Zoom IN: Suspendarea executării actelor administrative emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei

O problemă ridicată în practică pentru persoanele interesate în suspendarea actelor emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei este reprezentată de interpretarea dispozițiilor din legea specială care reglementează regimul juridic aplicabil acestor acte, în sensul că dispozițiile respective nu ar permite suspendarea executării actelor emise de această autoritate, chestiune pe care prezentul articol își propune să o analizeze.

Hotărâre prealabilă admisă privind contenciosul administrativ

În interpretarea şi aplicarea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001 şi art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001, numele şi prenumele unei persoane reprezintă informaţii referitoare la date cu caracter personal, indiferent dacă, într-o situaţie dată, sunt sau nu suficiente pentru identificarea persoanei.

Decizii de impunere emise anterior publicării sentinţei în Monitorul Oficial

Aplicabilitatea sentinţei nr. 835/2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti privind anularea Ordinului preşedintelui CNAS nr. 617/2007 asupra deciziilor de impunere emise anterior publicării sentinţei în Monitorul Oficial.

Motivele de recurs conform Codului de prcedura civila

Prin modificarea art. 304 pct. 3 C.proc.civ. prin Legea 202/2010 se clarifica in mod expres faptul ca doar incalcarea competentei de ordine publica a unei alte instante, invocata in conditiile legii, constituie un motiv de recurs.
  1. Necomunicarea hotararii in conditiile Codului de procedura civila
  2. Recursul in interesul legii conform modificarilor aduse prin Legea 202/2010
  3. CSM a analizat oportunitatea promovarii unui recurs in interesul legii privind obligatiile tertului poprit
  4. Modificarea Codului de procedura civila a fost respinsa

Unele prevederi ale Legii contenciosului administrativ au fost abrogate

In Monitorul Oficial 916/2011, in data de 21 decembrie 2011, a fost publicata Legea 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementeaza caile extraordinare de atac.
  1. Discutiile asupra Constitutiei au fost amanate pentru 30 septembrie
  2. Legea contenciosului administrativ a fost modificata
  3. Cand pot organele fiscale sa suspende executarea actului administrativ fiscal
  4. Exceptie de neconstitutionalitate admisa pe Legea nr. 554/2004

Sintagma “cele care privesc apararea si securitatea nationala” cuprinsa in art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 este neconstitutionala

In M. Of. nr. 316 din 9 mai 2011 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 302/2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 alin. (4), art. 17 lit. f), art. 20 si art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, precum si ale art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Din cuprins:

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 alin. (4), art. 17 lit. f), art. 20 si art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, precum si ale art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicata, din oficiu, de Curtea de Apel Brasov – Sectia de contencios administrativ si fiscal in Dosarul nr. 399/64/2009.

    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 8 februarie 2011, fiind consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea a amanat pronuntarea pentru data de 15 februarie 2011, apoi pentru 24 februarie 2011 si, in final, pentru 1 martie 2011.

    CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

    Prin Incheierea din 7 iunie 2010, pronuntata in Dosarul nr. 399/64/2009, Curtea de Apel Brasov – Sectia de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 alin. (4), art. 17 lit. f), art. 20 si art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, precum si ale art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata de instanta judecatoreasca, din oficiu, intr-o cauza avand ca obiect “litigiu privind functionarii publici statutari”.

    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate instanta judecatoreasca sustine ca textele de lege criticate sunt neconstitutionale, deoarece in statul de drept activitatea justitiei nu poate fi impiedicata de norme inferioare Constitutiei prin care se stabilesc conditii prohibitive pentru un judecator in exercitarea atributiilor sale jurisdictionale, cum sunt textele criticate din Legea nr. 182/2002. Mai mult, prin limitarea si conditionarea accesului judecatorului la documentele clasificate ce sunt contestate de parti in fata instantelor de judecata ori care sunt invocate de diferite autoritati publice in instrumentarea dosarelor (mai ales in materiile extrapenale, cum este cazul, de regula, in contenciosul administrativ), prin obligarea instantei de a obtine in prealabil certificat de acces la documente clasificate, pe care il elibereaza ORNISS (Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat) cu avizul Autoritatii Nationale de Securitate – Serviciul Roman de Informatii, institutii care de cele mai multe ori sunt si parate in dosarele respective, cum este cazul ORNISS in prezenta cauza, se intra in coliziune atat cu dispozitiile art. 21 din Constitutie, cat si cu cele ale art. 6 si art. 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

