Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică normele de aplicare a Codului fiscal

Ministerul Finanţelor a pus joi în dezbatare publică pe site-ul mfinante.ro normele de aplicare a Codului fiscal, proiect care are ca scop, potrivit expunerii de motive, clarificarea modificărilor aduse cadrului fiscal, ca urmare a intrării în vigoare a mai multor acte normative de modificare şi completare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică normele de aplicare a Codului fiscal apare prima dată în Infolegal.ro.

Măsuri pentru menținerea statutului fiscal special pentru angajați din domeniul IT, cercetare-dezvoltare, persoane cu dizabilități și sezonieri

În conformitate cu legislația în domeniul ajutorului de stat, Guvernul a aprobat ieri, prin Memorandum, declanșarea procedurilor necesare pentru instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentrun pentru întreprinderile cu angajați ce beneficiază de scutiri la plata impozitului pe venit, conform art. 60 din Codul fiscal, astfel încât să se mențină acest statut fiscal special, iar salariile nete pentru salariații din această categorie să nu fie diminuate în contextul transferului contribuțiilor aferente angajatorului către angajat, începând cu 1 ianuarie 2018.

The post Măsuri pentru menținerea statutului fiscal special pentru angajați din domeniul IT, cercetare-dezvoltare, persoane cu dizabilități și sezonieri appeared first on Infolegal.ro.

Ordonanța de urgență pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, adoptată de Guvern în data de 8 noiembrie, a fost publicată vineri seara în Monitorul Oficial.

The post Ordonanța de urgență pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial appeared first on Infolegal.ro.

Consiliul Fiscal a avizat negativ proiectul de ordonanta de urgenta prin care guvernul vrea sa modifice Codul Fiscal

Consiliul Fiscal a avizat negativ, vineri, proiectul de ordonanta de urgenta prin care Guvernul Tudose vrea sa modifice Codul Fiscal.

The post Consiliul Fiscal a avizat negativ proiectul de ordonanta de urgenta prin care guvernul vrea sa modifice Codul Fiscal appeared first on Infolegal.ro.

Clădirile monumente istorice, scutite de la plata impozitelor. Legea pentru modificarea Codului fiscal a fost promulgată

Potrivit legii, vor fi scutite de la plata impozitelor clădirile și suprafețele de teren aferente care sunt clasate drept monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee sau case memoriale, indiferent de proprietar, și care au fațada stradală și principală renovată sau reabilitată, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice.

The post Clădirile monumente istorice, scutite de la plata impozitelor. Legea pentru modificarea Codului fiscal a fost promulgată appeared first on Infolegal.ro.

Lista categoriilor de persoane pentru care impozitul pe venit se reduce de la 16% la 10%

Ministerul Finanțelor Publice anunță că în ședința Guvernului României de ieri, 26 octombrie 2017, a fost dezbătută în primă lectură Ordonanța de urgență privind modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal.

The post Lista categoriilor de persoane pentru care impozitul pe venit se reduce de la 16% la 10% appeared first on Infolegal.ro.

Ministrul Economiei: Executivul nu va reveni asupra Ordonanței nr. 4/2017

Ministrul Economiei, Mihai Fifor, a declarat duminică, la Abrud, că Executivul nu va reveni asupra Ordonanței nr. 4/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru care PNL a cerut sesizarea Curții Constituționale.

The post Ministrul Economiei: Executivul nu va reveni asupra Ordonanței nr. 4/2017 appeared first on Infolegal.ro.

Guvernul a modificat și completat normele metodologice de aplicare a Codului fiscal

Guvernul a modificat și completat normele metodologice de aplicare a Codului fiscal în ceea ce privește impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe venit, contribuţiile sociale obligatorii și taxa pe valoarea adăugată. Modificările aduc clarificări și exemple de punere în aplicare a măsurilor introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal și prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

The post Guvernul a modificat și completat normele metodologice de aplicare a Codului fiscal appeared first on Infolegal.ro.

Legea care elimină CASS şi, parţial, impozitul de 16% pentru pensionari a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea prin care se elimină plata CASS pentru toate pensiile, precum şi a impozitului pe venit de 16% pentru pensiile sub 2.000 de lei. Astfel, pensionarii scapă de plata de 5,5% pentru contribuţiile de sănătate, iar cei cu pensii mai mici de 2.000 de lei vor fi scutiţi şi de impozitul de 16%.

The post Legea care elimină CASS şi, parţial, impozitul de 16% pentru pensionari a fost promulgată appeared first on Infolegal.ro.