Dumitru Costin: Legea salarizării unitare din sectorul public rămâne unitară doar în titlu

Liderul Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat miercuri, la Galați, că Legea salarizării unitare din sectorul bugetar rămâne unitară doar în titlu, în condițiile în care a creat nemulțumiri majore în aproape toate domeniile de activitate.

The post Dumitru Costin: Legea salarizării unitare din sectorul public rămâne unitară doar în titlu appeared first on Infolegal.ro.

BNS a cerut modificarea cadrului legislativ privind salarizarea în companiile cu capital de stat

Blocul Național Sindical a solicitat miercuri, în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru de Dialog Social, să fie pusă în discuție, în regim de urgență, modificarea cadrului legislativ privind salarizarea în companiile cu capital de stat, a declarat Dumitru Costin.

The post BNS a cerut modificarea cadrului legislativ privind salarizarea în companiile cu capital de stat appeared first on Infolegal.ro.

Președintele BNS: Dezbarerea proiectului Legii salarizării unitare în Parlament ar putea avea loc în februarie – martie

Proiectul Legii salarizării unitare ar putea fi realizat conform calendarului stabilit de actualul Executiv, dar dezbaterea lui în Parlament ar putea avea loc în perioada februarie - martie, a declarat, miercuri, Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, după consultările pe tema Legii salarizării unitare.

The post Președintele BNS: Dezbarerea proiectului Legii salarizării unitare în Parlament ar putea avea loc în februarie – martie appeared first on Infolegal.ro.

Președintele BNS despre proiectul legii salarizării: Au lansat pe piața un model macroeconomic extrem de toxic

Președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, consideră că proiectul privind noua lege a salarizării, lansat recent în spațiul public, este "un model extrem de toxic pentru economia României", iar modul în care a fost aruncat pe piața arată că se vrea "testarea reacției publice".

The post Președintele BNS despre proiectul legii salarizării: Au lansat pe piața un model macroeconomic extrem de toxic appeared first on Infolegal.ro.

Presedintele BNS: AJOFM-urile au renuntat sa se mai ocupe de consilierea persoanelor ramase fara un loc de munca

Procesul de obtinere a adeverintelor pentru proiectele de formare profesionala a devenit in ultima perioada un adevarat sport national, fiind nevoie de importante resurse umane si de timp pentru preluarea acestor documente de la inspectoratele scolare, Agentia Nationala de Administrare Fiscala sau agentiile judetene de ocupare a fortei de munca (AJOFM), a declarat marti Dumitru Costin, presedintele Blocului National Sindical.

Presedintele BNS: AJOFM-urile au renuntat sa se mai ocupe de consilierea persoanelor ramase fara un loc de munca

Procesul de obtinere a adeverintelor pentru proiectele de formare profesionala a devenit in ultima perioada un adevarat sport national, fiind nevoie de importante resurse umane si de timp pentru preluarea acestor documente de la inspectoratele scolare, Agentia Nationala de Administrare Fiscala sau agentiile judetene de ocupare a fortei de munca (AJOFM), a declarat marti Dumitru Costin, presedintele Blocului National Sindical.

Presedintele BNS: Indicatorul de performanta nu este specific contractelor individuale de munca

Presedintele BNS, Dumitru Costin, a declarat ca indicatorul de performanta nu este specific contractelor individuale de munca si nu poate fi introdus decat ca instrument care sa stea la baza unor bonusuri financiare, nu si pentru diminuarea veniturilor salariale.

BNS propune modificarea Codului muncii

Blocul National Sindical a lansat o campanie de strangere de semnaturi pentru un nou proiect, care prevede peste 100 de propuneri in vederea modificarii Codului Muncii.
  1. BNS doreste modificarea Codului Muncii
  2. Ministerul Muncii preconizeaza noi schimbari ale Codului muncii
  3. AOAR: Modificarea Codului muncii este in contradictie cu situatia pietei fortei de munca din Romania
  4. Ministerul Muncii doreste modificarea Codului muncii in domeniul protectiei angajatilor

In urmatoarele 6-12 luni pretul la energie nu va creste pentru populatie

Dupa discutiile cu FMI, Dumitru Costin, presedintele BNS, a declarat ca Jeffrey Franks a dat asigurari ca in urmatoarele 6-12 luni nu va creste pretul la energie pentru populatie.
  1. In Romania se va incerca o replanificare a liberalizarii preturilor la energie si gaze
  2. Pretul combustibililor si al energiei electrice a fost majorat
  3. Reprezentantii FMI agreeaza subventiile pentru energie in functie de venituri
  4. Guvernul va elimina pana in 2015 preturile reglementate la energie