    Astfel, in reglementarea actuala a Legii nr. 182/2002, judecatorul cauzei nu poate aplica de fiecare data legea la speta concreta (acolo unde se contesta documente clasificate), neavand posibilitatea obiectiva de a verifica actul administrativ denumit “document clasificat”, de a cenzura forma si continutul acestuia sub aspectul legalitatii sale. Mai mult decat atat, imprejurarea ca eventualul certificat de acces la documente clasificate solicitat de instanta pentru membrii completului este cerut, conform actualelor prevederi ale Legii nr. 182/2002, de la o institutie publica ce este si parte in cauza (anume ORNISS, in cauza de fata) este de natura sa contravina prevederilor art. 6 din Conventie, incalcandu-se si principiul egalitatii de arme intre partile din proces, deoarece, de plano, se poate aprecia ca, avand interesul de a pastra conspirativitatea documentului clasificat contestat de partea adversa din dosar, ORNISS va refuza eliberarea certificatului de securitate, acoperindu-si refuzul cu lipsa unei obligatii legale de a explica motivele acestui refuz de acordare a accesului la documente clasificate, imprejurare care creeaza in mod indubitabil un cerc vicios.

    In ceea ce priveste dispozitiile art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, instanta de judecata sustine ca din continutul acestora se desprinde concluzia ca nu pot fi atacate acele acte administrative clasificate ca fiind documente secrete conform legii, chiar daca ele privesc raporturi de munca ori alte raporturi ce tin de exercitarea dreptului persoanei la munca, respectiv la viata intima si privata. In plus, art. 126 alin. (6) din Constitutie mentioneaza exceptiile de la regula controlului judecatoresc al actelor administrative, unde sunt prevazute numai actele de comandament cu caracter militar, astfel ca o extindere, prin lege, a notiunii de “acte de comandament militar” dincolo de vointa reala a constituantului intra in contradictie cu Constitutia.

    Totodata, dispozitiile criticate din Legea nr. 182/2002 contravin si prevederilor art. 26, 29 si 30 din Constitutie, cata vreme actul administrativ clasificat, care a fost contestat in cauza si de care depinde in mod esential solutia pe care o va pronunta instanta de contencios administrativ in cauza, contine date care privesc verificari asupra vietii intime a titularului actiunii introductive si apartinatorilor sai de familie, a caror autenticitate nu poate fi cenzurata in niciun mod pe cale judecatoreasca. Similar, dreptul la munca al reclamantului poate fi restrans in mod excesiv printr-un document clasificat prin care se refuza avizul de securitate/certificatul de securitate, in sensul impiedicarii reclamantului respectiv de a exercita o anumita profesie, fara ca avizul sau certificatul respectiv sa poata fi cenzurat de instanta de judecata.

    De plano, instanta judecatoreasca apreciaza ca limitarea accesului la documente clasificate poate fi dispusa de catre institutiile statale abilitate in conformitate cu cadrul legal stabilit de legiuitor, in concordanta cu exigentele moderne in materia protectiei documentelor si informatiilor clasificate din cadrul Uniunii Europene si din NATO, insa pentru a evita excesul de putere al institutiilor din domeniul securitatii nationale, apararii si ordinii publice, legea nationala trebuie sa permita controlul judecatoresc asupra acestora intr-o maniera efectiva, pentru a se respecta exigentele procesului echitabil. Incidenta prevederilor art. 53 si art. 126 alin. (6) ultima teza trebuie evaluata, interpretata in sensul in care nu se aduce atingere existentei dreptului sau libertatii fundamentale protejate, urmarindu-se totodata respectarea principiului proportionalitatii.

    De asemenea, sustine ca o conditionare suplimentara pentru exercitarea activitatii de judecata numai dupa parcurgerea prealabila a unei proceduri de certificare a accesului judecatorului la documente clasificate impieteaza asupra regulilor constitutionale privind infaptuirea justitiei si independenta justitiei, dar si asupra dreptului la un proces echitabil. Legiuitorul are posibilitatea sa stabileasca in competenta unor instante specializate, care pot avea, inca de la momentul incadrarii in functie a judecatorilor si a aparatului administrativ aferent, respectata cerinta ca intregul personal care manipuleaza dosare cu documente clasificate sa aiba avize si certificate de acces la documente clasificate pentru toate nivelele de clasificare stabilite de legea speciala, exigente ce ar putea fi indeplinite mai lesne de instantele militare. Niciun impediment nu impiedica legiuitorul roman ca, pentru a elimina criticile de neconstitutionalitate, sa treaca in competenta instantelor militare cauzele avand ca obiect controlul de legalitate, orice control judecatoresc ce se exercita asupra actelor administrative care sunt documente clasificate, argumentul constitutional gasindu-se in art. 126 alin. (6) unde se utilizeaza expresia “acte de comandament militar”.

