din lucrările susținute la ediția a II-a a Conferinței din noiembrie 2012 au fost publicate în volumul „Studies of Business Law. Recent Developments and Perspectives” la Peter Lang International Academic Publishers (editură cu prestigiu internațional recunoscut în domeniul științelor sociale – lista A1). Pentru accesarea cuprinsului și a prezentării volumului pe site-ul Editurii Peter Lang clic aici .
  • în reviste partenere ale Conferinței: International Journal of Business Governance and Ethics (pentru detalii despre revistă clic aici), Acta Juridica Hungarica (pentru detalii despre revistă clic aici), European Review of Public Law (pentru detalii despre revistă clic aici), Central and Eastern European Legal Studies (pentru detalii despre revistă clic aici), Tribuna Juridică (pentru detalii despre revistă clic aici), DREPTUL (pentru detalii despre revistă clic aici), Revista de Drept Public (pentru detalii despre revistă clic aici) – reviste indexate în baze de date internaționale recunoscute pentru domeniul științelor juridice conform Anexei 24, pct. 1 din Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 6560/2012 privind aprobarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior și a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare.
  • în revista Conferinței Perspectives of Business Law Journal, cu apariție online (pentru detalii despre revistă clic aici) – revistă indexată în baze de date internaționale recunoscute pentru domeniul științelor juridice conform Anexei 24, pct. 1 din Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 6560/2012.

Conferinţa Internaţională – Perspective ale dreptului afacerilor în mileniul al treilea

Departamentul de Drept al Academiei de Studii Economice din Bucureşti împreună cu Societatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative anunţă a IV-a ediţie a Conferinţei Internaţionale “PERSPECTIVE ALE DREPTULUI AFACERILOR ÎN MILENIUL AL TREILEA” care se va desfăşura în zilele de 28-29 noiembrie 2014 în Academia de Studii Economice din Bucureşti.

Conferinţa va avea trei secţiuni:business-law-conference

  1. Drept public
  2. Drept privat
  3. Dreptul Uniunii Europene. Drept internaţional

TEMATICA CONFERINŢEI

Conferinţa este o platformă de dezbateri juridice care examinează dezvoltările recente şi perspectivele de evoluţie ale dreptului afacerilor. În cadrul Conferinţei pot fi susţinute lucrări din toate domeniile ştiinţelor juridice, care vor fi înscrise, în funcţie de conţinutul lor, într-una dintre cele trei secţiuni.

Conferinţa îşi deschide porţile către autori provenind din diferite ţări, din mediul universitar juridic şi din rândul practicienilor dreptului, încurajând susţinerea atât a lucrărilor de interes internaţional având ca obiect dreptul comparat, dreptul Uniunii Europene, dreptul comerţului internaţional, dreptul public internaţional, cât şi a lucrărilor care să reliefeze particularităţile dreptului naţional.

La Conferinţă se pot înscrie atât persoane care doresc să susţină o lucrare ştiinţifică, cât şi persoane care  doresc doar să audieze dezbaterile.

Participanţii au oportunitatea de a înscrie o a doua lucrare ştiinţifică plătind o taxă suplimentară.

SERVICIUL DE TRADUCERI
Autorii pot beneficia de serviciul de traducere în limba engleză a lucrării înscrise la conferinţă. Pentru detalii clic aici.

PUBLICAŢII
Toate lucrarile sustinute in cadrul Conferintei se vor regasi intr-una din urmatoarele publicatii:

  • într-un volum in limba engleza editat de o editura cu prestigiu internationalin domeniul stiintelor sociale.
  • în reviste partenere ale Conferinţeiindexate in baze de date internationale recunoscute pentru domeniul stiintelor juridiceconform Anexei 6, pct. 1 din Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4204/2013 (Scopus, Ebsco, HeinOnline, CEEOL, ProQuest, SSRN): International Journal of Business Governance and Ethics, Acta Juridica Hungarica,  Tribuna Juridica, Dreptul,Revista de Drept Public, European Review of Public Law, Central and Eastern European Legal Studies, Perspectives of Business Law Journal.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să accesaţi site-ul Conferinţei:
www.businesslawconference.ro

Vă rugăm să adresaţi orice întrebare privind Conferinţa domnului lector univ. dr. Cătălin-Silviu SĂRARU pe adresa de e-mail: catalin.sararu@businesslawconference.ro

Conferinţa internaţională Perspective ale dreptului afacerilor în mileniul al treilea

Departamentul de Dreptal Academiei de Studii Economice din Bucureşti împreună cu Societatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative anunţă a IV-a ediţie a Conferinţei Internaţionale “PERSPECTIVE ALE DREPTULUI AFACERILOR ÎN MILENIUL AL TREILEA” care se va desfăşura în zilele de 28-29 noiembrie 2014 în Academia de Studii Economice din Bucureşti. Conferinţa va avea trei secţiuni: Drept […]
19 vizite

Conferinţa internaţională Perspective ale dreptului afacerilor în mileniul al treilea

Departamentul de Dreptal Academiei de Studii Economice din Bucureşti împreună cu Societatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative anunţă a IV-a ediţie a Conferinţei Internaţionale “PERSPECTIVE ALE DREPTULUI AFACERILOR ÎN MILENIUL AL TREILEA” care se va desfăşura în zilele de 28-29 noiembrie 2014 în Academia de Studii Economice din Bucureşti. Conferinţa va avea trei secţiuni: Drept […]
2 vizite

Nou în modulul de Drept public – Ediţia a II-a a volumului 2 din titlul “Drept internaţional public”

Începând cu data de 15 mai 2014, abonaţii Legalis care au optat pentru modulul de Drept Public pot accesa cea mai nouă ediţie a volumului II din titlul Drept Internaţional Public, autor Raluca Beşteliu-Miga.