22-25 februarie 2018: Conferință Achiziții Publice, Sovata

În perioada 22.02.2018 - 25.02.2018 va avea loc la Sovata, Conferinţa cu tema: „ACHIZIȚII PUBLICE. Cadru normativ, proceduri și căi de atac, în contextul european al accesării fondurilor structurale”. Aflată la a VIII-a ediție, dezbaterea reunește în mod tradițional specialiști și practicieni în domeniul administrației publice în general și particularizat în domeniul achizițiilor publice.

Curierul Judiciar nr. 10/2017

Numărul 10 al Curierului Judiciar conține articole care tratează, printre altele: tezele prealabile ale proiectului Codului finanțelor publice locale, indemnizația reparatorie în favoarea copiilor eroilor-martiri, termenul de atacare a hotărârii adunării membrilor cooperatori, executarea cesiunii de creanță încheiată în scop de garanție, controlul jurisdicţional exercitat de CJUE asupra tăcerii administraţiei și evaluarea medicală psihiatrică în privarea de libertate a alienatului mintal.

Lansarea cărții CONTENCIOSUL ACTELOR ADMINISTRATIVE ASIMILATE (Video)

Vineri, 3 martie 2017, în Sala mică din incinta Palatului Administrativ din Târgu Mureş, a avut loc lansarea cărţii „Contenciosul actelor administrative asimilate”, publicată la prestigioasa Editură C.H. Beck din Bucureşti, având ca autor pe d-na Emilia Lucia Cătană, conferenţiar universitar dr. la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureş – Facultatea de Drept, avocat în Baroul Mureş.

Contenciosul actelor aqdministrativeInvitatul special al evenimentului a fost d-na Verginia Vedinaş, profesor universitar dr. la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, membru al Curţii de Conturi a României, vicepreşedinte al prestigioasei publicaţii Revista de Drept Public, preşedinte a Institutului de Ştiinţe administrative „Paul Negulescu”.

De asemenea, la eveniment au participat activ reprezentanţi de seamă ai mediului academic, ai administraţiei publice şi ai profesiilor liberale din judeţul Mureş, între care menţionăm pe dl. dr. Lucian Goga – Prefectul Judeţului Mureş, dl. Péter Ferenc – Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, dl. Nagy Zsigmond – Subprefectul Judeţului Mureş, dl. Ovidiu Dancu şi dl. Alexandru Cîmpean – vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Mureş, prof. univ. dr. Mircea Simionescu – Rector al Universităţii „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureş, prof. univ. dr. Călin Enăchescu – Rector al Universităţii „Petru Maior” din Târgu-Mureş, av. Nicolae Galdea – Decanul Baroului Mureş, prof. univ. dr. Tatiana Dănescu – Prorector al Universităţii „Petru Maior” din Târgu-Mureş, conf.univ.dr. Doina David – Prorector al Universităţii „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureş, profesor univ.dr. Brînduşa Gorea – Decan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureş, lector univ. dr. Raul-Felix Hodoş – Departamentul de Drept şi Administraţie Publică al Facultăţii de ştiinţe economice, juridice şi administrative din cadrul Universităţii „Petru Maior” din Târgu-Mureş, d-na Zoiţa Milăşan, notar public şi fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi fiscal, dl. Vasile Pop – Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Mureş, dl. Iulian Badea – Preşedintele Asociaţiei Secretarilor Unităţilor Administrativ-Teritoriale din Judeţul Mureş, d-na Gina Nemeş – directorul Direcţiei juridice din aparatul propriu al Preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş, dl. Dănuţ Ştefănescu – director al Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Mureş, d-na Nadia Bîndilă – şef serviciu Juridic şi Contencios administrativ în aparatul propriu al Primarului Municipiului Târgu Mureş, dl. Constantin Lucreţiu Citirigă – consilier juridic în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Mureş, funcţionari publici, primari şi secretari ai unităţilor administrativ-teritoriale, ş.a.