    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

    Avocatul Poporului considera ca dispozitiile criticate din Legea nr. 182/2002 sunt constitutionale, invocand in acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale, si anume deciziile nr. 163/2009, nr. 1.335/2008 si nr. 1.120/2008.

    In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, apreciaza ca textul de lege criticat incalca dispozitiile constitutionale ale art. 126 alin. (6) si ale art. 53. In acest sens, arata ca reglementarea criticata, referitoare la regula excluderii de la actiunile in contencios administrativ a actelor administrative privind apararea si securitatea nationala, cu exceptia excesului de putere, sunt contrare dispozitiilor art. 126 alin. (6) din Constitutie, intrucat actele administrative privitoare la apararea si securitatea nationala nu sunt enumerate in mod expres in dispozitiile categorice referitoare la exceptiile prevazute de norma constitutionala mentionata si, prin urmare, acestea pot fi supuse controlului judecatoresc. In plus, potrivit art. 53 din Constitutie, restrangerea exercitiului unor drepturi trebuie sa fie necesara intr-o societate democratica si trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o. In jurisprudenta sa, Curtea s-a pronuntat in reglementarea anterioara a Legii contenciosului administrativ, stabilind ca art. 2 lit. a) teza a treia partea intai din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, potrivit caruia actele administrative referitoare la siguranta interna si externa a statului sunt exceptate de la controlul judecatoresc, este contrar dispozitiilor art. 126 alin. (6) teza intai din Constitutie. Dispozitiile constitutionale trebuie interpretate restrictiv, orice alta exceptie reprezentand o adaugare la Constitutie, nepermisa de caracterul suprem al acesteia si de preeminenta sa in raport cu ansamblul legislatiei infraconstitutionale (Decizia nr. 293/2004).

    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

    CURTEA,

examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie art. 7 alin. (4), art. 17 lit. f), art. 20 si art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, precum si ale art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.154 din 17 decembrie 2004.

    Ca urmare a modificarilor survenite prin Legea nr. 268/2007 pentru completarea art. 7 din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 678 din 4 octombrie 2007, textele de lege criticate au urmatorul cuprins:

    – Art. 7 alin. (4): “Accesul la informatii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) si e), este garantat, sub conditia validarii alegerii sau numirii si a depunerii juramantului, pentru urmatoarele categorii de persoane:

    a) Presedintele Romaniei;

    b) primul-ministru;

    c) ministri;

    d) deputati;

    e) senatori,

care, in concordanta cu atributiile specifice, sunt indreptatite sa aiba acces la informatiile clasificate fara indeplinirea procedurilor prevazute la alin. (1) – (3), respectiv la art. 28, in baza unor proceduri interne ale institutiilor din care acestia fac parte, avizate de Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat, dupa ce au luat cunostinta de responsabilitatile ce le revin privind protectia informatiilor clasificate si au semnat angajamentul scris de pastrare a secretului prevazut la art. 36 alin. (3).”;

    – Art. 17 lit. f): “In categoria informatiilor secrete de stat sunt cuprinse informatiile care reprezinta sau care se refera la: [...] f) activitatea de informatii desfasurata de autoritatile publice stabilite prin lege pentru apararea tarii si siguranta nationala;”;

    – Art. 20: “Orice persoana fizica sau juridica romana poate face contestatie la autoritatile care au clasificat informatia respectiva, impotriva clasificarii informatiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum si impotriva modului in care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestatia va fi solutionata in conditiile legii contenciosului administrativ.”;

    – Art. 28 alin. (1): “Accesul la informatii secrete de stat este permis numai in baza unei autorizatii scrise, eliberata de conducatorul persoanei juridice care detine astfel de informatii, dupa notificarea prealabila la Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat.”;

    – Art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004: “Actele administrative emise pentru aplicarea regimului starii de razboi, al starii de asediu sau al celei de urgenta, cele care privesc apararea si securitatea nationala ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum si pentru inlaturarea consecintelor calamitatilor naturale, epidemiilor si epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.”

