Cea de-a XII-a ediție a Conferinţei Dreptului Afacerilor – Drept societar, drept fiscal și insolvența

Conferinta Dreptul Afacerilor 2016Editura C.H. Beck, în parteneriat cu SCA Piperea şi Asociaţii și Facultatea de Drept a organizat vineri 20 și respectiv sâmbătă 21 mai, cea de-a XII-a ediţie a Conferinţei Dreptului AfacerilorDrept societar, drept  fiscal și insolvența, eveniment dedicat practicienilor dreptului (avocaţi, practicieni în insolvenţă, magistraţi, executori judecătoresti, notari, registratori de proprietate, recuperatori de creanţe), dar şi oamenilor de afaceri, sindicatelor şi patronatelor.

În cadrul conferinței au fost dezbătute subiecte de actualitate precum abuzul de drept de vot în societățile comerciale, schimbarea prototipului societar: de la societatea pe acțiuni, la societatea cu răspundere limitată, reorganizarea judiciară și ajutorul de stat, recalificarea tranzacțiilor de către autoritatea fiscală, insolvența vs darea în plată, respectiv aspecte inedite cu privire la reorganizarea judiciară.

Evenimentul a fost susținut de reprezentanți ai Ministerului Justiției, Consiliului Concurenței Tribunalului Bucureşti, Baroului Dolj, Curții de Conturi, Curții de Apel Brașov și specialişti, cadre didactice şi practicieni în Dreptul Afacerilor (judecători, avocaţi, practicieni în insolvenţă, specialişti bancari) atât din Bucureşti, cât şi din țară.

Moderatorul celor trei panele, pe parcursul celor două zile a fost domnul Prof. univ. dr. Gh. Piperea, partener coordonator SCA Piperea și Asociaţii.

Conferința a fost deschisă de Conf. Univ. Dr. Flavius-Antoniu Baias, decanul Facultății de Drept, Universitatea București, care a subliniat în cuvântul de deschidere importanța și utilitatea unui astfel de eveniment anual, declarându-se mândru să fie gazda unui eveniment atât de important.

În primul panel au luat cuvântul domnul Prof. Univ. Dr. Radu Catană, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, urmat de Dr. Dragoș Călin, Consilierul juridic SIF Transilvania, ale căror expuneri au atins tema “Abuzului de drept de vot în societățile comerciale”. Cei doi au fost urmați de către Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, care a afirmat faptul că dreptul concurenței are avantajul de a fi mult mai stabil decât alte zone de legislații iar legea insolvenței: „Imi place! Pare să fie o metoda mai simplă de restructurare și suferă toată lumea„.

Conferința a continuat cu dezbaterea doamnei judecător Mădălina Afrăsinie, Președintele Secției a VI-a litigii cu profesioniștii, din cadrul Tribunalului București, care a supus discutiei tema „Potențialul de deturnare a scopului reglementării unei instituții: cererea de intervenție la Registrul Comerțului”. Printre altele doamna judecător a menționat faptul că „una dintre greșelile din  acuratețea legiuitorului român este păstrarea soluționării cererii de intervenție după vechiul cod de procedură civilă” și că “din 2009 până în prezent practica a trasat condițiile în care o cerere de intervenție poate să fie admisibilă” iar dacă “vrei să paralizezi o societate comercială, introduci o cerere de intervenție”.

Domnul Conf. Univ. Dr. Lucian Săuleanu, decanul Baroului Dolj a avut o expunere cu tema “Schimbarea prototipului societar: de la societatea pe acțiuni, la societatea cu răspundere limitată”, analizând că „se impune reglementarea acțiunii în răspunderea administratorului și recunoașterea calității procesuale active asociatului în promovarea unei astfel de acțiuni și considerarea ca nescrise a clauzelor din actul constitutiv prin care se condiționează de existența unei A.G.A”.

Primul panel s-a încheiat cu expunerea domnului Bogdan Dumitrache, executor judecătoresc, partener B.E.J.A. Dumitrache și Dumitrache, despre “Garanții și executări silite asupra părților sociale” menționând faptul că: „Textul care permite explicit executarea părților sociale art. 66 alin. 2, s-ar putea să nu fie ușor de invocat în favoarea unui creditor chirograf” și că “Pe temeiul certificatului de adjudecare a parții sociale Registrul Comerțului intră pe propria lui logică și începe să ceară acele documente din normele care au fost adoptate în 2008 – transmiterea convențională, transmiterea prin succesiune„.

