Klaus Iohannis a pledat pentru modificarea legislației privind incompatibilitățile din administrația locală

Șeful statului a pledat pentru modificarea legislației privind incompatibilitățile din administrația locală, în contextul în care social-democrații au avut mai multe tentative în acest sens.

The post Klaus Iohannis a pledat pentru modificarea legislației privind incompatibilitățile din administrația locală appeared first on Infolegal.ro.

RIL admis. Decizia ICCJ nr. 15/2013 – interpretarea dispoziţiilor art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003

În Monitorul Oficial nr. 760 din 6 decembrie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 15/2013 din 14 octombrie 2013 în Dosarul nr. 12/2013 având ca obiect recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Sesizarea nr. 11.874/2670/III-5/2011, pentru a se stabili, în vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003.

Eventualele modificari ale Legii 161/2003 se vor aplica doar pentru viitor

Premierul Victor Ponta a precizat luni ca situatia primarilor declarati incompatibili de ANI si care au actiuni in instanta este una "serioasa".

Eventualele modificari ale Legii 161/2003 se vor aplica doar pentru viitor

Premierul Victor Ponta a precizat luni ca situatia primarilor declarati incompatibili de ANI si care au actiuni in instanta este una "serioasa".

DIICOT a destructurat o retea specializata in infractiuni de criminalitate informatica

Conform unui comunicat din data de 29 mai, postat pe pagina de internet a DIICOT, procurorii DIICOT– Structura Centrala au destructurat o grupare infractionala, constituita din 14 persoane, sens in care au efectuat 12 perchezitii domiciliare.
  1. DIICOT a retinut 9 persoane pentru infractiuni de criminalitate informatica
  2. Licitatiile false organizate pe internet, cele mai intalnite cazuri de criminalitate informatica
  3. DIICOT a destructurat un grup organizat specializat in infractiuni cu carti de credit
  4. DIICOT a destructurat o grupare specializata in fraude informatice

Instructiunile de aplicare la nivelul ANV a prevederilor titlului I „Transparenta informatiilor referitoare la obligatiile bugetare restante” al cartii I din Legea nr. 161/2003

In M. Of. nr. 251 din 13 aprilie 2012 a fost publicat Ordinul ministrului finantelor publice nr. 507/2012 pentru aprobarea Instructiunilor de aplicare la nivelul Autoritatii Nationale a Vamilor a prevederilor titlului I „Transparenta informatiilor referitoare la obligatiile bugetare restante” al cartii I din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei. Nu exista articole asemanatoare.