    Instanta judecatoreasca arata ca aceste prevederi de lege contravin dispozitiilor art. 1 alin. (3) – (5), art. 21 alin. (1) – (3), art. 26, 29, 30, art. 41 alin. (1), art. 53, 124 si art. 126 alin. (6) din Constitutie, precum si celor ale art. 6 si 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

    Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata urmatoarele:

    1. Cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

    In urma revizuirii Constitutiei din anul 2003, la articolul 126 a fost introdus un nou alineat, alin. (6), care stabileste ca instantele judecatoresti, pe calea contenciosului administrativ, exercita controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice, control care este garantat si de la care fac exceptie in mod absolut numai doua categorii de acte – cele de comandament cu caracter militar si cele care privesc raporturile cu Parlamentul – care, prin natura lor, nu sunt supuse sub nicio forma controlului judecatoresc.

    Pe de alta parte, articolul 52 din Legea fundamentala, cu titlu marginal “Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica”, prevede la alin. (2): “Conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica”. Curtea retine ca acest text priveste alte situatii decat cele la care se refera art. 126 alin. (6) din Constitutie si, astfel cum s-a sustinut si in doctrina, art. 126 alin. (6) reglementeaza finele de neprimire “de rang” constitutional, iar art. 52 alin. (2) vizeaza finele de neprimire “de rang” legal, insa in limitele acceptate de art. 53 din Constitutie.

    Din punct de vedere constitutional, art. 126 alin. (6) este singurul sediu al materiei cu privire la actele administrative exceptate de la controlul judecatoresc, iar textul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, chiar lege organica fiind, nu poate sa prevada si alte exceptii, fara ca prin aceasta sa incalce textul constitutional indicat, ale carui dispozitii sunt limitative si imperative.

    Curtea constata ca dispozitiile constitutionale mentionate trebuie interpretate restrictiv in baza regulii exceptio est strictissimae interpretationis, orice alta exceptie de la controlul judecatoresc al actelor administrative reprezentand o adaugare la Constitutie, nepermisa de caracterul suprem al acesteia si de preeminenta sa in raport cu ansamblul legislatiei infraconstitutionale, asa cum reiese din art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala.

    Termenul “exces de putere”, utilizat in cuprinsul textului de lege criticat, are drept semnificatie, potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din lege – “exercitarea dreptului de apreciere al autoritatilor publice prin incalcarea limitelor competentei prevazute de lege sau prin incalcarea drepturilor si libertatilor cetatenilor”.

    Asa fiind, intrucat actele administrative privind apararea si securitatea nationala, cu exceptia excesului de putere, la care se refera textul care face obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, nu se regasesc printre exceptiile prevazute in mod expres de art. 126 alin. (6) din Constitutie, rezulta ca acestea trebuie sa fie susceptibile de a fi supuse controlului judecatoresc.

    De altfel, asa cum arata si Avocatul Poporului, in punctul sau de vedere transmis Curtii Constitutionale, referitor la exceptia de neconstitutionalitate, Curtea s-a pronuntat in reglementarea anterioara a Legii contenciosului administrativ, constatand, prin Decizia nr. 293 din 1 iulie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 702 din 4 august 2004, ca art. 2 lit. a) teza a treia partea intai din Legea nr. 29/1990, potrivit caruia actele administrative referitoare la siguranta interna si externa a statului sunt exceptate de la controlul judecatoresc, este contrar dispozitiilor art. 126 alin. (6) teza intai din Constitutie.

    Fata de considerentele invederate mai sus, Curtea constata ca sintagma “cele care privesc apararea si securitatea nationala” cuprinsa de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este neconstitutionala, contravenind dispozitiilor art. 126 alin. (6) din Legea fundamentala.

    2. Cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor criticate din Legea nr. 182/2002, Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 1.440 din 4 noiembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011, respingand exceptia de neconstitutionalitate a acestora, ca neintemeiata.

    Cu acel prilej, Curtea a aratat ca, potrivit art. 1 din Legea nr. 182/2002, scopul reglementarii este protectia informatiilor clasificate si a surselor confidentiale ce asigura acest tip de informatii, care se realizeaza prin instituirea sistemului national de protectie a informatiilor. In acest sens, legea instituie principiul potrivit caruia toate persoanele care vor avea acces la informatii clasificate secret de stat vor fi verificate, in prealabil, cu privire la onestitatea si profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informatii.