Cel de-al doilea panel a fost deschis de Adrian Măniuțiu, analist economic, jurnalist Antena 3 a vorbit despre “Raportări financiare în IFRS vs. raportări în RAS: de la profit la pierdere și înapoi”, cu o expunere privind celebrul caz Panama Papers. Printre altele acesta a afirmat și faptul că pentru a produce bani și a avea o platformă potrivită “trebuie să avem o educație performantă, infrastructură competitivă în comparție cu vecinii noștri, însă nu le avem și din acest motiv suntem într-un cerc vicios„.

Adrian Bența, consultant fiscal a vorbit despre “Efectul invalidării codului de TVA prin declarația 088; Recalificarea tranzacțiilor de către autoritatea fiscală” explicând faptul că „Declarația 088 a fost desemnată inamicul nr. 1 al lumii„.

Din partea Curții de Conturi domnul Alexandru Costache a abordat tema prețurilor de transfer, un subiect cu dimensiuni interdisciplinare de natură juridică, dar și economică având implicații micro și macroeconomice, un subiect cu abordare internațională, la nivelul unor organizații importante precum O.E.C.D.

Despre “Taxare inversă cu TVA; facilități de TVA la vânzare în programul “Prima Casă”; „de-registrarea” ca plătitor de TVA” domnul Prof. univ. dr. Gh. Piperea, partener coordonator Piperea și Asociaţii a expus avantajele taxării inverse, facilități privind TVA la vânzarea prin programul ”Prima casă”, capcanele programului ”Prima casă” și ale cotei de 5 % TVA și consecințele anulării înregistrării din oficiu în scopuri de TVA și a concluzionat cu faptul că “sunt 263.000 de societăți care lucrează în pierdere de mai mult de 9 ani de zile în România. Toate aceste societăți ar fi trebuit să fie dizolvate iar dacă au ramas în viață ar trebui să se aducă un capital de 103 milioane de lei. Unele dintre ele sunt hipercorporații și nu își pune nimeni întrebarea cum pot aceste societăți să continue să existe cu 3000-4000 de angajați având pierderi. Răspunsul este că se încalcă legea”.

Cea de-a doua zi a conferinței a fost deschisă de Dr. Alexandru Dimitriu, partener Piperea și Asociaţii cu tema “Aspecte inedite cu privire la reorganizarea judiciară” și trei subteme care “excită interesul în prezent: impozitarea sumelor tăiate prin plan, modificarea planului ca urmare a admiterii unei contestații la tabelul definitiv și refuzul administratorului judiciar de a întocmi procesul verbal al adunării creditorilor de votare a planului”.

“Regimul juridic al creanţelor curente” a fost dezbătut de doamna Claudia Roșianu, consilier juridic, Direcția Elaborare Acte Normative din cadrul Ministerului Justiției urmată de doamna judecător la Curtea de Apel Brașov – Marcela Comşa care a precizat faptul că “Ne punem problema dacă există totuşi un dezechilibru al concurenței pentru că se permite conversia creanțelor bugetare în acțiuni numai pentru o anumită categorie de societăți

Lucrările conferinței s-au încheiat cu expunerea domnului Drd. Alexandru Rățoi-Pârvu, avocat Piperea şi Asociaţii cu tema “Insolvența vs Darea în plată”, analizând chestiunea impozitului pe transferul dreptului de proprietate. Despre darea în plată, domnul Drd. Alexandru Rățoi-Pârvu a menționat că sub formă arhaică aceasta “apare în Cartea românească de învățătură pe la cca 1650” iar despre varianta modernă “se vorbește și într-o carte de drept civil roman scrisa în limba franceză în anul 1880”, autorul făcând precizarea că “darea în plată a imobilului ipotecat este o modaliate alternativă de plată, facultativă pentru debitor; în principal, plata se face în bani dar, la opțiunea debitorului, plata se face cu imobilul”.

Fiecare secțiune a fost urmată de dezbateri libere cu întrebări și răspunsuri.

La eveniment au participat peste 200 de persoane, reprezentând avocaţi, practicieni în insolvenţă, magistraţi, executori judecătoresti, notari, registratori de proprietate, recuperatori de creanţe, studenți dar şi oameni de afaceri din partea sindicatelor şi patronatelor.

