Impozitul pe venitul global al persoanei fizice a intrat în analiza Ministerului Finanțelor

Impozitul pe venitul global al persoanei fizice poate fi introdus chiar de anul viitor, operațiunea necesitând unificarea unui număr de baze de date ale statului și pregătirea unui sistem informatic integrat al Fiscului.

The post Impozitul pe venitul global al persoanei fizice a intrat în analiza Ministerului Finanțelor appeared first on Infolegal.ro.

Veniturile din dividende ar putea fi impozitate cu rate care s-ar apropia chiar și de 10%

Veniturile din dividende ar putea fi impozitate cu rate care s-ar apropia chiar și de 10% de anul următor, față de 5% în acest an și de 0% potrivit promisiunii din programul de guvernare al PSD, dacă autoritățile nu clarifică unele modificări avute în vedere la Codul Fiscal pentru trecerea de anul următor la impozitul pe venitul global, astfel încât să fie clar că aceste venituri sunt excluse din venitul global la care, după scăderea venitului neimpozabil și a deducerilor, va fi aplicată în noul sistem o cotă de impozitare de 10%, afirmă consultanții PwC.

The post Veniturile din dividende ar putea fi impozitate cu rate care s-ar apropia chiar și de 10% appeared first on Infolegal.ro.