    Curtea a retinut ca textele de lege criticate nu inlatura posibilitatea judecatorului de a avea acces la informatiile secrete de stat, cu respectarea regulilor de natura procedurala prevazute de lege. Pe de o parte, din ratiuni ce tin de oportunitate, nu toti angajatii unei institutii trebuie sa obtina certificate de securitate, iar pe de alta parte, magistratii acreditati sa detina, sa aiba acces si sa lucreze cu informatii clasificate, desi intrunesc exigentele de numire si profesare a functiei pe care o ocupa, in acord cu dispozitiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecatorilor si procurorilor, sunt evaluati numai din perspectiva onestitatii si profesionalismului referitoare la utilizarea acestor informatii. Asa fiind, nu poate fi pus semnul egalitatii intre criteriile de numire in functia de magistrat si cele necesare obtinerii autorizatiilor de acces la informatii clasificate, mai cu seama ca pentru acestea din urma accesul este limitat de respectarea principiului necesitatii de a cunoaste, avand in vedere aspectele de vulnerabilitate sau ostilitate ca urmare a unor stari preexistente (cum ar fi mediul de relatii, locul de munca anterior etc.) si de loialitatea indiscutabila ori de caracterul, obiceiurile, relatiile, discretia si modul de viata ale persoanei in cauza. Este firesc sa fie asa, deoarece, in caz contrar, exista riscul crearii unei brese in sistemul national de protectie a informatiilor clasificate, care, spre deosebire de activitatea specifica actului de justitie, nu poate fi acoperita prin invocarea unor cauze de incompatibilitate ori recuzare. Ca urmare, reglementarile criticate constituie un remediu procesual pentru situatiile in care prezumtia de onestitate sau profesionalism a/al persoanei care gestioneaza informatii clasificate este pusa la indoiala.

    De asemenea, prin Hotararea din 9 februarie 1995, pronuntata in Cauza Vereniging Weekblad Bluf! contra Olandei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca accesul la informatiile publice poate fi ingradit pentru protejarea interesului national, in conformitate cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Prin urmare, pentru a respecta prevederile Conventiei, ingradirile libertatii de informare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: a) sa fie prevazute de lege; b) sa aiba un scop legitim; c) sa fie necesare intr-o societate democratica. Prin Hotararea din 8 iulie 1999, pronuntata in Cauza Surek contra Turciei, instanta de contencios al drepturilor omului a stabilit ca este la latitudinea statului de a decide daca si cand este necesar ca anumite informatii sa ramana confidentiale si, in consecinta, statul are o larga marja de apreciere in aceasta materie.

    Or, Curtea a observat ca reglementarea criticata indeplineste atat conditiile prevazute de art. 10 paragraful 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, cat si pe cele ale art. 19 paragraful 3 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice.

    Prin aceeasi decizie, Curtea a aratat ca reglementarea criticata respecta si prevederile art. 7 din Acordul dintre Romania si Uniunea Europeana privind procedurile de securitate pentru schimbul de informatii clasificate, semnat la Bruxelles la 22 aprilie 2005, ratificat prin Legea nr. 267/2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 903 din 10 octombrie 2005, precum si pe cele ale art. 3 din Acordul dintre partile la Tratatul Atlanticului de Nord pentru securitatea informatiilor, adoptat la Bruxelles la 6 martie 1997, la care Romania a aderat prin Legea nr. 423/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 993 din 28 octombrie 2004.

    Prin urmare, solutia pronuntata cu acel prilej si argumentele pe care aceasta s-a bazat isi mentin valabilitatea si in cauza de fata, neintervenind elemente de noutate care sa justifice reconsiderarea acestei jurisprudente.

    Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA

    In numele legii

    DECIDE:

    1. Admite exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicata, din oficiu, de Curtea de Apel Brasov – Sectia de contencios administrativ si fiscal in Dosarul nr. 399/64/2009, si constata ca sintagma “cele care privesc apararea si securitatea nationala” cuprinsa de acestea este neconstitutionala.

    2. Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 alin. (4), art. 17 lit. f), art. 20 si art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, exceptie ridicata de acelasi autor in acelasi dosar.

    Definitiva si general obligatorie.

    Prezenta decizie se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.

    Pronuntata in sedinta publica din data de 1 martie 2011.