Conform tradiţiei, toate lucrările conferinței Dreptul Afacerilor 2016 vor fi publicate în Revista Curierul Judiciar într-un număr special dedicat evenimentului.

Evenimentul a beneficiat de susținerea Baroului București și a Camerei Consultanților Fiscali.
Sponsorul principal al evenimentului Legalis – Biblioteca juridică online a oferit participanților acces gratuit, timp de două luni, la Modulul Legalis Standard.

Conferința Dreptul afacerilor, ediția a XII-a, 20-21 mai 2016

Editura C.H. Beck, în parteneriat cu SCA Piperea şi Asociaţii continuă tradiţia ultimilor 11 ani, cu ediţia a XII-a a Conferinţei Dreptului Afacerilor, în perioada 20-21 mai 2016, la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept, sala Aula Magna.
3 vizite

Conferința „Dreptul societar în România și Uniunea Europeană”, ediția a V-a, 8 octombrie 2015

Institutul de Cercetari Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" al Academiei Române, CSDE – Centrul de Studii de Drept European si ARDAE – Asociatia romana de drept si afaceri europene organizează în data de 8 octombrie 2015 Conferinţa "Dreptul societar in Romania si Uniunea Europeana, editia a V-a".

The post Conferința „Dreptul societar în România și Uniunea Europeană”, ediția a V-a, 8 octombrie 2015 appeared first on Infolegal.ro.

Conferinta Dreptul societar in Romania si Uniunea Europeana, editia a IV-a, 4 decembrie 2014

Institutul de Cercetari Juridice “Acad. Andrei Radulescu” al Academiei Romane – CSDE – Centrul de Studii de Drept European si ARDAE – Asociatia romana de drept si afaceri europene organizeaza in data de 4 decembrie, intre orele 14:00 – 16:00, in Sala de Consiliul a Academiei Romane (Calea Victoriei, nr. 125), Conferinta “DREPTUL SOCIETAR IN ROMANIA SI UNIUNEA EUROPEANA”.

Materialele conferintei vor fi publicate intr-un dosar special RRDA

Instrumentul principal de realizare al afacerilor in Uniunea Europeana sunt societatile [comerciale]. A avut Uniunea Europeana posibilitatea de a reglementa acest domeniu? Care sunt beneficiile directivelor din materia societatilor? Este libertatea de stabilire un instrument functional si coerent?

Comisia Europeana a deschis mai multe consultari publice in acest an – standarde internationale de raportare financiara, fuziuni si divizari transfrontaliere – dar s-a aratat preocupata si de alte aspecte, (activitatea institutiilor de credit si supravegherea prudentiala a institutiilor de credit si a firmelor de investitii, registrul comertului, iar in privinta societatilor cotate, consolidarea implicarii actionarilor si introducerea conceptului de „ultimul cuvant in ceea ce priveste remunerarea” pentru cele mai mari societati comerciale din Europa).

In tematica din acest an, conferinta va cuprinde si elemente referitoare la evolutii recente ale drepturilor actionarilor in dreptul societar european, insolventa grupurilor de societati, divizarea partiala de activ si raspunderea administratorilor pentru insolventa societatii.

Consiliul stiintific si organizatoric al conferintei:
Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, Universitatea din Bucuresti
Prof. univ. dr. Lucian Bercea, Universitatea de Vest Timisoara
Prof. univ. dr. Radu Catana, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca
Lector univ. dr. Manole Ciprian Popa, Universitatea din Bucuresti
Prof. univ. dr. Mihai Sandru, coordonator CSDE
Dr. Andrei Savescu

LANSARE DE CARTE

Cu acest prilej va fi lansată lucrarea elaborată de Mihai Şandru: “Libertatea de stabilire a societăţilor în Uniunea Europeană. Culegere de jurisprudenţă şi legislaţie, ediţia a II-a“, Editura Universitară, 2014.

