Testimoniale din cea de-a doua ediţie a Conferinţei Internaţionale “Perspective ale dreptului afacerilor în mileniul al treilea”

Departamentul de Drept al Academiei de Studii Economice din Bucureşti împreună cu Societatea de Științe Juridice și Administrative au organizat a doua ediţie a Conferinţei Internaţionale “Perspective ale dreptului afacerilor în mileniul al treilea” în data de 2 noiembrie 2012 în Academia de Studii Economice din Bucureşti.
Deschiderea Conferinței a avut loc în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București. Timp de 2 ore au ținut interesante alocuțiuni despre evoluțiile recente în materia dreptului afacerilor prof. univ. dr. Pavel Năstase, rectorul Academiei de Studii Economice din București; prof. univ. dr. Smaranda Angheni, rector al Universității Titu Maiorescu, București; prof. univ. dr. Brândușa Ștefănescu, vice-președinte al Curții de Arbitraj Comercial Internațional; Nicolae Turcu, președinte al Secției de Drept Privat a Consiliului Legislativ al României; prof. univ. dr. Mircea Duțu, director al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române; prof. univ. dr. Ioan Condor, fost președinte al Curții de Conturi a Românie.
Conferința a continuat cu susținerea de lucrări științifice în cadrul celor două secțiuni:
SECȚIUNEA I – DREPT PUBLIC
PANEL I
Moderatori:
Conf. univ. dr. Camelia Stoica, Academia de Studii Economice din București
Asist. univ. dr. Cătălin-Silviu Săraru, Academia de Studii Economice din București

PANEL II
Moderatori:
Dr. Marieta Safta, prim magistrat-asistent la Curtea Constituțională a României
Asist. univ. dr. Ovidiu Dumitru, Academia de Studii Economice din București

SECȚIUNEA II – DREPT PRIVAT
PANEL I 
Moderatori:
Conf. univ. dr.  Silvia Cristea, Academia de Studii Economice din București 
Lector univ. dr. Dragoș Rădulescu, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești  
 
PANEL II 
Moderatori:
Prof. univ. dr. Raluca Dimitriu, Academia de Studii Economice din București  
Lector univ. dr. Ana-Maria Lupulescu, Academia de Studii Economice din București
Ne-au onorat cu prezența în cadrul Conferinței peste 100 de participanți – avocați, magistrați, cadre didactice universitare – din care 15 au fost oaspeți din străinătate. Toți aceștia s-au înscris la Conferință în vederea susținerii unei lucrări științifice sau a audierii dezbaterilor.

Redăm mai jos câteva din testimonialele trimise de participanții la Conferință:
Taking place in the historic building of the Bucharest Academy of Economic Studies, this international conference is a must-attend for all legal experts who wish to gain cutting-edge knowledge and expertise on private and public law aspects of business law in the third millennium. The many challenges of globalization call for constructive approaches on a number of open issues at the level of European and international business law. In this pursuit, it is also critical to understand the specifies of national laws and acquire expert knowledge on their application in practice. All this is exactly what this conference provides. As one example (out of the many) from the conference organized in 2012, for me it was very interesting to learn about the features of the new Romanian Civil Code and the Code of Civil Procedure that are critical for further development of business law in Romania, as also supported by practical scenarios. A large number of scientific papers on intriguing business law-related topics were explored in-depth in separate sessions, which were skillfully organized and moderated so as to stimulate an open dialogue and exchange of relevant expertise among all attendees. Taking all this into account, it should not be surprising that in only one day so much can be learnt, and many new contacts made, which was enabled also by the networking lunch and dinner.
Dr. sc. Nina GUMZEJ
Faculty of Law of the University of Zagreb, Croatia

The intention to „build” a platform for debate recent developments and prospects circumscribed business law is appreciated. Associate attending this event accomplished scientific chance of me among dedicated staff fully studied law. Elegance of the conference speeches and presentations, an interactive manner quite in the section not only ensured extra knowledge, but also a challenge to bring the scientific debate other issues.
PhD. Valentina CORNEA
Cahul State University „B. P. Hasdeu”, Republic of Moldova

Dear Mr. Catalin-Silviu SARARU, as one of the participant at the 2nd International Conference „Perspectives of Business Law in the Third Millenium” organized from the Law Department of the Bucharest Academy of Economic Studies and the Society of Juridical and Administrative Sciences, I transmit you my congratulations for the success that had this important academic event.
Ph.D. Rezarta TAHIRAJ
Ph.D. in European Tax Law – University of Bologna – Italy
Law Department – Economic Faculty Universiteti “Aleksandër Xhuvani” Elbasan – Albania

Thank you for the opportunity you have given me a part of a paper at the conference organized by you and congratulations also to success. I appreciated very good overall organization and express my desire to return next year if you will give me the chance.”
Ph.D Luiza Cristina GAVRILESCU
Faculty of Law, „Alexandru Ioan Cuza”University of Iasi, Romania

Dear Mr. Catalin-Silviu SARARU, I would like to congratulate you, for the high level of organization of the conference, held today at the ASE main building.”
Phd. candidate Artan SPAHIU
„Economics and Law” Department
Faculty of Economy, „A.Xhuvani” University, Elbasan, Albania