Articole din aceeasi categorie:

  1. Decizia Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
  2. Exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Admitere
  3. Decizia Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Legea contenciosului administrativ a fost modificata

In Monitorul Oficial nr. 316 din 09.05.2011 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 302 din 1 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 alin. (4), art. 17 lit. f), art. 20 si art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, precum si ale art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cand pot organele fiscale sa suspende executarea actului administrativ fiscal

Regula este ca introducerea contestatiei pe calea administrativa de atac nu suspenda executarea actului administrativ fiscal. Este vorba numai de contestatiile introduse la organul fiscal competent, impotriva titlurilor de creanta sau a altor acte administrativ fiscale (referitoare la obligatiile fiscale: taxe, impozite, datorii vamale, penalitati etc.).

Cerere de despagubire formulata in temeiul art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Conditii

Cererea de despagubire pentru vatamarea produsa prin emiterea unui act administrativ nelegal, formulata in temeiul art. 19 din Legea 554/2004, este conditionata de indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: existenta unui act administrativ nelegal anulat de instanta, producerea unui prejudiciu si dovedirea legaturii de cauzalitate intre actul administrativ nelegal si prejudiciul suferit de reclamant.

In lipsa dovedirii legaturii de cauzalitate dintre emiterea actului constatat nelegal si producerea pretinsului prejudiciu, raspunderea patrimoniala a autoritatii publice parate nu poate fi angajata.

I.C.C.J., sectia de contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 5036 din 16 noiembrie 2010

            Curtea de Apel Ploiesti – Sectia comerciala,  de contencios administrativ si fiscal   prin sentinta civila nr.86 din 2.04.2010, a admis in parte actiunea formulata de reclamanta de SC”RS”SA in contradictoriu cu paratii Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice  a obligat paratii, in solidar, sa plateasca reclamantei suma de 16.743.312,7 lei cu titlu de despagubiri materiale si a respins capatul de cerere privind acordarea de daune morale, obligand totodata paratii, in solidar, la plata cheltuielilor de judecata catre reclamanta in cuantum de 25.000 lei.

            In acest sens instanta a retinut ca, prin actiunea formulata, reclamanta a solicitat obligarea, in solidar a paratilor la repararea prejudiciului cauzat prin emiterea Deciziei de impunere nr.268/27.06.2008 si a Raportului de inspectie fiscala nr.14613/27.06.2008, cuantificat provizoriu la 40.000.000 lei si obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecata, iar prin cererea precizatoare depusa la data de 10.11.2009 au solicitat obligarea in solidar a paratilor la repararea prejudiciului material, in cuantum de 37.974.453,63 lei, pentru pagubele cauzate prin emiterea deciziei de impunere nr.268/2008 si a Raportului de inspectie fiscala nr.14613/2008, calculat pana la data de 31.01.2010, la plata de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin emiterea celor doua acte administrativ fiscale, in cuantum de 22.000.000 lei si la plata cheltuielilor de judecata, catimea obiectului pretentiilor materiale fiind marita, in sedinta publica din 01.03.2010, la suma de 39.690.707,34 lei, conform concluziilor expertului.

            S-a mai retinut ca, in sedinta publica din data de 22.03.2010, parata Agentia Nationala de Administrare Fiscala a invocat exceptia inadmisibilitatii, iar paratul Ministerul Finantelor Publice  a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, exceptii respinse pentru considerentele expuse in incheierea de sedinta si totodata s-a dispus efectuarea in cauza a unei expertize contabile.

            Pe fondul cauzei s-a retinut ca, prin actele administrativ fiscale contestate s-a stabilit in sarcina reclamantei a obligatiei fiscale suplimentara in cuantum de 19.002.667 lei si majorari de intarziere in suma de 5.374.404 lei, iar prin sentinta civila nr.256 din 4.12.2008 a Curtii de Apel Ploiesti, ca urmare a contestatiei formulata de reclamanta, hotarare ramasa irevocabila prin decizia nr.3202 din 9.06.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a fost obligata parata Agentia Nationala de Administrare Fiscala – Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, urmare a anularii actelor emise, la restituirea, catre reclamanta, a sumei de 12.102.619 lei, cu titlu de TVA, luandu-se totodata act ca reclamanta a renuntat la capatul de cerere avand ca obiect suspendarea efectelor deciziei de impunere; pe cale de consecinta executarea deciziei de impunere nefiind suspendata s-a initiat  procedura de executare silita, obligatia de plata a sumelor stabilite in sarcina societatii fiind stinsa la data de 26.01.2009, prin emiterea notelor de compensare a obligatiei fiscale ce au fost ulterior anulate irevocabil prin decizia nr.5768/14.12.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sumele ce au fost refuzate la rambursare si cele compensate, nelegal cu cele din decizia de impunere fiind restituite reclamantei la data de 27.07.2009, astfel ca, pentru perioada 26.01.2009 – 27.07.2009, suma a fost imobilizata de catre organele fiscale.