AGENDA CONFERINŢEI

Manole Ciprian PopaLector univ. dr. Manole Ciprian PopaRegimul juridic al insolvenţei în materia grupurilor de societăţi

Rezumat: Deşi se discută de multă vreme despre regimul juridic al insolvenţei în materia grupurilor de societăţi, statele membre care au adoptat o asemenea legislaţie constituie mai degrabă o excepţie. Primul stat membru care a adoptat reguli speciale pentru insolvenţa societăţilor de grup a fost Spania, prin Legea nr. 38/2011, care a modificat Legea nr. 22/2003 privind procedura insolvenţei, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2012. România este cel de al doilea stat membru care a adoptat o legislaţie specială, prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, intrată în vigoare la data de 28 iunie 2014. Proiecte legislative în acest sens se află atât pe agenda altor state membre, cum este Germania, cât şi a Uniunii Europene, existând deja o Propunere de Regulament al parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvenţă.

Dragos Calin BVDr. Dragoş CălinAspecte privind delimitarea instituţiei divizării parţiale de instituţia aportului în natură pentru formarea sau majorarea capitalului social

Rezumat: Legea societăţilor reglementează două instituţii cu finalitate similară pentru destinatarul efectelor acestor instituţii – formarea capitalului social al unei societăţi în curs de constituire sau majorarea capitalului social al unei societăţi existente, în ambele variante printr-un efecutarea unui aport în natură. Necesitatea distincţiei existente între cele două instituţii, a divizării parţiale de cea a aportului în natură, are importanţă atât teoreticâ cât şi practică prin identificarea şi analizarea efectelor juridice ce vor fi înregistrate atât în patrimoniul aportatorului cât şi al asociaţilor acestuia.

Gina Orga DumitriuLector univ. dr. Gina Orga-Dumitriu, Dreptul de stabilire al societăţilor în UE şi fiscalitatea

Reglementările naţionale prin care statele membre instituie faţă de filialele sau sucursalele unor societăţi-mamă nerezidente un tratament fiscal discriminatoriu comparativ cu cel aplicat societăţilor rezidente aflate în situaţii obiectiv comparabile constituie restricţii nejustificate la exercitarea dreptului de stabilire consacrat de art. 49 TFUE. Protecţia efectivă a libertăţii de stabilire a fost consolidată de evoluţiile înregistrate la nivel jurisprudenţial prin exercitarea de către CJUE a unei largi funcţii interpretative: raţionamentele dezvoltate în Royal Bank of ScotlandBaxterSaint Gobain şi confirmate, ulterior, în Denkavitevidenţiază orientarea constantă a Curţii de la Luxemburg în direcţia eliminării acestor restricţii. Necesitatea de a garanta însă coerenţa unui sistem fiscal sau de a preveni evaziunea fiscale (afirmate, de principiu, în Marks & Spencer), respectiv cea de a combate frauda fiscală prin aplicarea regulilor naţionale anti-abuz (în Cadbury Schweppes) pot justifica o reglementare de natură să restrângă libertăţile fundamentale atâta timp cât măsura este proporţională cu obiectivul urmărit.

V_RamniceanuDrd. Vicențiu Traian RâmniceanuEvoluţii recente ale drepturilor acţionarilor în dreptul societar european

Rezumat: Studiul propus spre prezentare are ca punct de pornire proiectul privind revizuirea Directivei privind drepturile acţionarilor (Directiva 2007/36/EC), ca efort de îmbunătăţire a guvernarii corporatiste a celor peste 10.000 de companii listate pe pietele de capital din Europa. Sustinand ambitiosul plan de actiune al Comisiei europene, caracterizat prin sintagma “promovarea instituirii unui regim adecvat drepturilor actionarilor” (de la consultarea publica cu aceasta denumire din 2004), proiectul directivei  se inscrie in  suita de comunicari si recomandari ale Comisiei in domeniul societar si al guvernarii corporatiste, toate avand ca scop impulsionarea participarii actionarilor in vederea monitorizarii actului de administrare al societatii si a limitarii problemelor generate de abordarea termenelor scurte in strategiile de dezvoltare (“short termism”). In masura in care proiectul de directiva se va transforma in instrument legislativ al Uniunii Europene, efectele acestuia se vor transfera si in cadrul normativ al fiecarui stat membru, cu impact special asupra investitorilor institutionali si ai administratorilor de active, necesitand astfel o anticipare a viitoarelor obligatii si o pregatire a strategiilor de actiune de catre acestia.