Evenimentul a debutat cu prezentarea cărţii de către d-na profesor universitar dr. Verginia Vedinaş, care a adresat în primul rând cuvinte apreciative la adresa autoarei, conferenţiar univ. dr. Emilia Lucia Cătană, arătând că această carte reprezintă încununarea unei activităţi asidue de-a lungul celor patru ani de studii doctorale în cadrul Şcolii doctorale de Drept a Universităţii din Bucureşti, doctorat finalizat de autoare sub atenta coordonare a d-nei profesor Verginia Vedinaş.

Stimata d-nă profesor Verginia Vedinaş a îndemnat participanţii să studieze cartea ca fiind un reper pentru cercetătorii dreptului administrativ şi pentru practicieni, având în vedere că prin această carte se analizează pentru prima dată cu caracter monografic contenciosul actelor administrative asimilate (refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, contractele administrative).

În al doilea rând, d-na profesor Verginia Vedinaş a evidenţiat elementele de noutate prezentate de autoare din perspectiva mutaţiilor legislative apărute în materia contractelor administrative, cu privire la noul pachet legislativ în materia achiziţiilor publice şi concesiunilor, pe care autoarea le-a analizat cu minuţiozitatea şi profunzimea cercetătorului autentic, aducând reale contribuţii doctrinare şi soluţii legislative de îmbunătăţire a cadrului normativ în materie.

În continuare, au luat cuvântul oficialităţile judeţului Mureş, atât cele de la nivelul Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, cât şi ale Consiliului Judeţean Mureş, reprezentanţii Universităţii „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureş şi a Universităţii „Petru Maior” din Târgu Mureş, decanul Baroului Mureş şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Mureş (în cadrul căreia funcţionează Comisia de arbitraj intern şi internaţional ce poate soluţiona litigiile privitoare la achiziţiile publice, dacă există o prevedere contractuală expresă), d-na Zoiţa Milăşan ca fost magistrat de carieră cu specializare în soluţionarea litigiilor de contencios administrativ, preşedintele Asociaţiei Secretarilor Unităţilor Administrativ-Teritoriale din Judeţul Mureş, funcţionari publici de conducere, primari. Toţi vorbitorii au semnalat importanţa apariţiei acestei cărţi pentru mediul academic şi pentru practicienii dreptului administrativ: autorităţi publice, funcţionari publici cu atribuţii în domeniul juridic, avocaţi şi magistraţi specializaţi în soluţionarea litigiilor de contencios administrativ.

Finalul evenimentului a aparţinut autoarei, conferenţiar univ. dr. Emilia Lucia Cătană, care a detaliat în formă sintetică atuurile cărţii, evidenţiind cu preponderenţă legislaţia, doctrina şi jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ ca repere fundamentale ale analizei instituţiei juridice a contenciosului administrativ, cu privire specială asupra actelor, faptelor şi contractelor administrative asimilate prin lege actelor administrative.

D-na Emilia Lucia Cătană a mulţumit tuturor celor prezenţi, exprimându-şi convingerea că aprecierile pozitive la adresa cărţii sunt de manieră a suscita interesul doctrinei şi tuturor specialiştilor în drept pentru aprofundarea acestei instituţii juridice cu reale implicaţii practice, demers pe care domnia-sa îşi asumă angajamentul să îl continue în cercetările sale viitoare, dar şi în activitatea întreprinsă ca practician şi organizator de evenimente în materia unei tipologii importante a contractelor administrative, cu privire la contractele de achiziţie publică.

Nu în ultimul rând, mulţumiri speciale au fost adresate Editurii C.H. Beck din Bucureşti, care s-a implicat activ în lansarea acestui eveniment, publicarea acestei cărţi, precum şi a altor lucrări fundamentale de drept meritând pe deplin evidenţierea acesteia ca fiind una dintre cele mai prestigioase şi serioase edituri de carte juridică din ţara noastră.

Lucrarea poate fi comandată de AICI