Raportul dintre constrângerea administrativă și executarea silită – analiză comparativă

Articolul semnat de Prof. univ. dr. Iulian Nedelcu și Avocat dr. Paul-Iulian Nedelcu va fi susținut în cadrul Conferinței Internaţionale „Probleme actuale ale spaţiului politico-juridic al UE”, Axa II. Implementarea dreptului european şi administraţia publică, din 25 octombrie 2018 și va fi publicat în Suplimentul 2018 al revistei Curierul Judiciar.

15 septembrie 2018: Conferința „Aplicarea codurilor fundamentale în Anul Centenarului Marii Uniri”, Sibiu

Baroul Sibiu în colaborare cu Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor organizează Conferința „Aplicarea codurilor fundamentale în Anul Centenarului Marii Uniri ” – Sâmbătă, 15 septembrie 2018, Facultatea de Drept „Simion Barnuţiu” din Sibiu.

Modificarea Codului de procedură civilă. Oportunități materializate și oportunități ratate

Dr. Alexandru Dimitriu Avocat Partener, Piperea și Asociații Editorial publicat în Curierul Judiciar nr. 7/2018.

Înalta Curte de Casație și Justiție: Băncile nu pot bloca sumele intrate în conturile debitorilor popriți după suspendarea executării silite

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis un recurs în interesul legii prin care conferă o interpretare unitară Codului de procedură civilă în privința efectelor suspendării executării silite asupra conturilor poprite.

Articolul Înalta Curte de Casație și Justiție: Băncile nu pot bloca sumele intrate în conturile debitorilor popriți după suspendarea executării silite apare prima dată în Infolegal.ro.

ANAF modifică modul în care va controla firmele și le va executa silit în contul datoriilor

Fiscul va controla cu prioritate companiile cu anumite coduri CAEN, firmele cu potențial de risc, dar și cu active care să poată fi valorificate pentru recuperarea datoriilor, va verifica tranzacțiile cu mașini second-hand, centrele comerciale en-gros și va intensifica monitorizarea și controalele în comerțul online.

Articolul ANAF modifică modul în care va controla firmele și le va executa silit în contul datoriilor apare prima dată în Infolegal.ro.

Programul Prima Casă a facilitat, începând din 2009, achiziția sau construcția a peste 200.000 de locuințe

Programul Prima Casă a facilitat, începând din 2009, achiziția sau construcția a peste 200.000 de locuințe, mecanismul fiind chiar și la 8 ani de la lansare atractiv din cauza avansului foarte redus, de numai 5%.

The post Programul Prima Casă a facilitat, începând din 2009, achiziția sau construcția a peste 200.000 de locuințe appeared first on Infolegal.ro.

ANAF: Numărul angajatorilor cu restanțe în contul contribuțiilor sociale obligatorii pentru pensii, sănătate și șomaj este de 157.798

Numărul angajatorilor cu restanțe în contul contribuțiilor sociale obligatorii pentru pensii, sănătate și șomaj este de 157.798, totalul restanțelor acestora fiind de 15,99 miliarde lei, informează Agenția Națională de Administrare Fiscală, subliniind că vor fi întreprinse demersurile legale de executare silită pentru recuperarea tuturor restanțelor la bugetul de stat.

The post ANAF: Numărul angajatorilor cu restanțe în contul contribuțiilor sociale obligatorii pentru pensii, sănătate și șomaj este de 157.798 appeared first on Infolegal.ro.

Telekom Romania Communications a obținut în instanță executarea silită a Ymens Teamnet

Telekom Romania Communications (fost Romtelecom) a obținut în instanță executarea silită a Ymens Teamnet, companie din grupul creat de Sebastian Ghiță, pentru suma de 2,76 milioane de lei. Decizia este definitivă.

The post Telekom Romania Communications a obținut în instanță executarea silită a Ymens Teamnet appeared first on Infolegal.ro.

Telekom Romania Communications a obținut în instanță executarea silită a Ymens Teamnet

Telekom Romania Communications (fost Romtelecom) a obținut în instanță executarea silită a Ymens Teamnet, companie din grupul creat de Sebastian Ghiță, pentru suma de 2,76 milioane de lei. Decizia este definitivă.

The post Telekom Romania Communications a obținut în instanță executarea silită a Ymens Teamnet appeared first on Infolegal.ro.

Imobilele achiziţionate prin programul Prima casă nu pot fi executate silit decât cu acordul MFP şi al băncii finanţatoare

În Monitorul Oficial nr. 460 din 20 iunie 2017 a fost publicată Decizia nr. 32 din 15 mai 2017 a ICCJ, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind interpretarea sintagmei „interdicţia de înstrăinare a locuinţei pe o perioadă de 5 ani”, cuprinsă în prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 60/2009.