Arieratele autorităților locale din România au ajuns la 141,72 milioane lei

Arieratele autorităților locale din România, respectiv datoriile cu întârzieri la plată de peste 90 de zile, au ajuns la 141,72 milioane lei (31,8 milioane euro) la jumătatea anului, în creștere cu 22% față de nivelul înregistrat în primul trimestru, dar s-au diminuat aproape la jumătate de la 30 iunie 2015, cele mai mari sume fiind consemnate în județele Constanța, Prahova și Vâlcea, în timp ce Covasna, Galați și Sibiu nu au asemenea datorii, potrivit News.ro.

The post Arieratele autorităților locale din România au ajuns la 141,72 milioane lei appeared first on Infolegal.ro.

Ministrul Finanțelor vrea să extindă parțial amnistia fiscală și asupra dobânzilor datorate de contribuabilii cu întârzieri la plată

Ministrul Finanțelor Publice vrea să extindă amnistia fiscală, anunțată în ședința de Guvern de miercuri, și la o parte din dobânzile datorate de contribuabili pentru întârzierile la plată, însă până la limita la care statul se împrumută din piață.

The post Ministrul Finanțelor vrea să extindă parțial amnistia fiscală și asupra dobânzilor datorate de contribuabilii cu întârzieri la plată appeared first on Infolegal.ro.