Dreptul de acces al executorului judecatoresc la bunurile debitorului

Conform dispozitiilor art. 680 din Noul Cod de procedura civila, dreptul de acces al executorului judecatoresc in incaperile ce reprezinta domiciliul, resedinta sau sediul unor persoane, in vederea executarii bunurilor debitorului urmarit, se realizeaza diferit, dupa cum executarea silita priveste o hotarare judecatoresca sau un alt titlu executoriu:

Art. 680: «  (1) In vederea executarii unei hotarari judecatoresti, executorul judecatoresc poate intra in incaperile ce reprezinta domiciliul, resedinta sau sediul unei persoane, precum si in orice alte locuri, cu consimtamantul acesteia, iar in caz de refuz, cu concursul fortei publice.

(2) In cazul altor titluri executorii decat hotararile judecatoresti, la cererea creditorului sau a executorului judecatoresc, depusa odata cu cererea de incuviintare a executarii silite ori pe cale separata, instanta competenta va autoriza intrarea in locurile mentionate la alin. (1). Instanta se pronunta, de urgenta, in camera de consiliu, cu citarea tertului care detine bunul, prin incheiere executorie care nu este supusa niciunei cai de atac. »

Instituirea a doua regimuri diferite pentru dreptul de acces al executorului judecatoresc este justificata de necesitatea respectarii dispozitiilor art. 27 din Constitutia Romaniei, potrivit carora patrunderea sau ramanerea in domiciliul sau in resedinta unei persoane, fara consimtamantul sau, poate fi efectuata, printre altele, doar pentru executarea unei hotarari judecatoresti. Astfel, in cazul executarilor incepute in baza altor titluri executorii decat hotararile judecatoresti s-a impus aceasta procedura, a autorizarii executorului judecatoresc, de catre instanta.

Cererea de autorizare se poate depune, la instanta de executare, de catre creditor sau de catre executorul judecatoresc, urmand a fi solutionata in regim de urgenta, cu citarea tertului ce detine bunul, prin incheiere executorie ce nu este supusa niciunei cai de atac.

Procedura autorizarii patrunderii a existat si in reglementarea anterioara, a Codului de procedura civila in vigoare de la 1865, fiind, din punctul nostru de vedere, mult mai aproape de realitatile practice a procedurii executionale. Astfel, potrivit art. 3841 alin. 2 din Codul de procedura civila anterior, cererea de autorizare se formula de executorul judecatoresc si sa solutiona in camera de consiliu, fara citarea partilor, prin incheiere executorie si irevocabila. Autorizarea patrunderii vizeaza accesul executorului la bunurile mobile ale debitorului, iar prin citarea respectivului tert acesta este pus in garda despre efectuarea executarii la domiciliul sau, avand posibilitatea foarte usoara sa mute locatia respectivelor bunuri, iar la termenul stabilit de executor efectiv sa nu se poata realiza recuperarea. Prin urmare, in opinia noastra, prin citarea tertului se goleste de continut urmarirea silita. Mai mult decat atat, procedura nu este contencioasa, deci tertul nu poate invoca aparari sau exceptii, opunandu-se la executare, ceea ce ne conduce la concluzia inutilitatii practice de citare a acestuia.

Nu in ultimul rand, aratam ca in urma intrarii in vigoare a Regulamentului (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, creditorul nu are posibilitatea de a indica instantei numele si domiciliul tertului ce detine bunul debitorului urmarit, chiar daca cunoaste locatia respectivului bun, fiindca nu poate in mod legal avea acces la datele cu caracter personal ale respectivului tert.

Asadar, consideram ca legiuitorul trebuie sa se aplece mai mult asupra acestor chestiuni, asigurand un cadru legal care sa asigure executorului judecatoresc parghiile necesare instrumentarii executarii silite in termen real, cu realizarea intereselor legale si legitime ale creditorilor.

Avestis International S.R.L.

consilier juridic Florin Bogdan Cernea

Consideratii asupra oportunitatii executarii silite fara somatia prealabila a debitorului, in cazul reposesiei bunurilor de leasing

Operatiunile de leasing reprezinta o metoda moderna de finantare, la care apeleaza, cu preponderenta, antreprenorii, prezentand multiple avantaje in derularea proiectelor investionale. Cadrul general de reglementare a acestor operatiuni il reprezinta dispozitiile O.G. nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si operatiunile de leasing, cu modificarile si completarile ulterioare.

Intr-o definitie foarte sumara, putem prezenta leasingul ca fiind operatiunea prin care finantatorul/locatorul cumpara, de la furnizor, bunul de leasing solicitat de clientul sau (utilizator/locatar), devenind astfel proprietarul bunului de leasing pe care il preda spre folosinta utilizatorului/locatarului, in schimbul platii ratelor de leasing. Astfel, pana la finalul operatiunii, dreptul de proprietate ramane in patrimoniul finantatorului, iar atunci cand utilizatorul/locatarul intarzie la plata obligatiilor financiare, acestuia ii revine obligatia de a preda bunul de leasing finantatorului/locatorului si de a isi achita toate obligatiile financiare asumate.

