Lansare de carte „Protocol și etichetă diplomatice”, sâmbătă, 2 iunie 2018

Editura C.H. Beck are deosebita plăcere de a vă invita să participaţi, în data de 2 iunie 2018, ora 12:00, la lansarea lucrării „Protocol și etichetă diplomatice”, care va avea loc la Salonul Internațional de Carte Bookfest, în noul pavilion B2 de la Romexpo, scena ARCA.

Invitație lansare ”Protocol și etichetă diplomatice”DESPRE PROTOCOLUL EUROPEAN ACTUAL

Sâmbătă, 2 iunie 2018, ora 12:00, Editura C.H. Beck organizează lansarea lucrării „Protocol și etichetă diplomatice”.

Dezbaterea moderată de Ioana Vârsta are ca punct de plecare ediția actualizată a lucrării: „Protocol și etichetă diplomatice”. Vor lua cuvântul dr. Cosmin Popa, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, dr. Nasty Vlădoiu, președinte al Uniunii Camerelor de Comerț Bilaterale, E.S. Bankov Oleksandr, ambasador al Ucrainei în România, Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, ambasador Gabriel Micu.

Ca ritual al puterii sau al relaţiilor dintre puteri, protocolul s-a exprimat pe parcursul istoriei prin diverse mijloace de comunicare – verbale şi non-verbale – constând în gesturi, atitudini, poziţionare în spaţiu sau formule de adresare, toate acestea având ca principal obiectiv evidenţierea şi păstrarea ierarhiei sociale sau iniţierea şi continuitatea relaţiilor externe.
Lucrarea de faţă, o ediție completată și revizuită, este o descriere exhaustivă a regulilor generale de protocol şi etichetă care compun protocolul european actual, precum şi reguli specifice din diverse state ale lumii. Spre deosebire de ediția precedentă, au fost adăugate state musulmane din Orientul Mijlociu, nordul Africii și Asia pentru o mai bună înțelegere a diferențelor culturale dintre lumea creștină și cea islamică. Aceasta în condițiile în care multe dintre conflictele actuale sunt tocmai rezultatul lipsei de înțelege și de acceptare a acestor diferențe.

Este cea mai acoperitoare lucrare de gen publicată în limba română, fiind susţinută de imagini explicative. Se doreşte un ghid util celor care sunt puşi, prin activitatea curentă, în situaţia de a aplica şi respecta regulile de protocol şi etichetă, celor care au în responsabilitate organizarea evenimentelor sociale, precum şi celor care îşi doresc să fie persoane cu bune maniere, adică să cunoască şi să respecte toate regulile de protocol şi etichetă care s-ar impune, în orice context social s-ar afla. Mai precis, persoanelor care ocupă funcţii publice, celor din managementul companiilor, responsabililor de protocol din instituţii şi companii, responsabililor de PR, organizatorilor de evenimente sau oricărei alte persoane interesate.

SPIX

Lansare de carte „Integritatea în mediul juridic, educațional și privat”, miercuri, 30 mai 2018

Editura C.H. Beck are deosebita plăcere de a vă invita să participaţi, în data de 30 mai 2018, ora 13:00, la lansarea lucrării „Integritatea în mediul juridic, educațional și privat”, care va avea loc la Salonul Internațional de Carte Bookfest, în noul pavilion B2 de la Romexpo, scena ARCA.

DESPRE CULTURA INTEGRITĂȚII ÎN MEDIUL PUBLIC ȘI PRIVAT

Miercuri, 30 mai 2018, ora 13:00, Editura C.H. Beck organizează dezbaterea „Integritatea în mediul juridic, educațional și privat”.

Dezbaterea moderată de jud. Rodica Aida Popa are ca punct de plecare studiile despre integritate publicate în lucrarea: Integritatea în mediul juridic, educațional și privat ale unor prestigioși practicieni din diferite domenii: Rodica Aida Popa, Oana Bănățeanu, Dan Oancea, Radu Slăvoiu, Ovidiu Predescu, George-Mihai Popa, Ianfred Silberstein.

Cultura integrităţii cuprinde o abordare globală asupra tuturor aspectelor educaţionale şi culturale din arii largi ale ştiinţelor umaniste care cultivă încrederea prin înalte competenţe profesionale puse în practică cu standarde de independenţă şi responsabilitate.

Integritatea este una din componentele esenţiale ale oricărei persoane care conferă stabilitate în exercitarea atribuţiilor concrete în domeniile în care îţi desfăşoară activitatea. Educaţia conferă încredere societăţii în ansamblu atunci când fiecare dintre noi suntem integrii. Integritatea în mediul public şi privat în sistemul justiţiei asigură încredere justiţiabililor prin competenţă, onestitate şi umanitate în fiecare dintre funcţiile specifice de judecător, procuror, avocat, notar, consilier juridic, executor judecătoresc, contribuind la cultura juridică a societăţii româneşti.

La dezbatere sunt invitați să participe studenţii, auditorii în justiție, practicienii dreptului, specialiştii de compliance din mediul privat, dar şi cetăţenii care sunt interesaţi în a avea un contact specializat şi fundamentat asupra integrităţii, componentă esenţială umană în orice activitate, contribuind la formarea unei culturi civice.

În urma acestui dialog, problematica integrității trebuie să confere o perspectivă clarificatoare asupra abordării integrității în mediul public, educațional şi privat în România și să constituie un etalon de evaluare în raport cu modul în care este percepută activitatea funcţionarilor publici, dar şi a entităţilor din mediul privat, în asigurarea încrederii în activitatea pe care o desfăşoară fiecare cetăţean.

SPIX