Lansarea lucrarii Doctrina internationala a tratarii trecutului comunist

Editura C.H. Beck vă invită să participaţi la evenimentul de lansare a lucrării Doctrina internaţională a tratării trecutului comunist sub coordonarea domnului Gabriel ANDREESCU, profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA şi fondator al Centrului de Studii Internaţionale şi Solidarităţii pentru Libertatea de Conştiinţă, Diana BOTĂU, lector doctor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, titulară a cursului Drept internaţional public şi avocat în Baroul Cluj şi a Măriucăi Oana CONSTANTIN, doctorandă în Ştiinţe Politice a SNSPA, avocat în Baroul Timiş

Evenimentul de lansare va avea loc joi 24 martie, orele 16.00 în cadrul conferinţei  JURISPRUDENȚA CURȚII DE LA STRASBOURG PRIVIND TRATAREA TRECUTULUI COMUNIST, în Amfiteatrul A01 (parter) al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (Bdul. Vasile Pîrvan, Nr. 4)

Conferinţa se desfăşoară în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA) – Centrul Teritorial Timişoara şi este acreditată cu 5 puncte de pregătire profesională continuă.

13480_7106_prd.jpgPrezentul volum este menit să contribuie la promovarea unui de curent de autoritate, prin identificarea standardelor actualei doctrine internaţionale în materie. Documentele politice şi de jurisprudenţă relevante care au fost reproduse/sintetizate de autori acoperă teme precum recunoaşterea şi condamnarea crimelor comuniste, comparaţia cu alte regimuri condamnate de istorie, imprescriptibilitatea crimelor, lustraţia, limitarea infiintării de partide, folosirea simbolurilor comuniste, accesul la dosarul personal creat de poliţiile politice, negaţionismul crimelor comuniste.

Ampla introducere constituie un ghid pentru elaborarea unor politici naţionale de tratare a trecutului compatibile cu actuala doctrină internaţională.

Comanda lucrarea AICI

 Înscrierile se fac la adresa contact@inppa-timisoara.ro până în data de 22.03.2016.

Citește continuarea

CSM anunță lansarea Portalului de Jurisprudenţă Românească

Miercuri, 16 decembrie 2015, începând cu ora 15.00, în sala Roma a Auditorium Pallady din Bulevardul Theodor Pallady nr. 40G, Sector 3, Bucureşti, are loc conferinţa de lansare a Portalului de Jurisprudenţă Românească www.rolii.ro, informează Consiliul Superior al Magistraturii într-un comunicat de presă.

The post CSM anunță lansarea Portalului de Jurisprudenţă Românească appeared first on Infolegal.ro.

Acțiuni de succes împotriva clauzelor abuzive 2011-2015

Recomandat

Acțiuni de succes împotriva clauzelor abuzive 2011-2015. 140 modele de acțiuni pentru tipuri diferite de clauze abuzive din contractele de credit utilizate de băncile din România și jurisprudență.
Autor: Anamaria Grigoruța Stan

Backup_of_coperta.cdrConţinut carte electronică:
– legislatia aplicabila in aceasta materie
– exemple de contracte de credit si diferite tipuri de clauze abuzive impreuna cu formatul de actiune specific ce tinde la eliminarea lor si la recuperarea prejudiciului material suferit de consumator
– concluzii scrise/raspuns intampinare, apel sau dupa caz intampinare la apel
– jurisprudenta clasificata dupa numele profesionistului banca
– contestatii la executare cu motive de fond
– clauze abuzive, chiar si clauza privind riscul valutar, avand ca scop eliminarea lor si recuperarea prejudiciului material suferit de consumator
– cereri de suspendare a executarii silite
– concluzii scrise si intampinare la apel aferente acestei proceduri.

ACHIZIŢIONEAZĂ cartea, AICI.
SEMINAR LANSARE CARTE, AICI.
Tipuri de contracte de credit si clauzele abuzive specifice:
– Clauze abuzive utilizate de S.C. BANCPOST S.A. sau de EFG NEW EUROPE FUNDING II B.V.
– Clauze abuzive utilizate de BANCA COMERCIALA ROMANA S.A.
– Clauze abuzive utilizate de CREDIT EUROPE IPOTECAR IFN S.A., CREDIT EUROPE BANK NV, CREDIT EUROPE BANK ROMANIA S.A.
– Clauze abuzive utilizate de SOCIETATEA RALFI IFN S.A.
– Clauze abuzive utilizate de PIREUS BANK ROMANIA S.A.
– Clauze abuzive utilizate de BANCA ROMANEASCA S.A. MEMBRA A GRUPULUI NATIONAL BANK OF GREECE
– Clauze abuzive utilizate de S.C. Volksbank Romania S.A.
– Clauze abuzive utilizate de RAIFFEISEN BANK S.A.
– Clauze abuzive utilizate de ABN-AMRO BANK (Romania) S.A., actuala RBS BANK ROMANIA S.A, UNICREDIT TIRIAC BANK S.A.