Luminita TULEASCAConf. univ. dr. Luminiţa Tuleaşcă,  Anularea hotărârii adunării generale a asociaților

 Rezumat:  Anularea hotărîrilor adunărilor generale ale asociaților societății (comerciale) ridică, încă, suficiente probleme pentru a genera o jurisprudență ce suscită discuții importante în literatura de specialitate din țara noastră. Din această perspectivă, o interesantă controversă, ce face obiectul analizei și prezentării mele, este cea privitoare la condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru formularea unei cererii de constatare a nulității absolute a hotărîrilor adunărilor generale ale asociaților societății (comerciale).

Mihai SandruProf. univ. dr. Mihai ȘandruContributii privind Consultarea Comisiei europene din 2014 cu privire la fuziuni şi divizări

Rezumat: Comisia Europeană a elaborat în 2014 mai multe consultări privind funcționarea soietăților [comerciale]. În ultima dintre acestea, Comisia a avut în vedere îmbunătățirea cadrului normativ care decurge din Directiva 2005/56/CE – directiva privind fuziunile transfrontaliere precum și crearea unui cadru normativ cu privire la divizări (Directiva82/891/CEE). Prezentul articol ia în considerare experiența intanțelor românești în interpretarea și aplicarea dreptului european în materie.

Moderatori: prof. univ. dr. Mihai Şandru și lector univ. dr. Gina Orga-Dumitriu.

Conferinta “Dreptul societar in Romania si Uniunea Europeana” – 4 decembrie 2014

Institutul de Cercetari Juridice "Acad. Andrei Radulescu" al Academiei Romane – CSDE – Centrul de Studii de Drept European si ARDAE – Asociatia romana de drept si afaceri europene organizeaza conferinta "Dreptul societar in Romania si Uniunea Europeana", editia a IV-a, in data de 4 decembrie 2014.

Conferinta Nationala de Drept Comercial 2014 – 6-7 iunie

Facultatea de Drept din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara, prin Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timisoara, in colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, prin Centre for Company Law and Corporate Governance, organizeaza Conferinta Nationala de Drept Comercial 2014. Conferinta se va desfasura la Timisoara, in perioada 6-7 iunie 2014.

Conferinta de drept comercial, 29-30 iunie

Universitatea de Vest din Timisoara, Facultatea de Drept si Stiinte Administrative, Centrul European de Studii si Cercetari Juridice, impreuna cu Universitatea „Babes-Bolyai" Cluj Napoca, Facultatea de Drept, Center for Company Law and Corporate Governance, organizeaza in perioada 29-30 iunie 2012 Conferinta de drept comercial, la Hotel Aro Palce din Brasov.
  1. Executarea silita potrivit noului Cod de procedura civila, 19 iunie
  2. Conferinta de Dreptul Afacerilor, 11-12 mai
  3. Conferinta “Arbitrajul de drept privat in context European”, 3 februarie
  4. Conferinta „Politica maritima integrata a Uniunii Europene”

Eversheds Lina & Guia au sarbatorit parteneriatul infiintat in 2011

Avocatii Eversheds Lina & Guia sarbatoresc un parteneriat a carui cifra de afaceri a crescut cu 70% in primul trimestru al anului 2012, impulsul venind in principal din domeniul dreptului societar si din litigii.
  1. A fost sustinuta prima proba a examenului de definitivat in profesia de avocat, sesiunea decembrie 2011
  2. Lista cu avocati stagiari inscrisi la examenul de definitivat, sesiunea decembrie 2011 a fost publicata
  3. Marile societati de avocatura asteapta rezultate pozitive in 2011
  4. VASS Lawyers recruteaza avocati

Tax Alert Biris-Goran – Drept societar roman – Norme simplificate pentru fuziuni si divizari

Casa de avocatura Biris Goran va prezinta buletinul Tax Alert aprilie 2012. Din sumar: Eliminarea cerintei privind evaluarea, Cerinte de publicitate, Eliminarea anumitor cerinte cu privire la raportare si/sau aprobare, Situatii financiare, Documente aferente fuziunilor/divizarilor, Drepturi de retragere ale actionarilor.
  1. Tax Alert Biris Goran – Sinteza legislatiei fiscale publicate in M. Of. – perioada 1 ianuarie – 29 februarie 2012
  2. Tax Alert Biris Goran – modificarile legislative aduse de O.U.G. nr. 125/2011, ce vor intra in vigoare la 1 iulie 2012
  3. Clasificarea Ocupatiilor din Romania (COR) – modificata de Ordinul 177/2012, 81/2012