Contractele de leasing reprezinta titluri executorii, conform art. 8 din O.G. nr. 51/1997, astfel incat rezilierea acestora poate fi urmata de executarea silita, in vederea recuperarii bunurilor de leasing si a creantelor generate de aceste contracte.

Chestiunile pe care ne propunem sa ne analizam in prezentarea de fata sunt legate de  procedura executarii silite, atunci cand are ca obiectiv recuperarea bunului de leasing, si anume parghiile legale la care creditorul are acces pentru realizarea, efectiva, a drepturilor sale.

Conform dispozitiilor art. 666 Cod procedura civila, executarea nu se poate realiza fara incuviintarea instantei de executare, prin intermediul unei proceduri necontencioase, la cererea executorului judecatoresc investit, de catre creditor, cu cererea de executare silita.

In mod uzual, dupa ce instanta incuviinteaza executarea silita, debitorului ii este comunicata, de catre executorul judecatoresc, somatia reglementata de dispozitiile art. 888 coroborate cu art. 667-668, prin care i se pune in vedere obligatia de a preda bunul de leasing creditorului, in caz contrar urmand a fi continuata procedura executionala.

Din pacate, de foarte multe ori, debitorul astfel somat cauta sa se substraga de la urmarirea silita, iar majoritatea bunurilor de leasing fiind bunuri mobile (autovehicule, echipamente agricole sau utilaje) debitorul poate foarte usor sa schimbe locatia bunurilor, astfel incat atunci cand executorul se va prezenta la sediul/domiciliul sau, sa nu poata efectua predarea bunului catre creditor.

In astfel de cazuri, pentru a i se asigura creditorului un acces efectiv la justitie, din punctul nostru de vedere, ar trebui ca instanta de executare sa incuviinteze efectuarea acestei proceduri fara somatia prealabila a debitorului, aplicand dispozitiile art. 889 din Codul de Procedura Civila: “La cererea creditorului, daca se justifica o nevoie urgenta sau exista pericol ca debitorul sa se sustraga de la urmarire, sa ascunda, sa distruga ori sa deterioreze bunurile ce trebuie predate, instanta va putea sa dispuna, prin incheierea de incuviintare a executarii silite sau pe cale separata, ca executarea silita sa se faca de indata si fara somatie.”

Norma procedurala mai sus citata este, insa,  neclara, si lasa  la latitudinea subiectiva a judecatorului aprecierea asupra nevoii urgente sau asupra existentei unui pericol.

Consideram ca simpla neindeplinire de catre debitor a obligatiei de a preda bunul, cuprinsa in cadrul notificarii de reziliere a contractului de leasing, notificare premergatoare inceperii executarii silite, justifica in mod suficient si fara echivoc cerintele de admisibilitate prevazute de dispozitiile art. 889 Cod procedura civila, respectiv pericolul ca debitorul sa se sustraga de la urmarirea silita si nevoia urgenta a creditorului de a reintra in posesia bunului aflat in proprietatea sa. Astfel, daca debitorul ar fi fost de buna credinta, atunci ar fi predat bunul de buna-voie, fara a fi necesara procedura executionala, iar nevoia creditorului de recurge la aceasta procedura pentru realizarea intereselor sale legitima justifica necesitatea incuviintarii executarii, fara somatie.

Mai mult decat atat, aratam ca legiuitorul a considerat ca refuzul de a restitui un bun mobil, detinut cu orice titlu, aduce grave incalcari asupra normelor de convietuire sociala, incriminand  aceasta fapta, ca fiind infractiune, la art. 238 alin. 1 din Codul Penal Abuzul de incredere. (1)Insusirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de catre cel caruia i-a fost incredintat in baza unui titlu si cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.”

Credem ca legiuitorul ar fi trebuit sa se aplece cu mai multa atentie asupra acestor aspecte si sa elimine din materia executarii silite directe, cum este cea descrisa mai sus, formalitatea somatiei prealabile, aplicand acelasi rationament juridic ca si cel din materia popririi, forma de executare care se realizeaza fara somatie, tocmai pentru a se diminua riscul ca debitorul sa isi poata sustrage sau ascunde, pana la urma bunurile lui.

Ne aratam speranta ca legiuitorul, impreuna cu profesionistii dreptului, sa procedeze la indreptarea si clarificarea normelor de drept ce guverneaza materia executarii silite,  deoarece Justitia inseamna echitate, aceasta neputandu-se realiza, in mod eficient, prin aplicarea actualelor dispozitii ale Codului de procedura civila si ale Codului penal.

 

consilier juridic Florin Bogdan Cernea

Avestis International S.R.L.