CE a inițiat o investigație amănunțită referitoare la fuziunea giganților din industria gazelor Linde și Praxair

Comisia Europeană a inițiat o investigație amănunțită referitoare la fuziunea giganților din industria gazelor Linde și Praxair, care ar afecta și piața românească de gaze industriale, invocând îngrijorări legate de limitarea concurenței în ceea ce privește furnizarea de gaze esențiale, precum oxigenul și heliu.

The post CE a inițiat o investigație amănunțită referitoare la fuziunea giganților din industria gazelor Linde și Praxair appeared first on Infolegal.ro.

Comisia Europeană a lansat o investigaţie aprofundată privind sprijinul acordat de stat pentru CFR Marfă

Comisia Europeană a lansat, luni, o investigaţie aprofundată pentru a determina dacă stingerea de către statul român a datoriilor operatorului de transport feroviar de marfă CFR Marfă şi necolectarea datoriilor companiei i-au conferit companei un avantaj neloial, cu încălcarea normelor UE privind ajutoarele de stat, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, potrivit Agerpres.

The post Comisia Europeană a lansat o investigaţie aprofundată privind sprijinul acordat de stat pentru CFR Marfă appeared first on Infolegal.ro.

CE a declanşat o investigaţie care vizează decizia ANCOM din România de a îngheţa tarifele de interconectare

Comisia europeană a declanşat o investigaţie “în profunzime” care vizează decizia Autorităţii de reglementare în comunicaţii din România de a îngheţa tarifele de interconectare la nivelul din 2014, conform unui anunţ publicat în această seară pe site-ul Comisiei.

The post CE a declanşat o investigaţie care vizează decizia ANCOM din România de a îngheţa tarifele de interconectare appeared first on Infolegal.ro.

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere pe piaţa comercializării de maşini şi echipamente agricole

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere pe piaţa comercializării de maşini, utilaje şi echipamente agricole, realizată între producători, importatori şi distribuitori de astfel de produse.

The post Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere pe piaţa comercializării de maşini şi echipamente agricole appeared first on Infolegal.ro.

CE va investiga dacă Transgaz a abuzat de poziția sa dominantă pe piață, încălcând normele UE

Comisia Europeană (CE) a deschis o procedură oficiala de investigare pentru a evalua dacă operatorul român al sistemului de transport de gaze naturale, Transgaz, a împiedicat exportul de gaze naturale din România către alte state membre ale UE, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

The post CE va investiga dacă Transgaz a abuzat de poziția sa dominantă pe piață, încălcând normele UE appeared first on Infolegal.ro.

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al Netcity Telecom

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediul Netcity Telecom SA şi la punctele de
lucru ale acestei companii. Inspecţiile au avut loc în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de
poziţie dominantă al Netcity Telecom S.A. manifestat prin aplicarea unor tratamente discriminatorii pe pieţele pe care acesta acţionează (piaţa serviciilor de acces la infrastructura fizică asociată reţelelor de comunicaţii electronice pentru amplasarea în subteran a acestora (servicii de închiriere canalizaţie subterană, piaţa de închiriere fibră optică echipată/neechipată şi piaţa serviciilor adiacente).

The post Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al Netcity Telecom appeared first on Infolegal.ro.

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind activitatea companiei care administrează Portul Constanța

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind posibila încălcare a legii concurenței de către Compania Națională ‘Administrația Porturilor Maritime SA Constanța’, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, reprezentanții Consiliului.

The post Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind activitatea companiei care administrează Portul Constanța appeared first on Infolegal.ro.