Acordul de parteneriat cu Romania pentru 2014-2020 a fost lansat oficial

Astazi a fost lansat "Acordul de parteneriat" cu Romania pentru perioada 2014 – 2020, de catre Corina Cretu, comisar european pentru politica regionala si Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene.

5000 de autoturisme noi ar putea fi vandute in Programul Prima masina in 2014

Romanii care nu au un autoturism pot obtine de la banci 50 de mii de lei, cu o garantie din partea statului, pentru programul Prima Masina, spun reprezentanti ai Ministerului Economiei.

Lansare: Ghidul pentru generarea de energie electrica din surse regenerabile din Europa Centrala, de Est si de Sud-Est

Joi, 29 mai, incepand cu ora 11:00, are loc evenimentul de lansare al “Ghidul pentru generarea de energie electrica din surse regenerabile din Europa Centrala, de Est si de Sud-Est, ghid realizat de casa de avocatura Wolf Theiss.

Lansare: Ghidul pentru generarea de energie electrica din surse regenerabile din Europa Centrala, de Est si de Sud-Est

Joi, 29 mai, incepand cu ora 11:00, are loc evenimentul de lansare al “Ghidul pentru generarea de energie electrica din surse regenerabile din Europa Centrala, de Est si de Sud-Est, ghid realizat de casa de avocatura Wolf Theiss.

Lansarea volumului Refuzul instanţelor naţionale de a trimite întrebări preliminare. Jurisprudenţa românească

Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene (ARDAE), Centrul de Drept Constituţional şi Instituţii Politice (CDCIP) al Universităţii din Bucureşti, Centrul de Studii de Drept European (CSDE) al Institutului de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române organizează, în seria „IADUER” dezbaterea Rolul activ al judecătorului, dreptul la un proces echitabil şi refuzul efectuării unei trimiteri preliminare. Evenimentul se va desfăşura la Academia Română, miercuri 23 octombrie 2013, ora 14.30, ocazie cu care va fi lansat volumul Refuzul instanţelor naţionale de a trimite întrebări preliminare. Jurisprudenţa românească.12529_6327_prd.jpg

La dezbatere vor participa prof. univ. dr. Simina Tănăsescu, jud. Dragoş Călin, Mihai Banu şi prof. univ. dr. Mihai Şandru – moderator al dezbaterii.

Judecătorul naţional, în calitatea sa de judecător al Uniunii de drept comun, se poate angaja, iar uneori este chiar obligat să se angajeze în dialog cu Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dialog care are loc în principal prin procedura trimiterii preliminare (instituită la art. 267 TFUE). Una dintre faţetele acestui dialog între instanţe este (paradoxal sau nu) cea a refuzului instanţei judecătoreşti naţionale de sesizare a Curţii de Justiţie. Dezbaterea, care va porni de la acest volum recent din seria „IADUER”, urmăreşte, alături de trecerea în revistă a tipologiilor de respingere a cererilor formulate de părţi de sesizare a Curţii de Justiţie, astfel întâlnite în practica instanţelor române, clarificarea cadrului în care judecătorul, respingând o atare cerere, trebuie să respecte dreptul la un proces echitabil în sensul principiilor Convenţiei europene a drepturilor omului.

Înscrierea participanţilor se realizează în ordinea cronologică a confirmărilor, prin e-mail (mihai.sandru@csde.ro).

Centrul de Excelenta pentru Afacerile de Familie lansat de EY

EY anunta lansarea Centrului global de Excelenta pentru Afacerile de Familie, o noua resursa online de know-how si expertiza: www.ey.com/familybusiness. Noul centru este ilustrativ pentru experienta indelungata si dedicarea cu care EY colaboreaza impreuna cu afaceri de familie din intreaga lume, oferindu-le acces la informatii valoroase precum si la echipele de consultanti care sa-i ajute sa isi creasca afacerile si sa le asigure succesul timp de generatii.

EY lanseaza Centrul de Excelenta pentru Afacerile de Familie

EY anunta lansarea Centrului global de Excelenta pentru Afacerile de Familie, o noua resursa online de know-how si expertiza: www.ey.com/familybusiness. Noul centru este ilustrativ pentru experienta indelungata si dedicarea cu care EY colaboreaza impreuna cu afaceri de familie din intreaga lume, oferindu-le acces la informatii valoroase precum si la echipele de consultanti care sa-i ajute sa isi creasca afacerile si sa le asigure succesul timp de generatii.