            In acest context instanta de fond a apreciat ca emiterea actelor administrativ fiscale supuse discutiei, incepand cu emiterea deciziei de impunere si  sfarsind cu procedurile de executare silita, anulate irevocabil de catre instanta, care  a constatat nelegalitatea lor, reprezinta o fapta ilicita prin care  s-a cauzat  reclamantei un prejudiciu reprezentat de indisponibilizarea sumelor stabilite si obligarea societatii de a le plati, savarsita cu vinovatie de catre parata care desi a avut cunostinta de anularea deciziei de impunere, prin sentinta civila nr.256 din 4.12.2008, a demarat procedurile de executare.

             A mai considerat instanta de fond ca faptele ilicite constatate incumba ambilor parati, Agentia Nationala de Administrare Fiscala fiind o structura in subordinea Ministerului Finantelor Publice, astfel incat prejudiciul material cauzat reclamantei, in cuantum de 16.743.312,7 lei, reprezentand taxe judiciare de timbru, onorarii de avocat, plata  cautiunii, cheltuieli pentru preintampinarea procedurii de executare etc., efectuate pana la data de 27.07.2009, data la care suma a fost restituita, se impune a fi acoperit, in solidar, de catre cei doi parati, apreciindu-se totodata ca nu exista legatura de cauzalitate intre faptele ilicite constatate si sumele de acest fel platite dupa  data de 27.07.2009 si constatate de expert in lucrarea sa  si nici nu s-a facut dovada, de catre societate a platii de penalitati in cuantum de 4.206.302,72 lei, calculate de expert.

            In ceea ce priveste prejudiciul moral solicitat de reclamanta, prima instanta a constatat ca, prin anularea actelor administrativ fiscale emise de parati societatii i s-a acordat o satisfactie echitabila si, pe cale de consecinta se impune respingerea cererii formulate in acest sens, impunandu-se in schimb, in conditiile art.274 si 276 Cod procedura civila, fata de imprejurarea ca actiunea reclamantei a fost admisa in parte, obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 25.000 lei reprezentand taxa judiciara de timbru, timbru judiciar, onorariu expert si parte din onorariile de avocati ce au fost achitate in baza facturilor depuse la dosar.

            Impotriva acestei sentinte au declarat recurs partile.

            In motivarea recursului formulat de recurenta-reclamanta, in temeiul dispozitiilor  art.304 pct.9 si 3041 Cod procedura civila, a sustinut in esenta ca in mod gresit instanta de fond, constatand indeplinirea cumulativa a conditiilor raspunderii delictuale, nu a procedat la repararea integrala a prejudiciului cauzat societatii, conform dispozitiilor legale aplicabile cauzei, respectiv a admis actiunea numai in parte, pentru suma de 16.743.312,07 lei si a respins acordarea sumei de 22.947.395,07 lei cu titlu de daune materiale reprezentand contravaloarea penalitatilor de intarziere achitate de societate furnizorilor sai, desi achitarea acestora a fost dovedita.

                        Considera recurenta ca in mod eronat prima instanta nu a acordat societatii si prejudiciul aferent perioadei 27.06.2008 (data emiterii deciziei de impunere) – 26.01.2009 (data emiterii Notelor de compensare 2), desi in cauza din probele administrate a rezultat ca societatea a suportat prejudicii ca urmare a actelor administrativ fiscale anulate si in aceasta perioada.

            In acest sens, recurenta-reclamanta a aratat ca pierderea efectiva suferita de societate in luna ianuarie 2009 in suma de 1.509.043,54 lei se datoreaza incetarii activitatii e productie de la data de 01.01.2009, intrucat ca urmare a emiterii deciziei de impunere si a Raportului de inspectie fiscala societatea s-a aflat in imposibilitate de a achita contravaloarea materiilor prime             achizitionate de la principalul furnizor X, care a suspendat contractul de furnizare de materie prima, iar ulterior l-a reziliat, procedand si la executarea scrisorii de garantie bancara pentru suma de 56.399.926,07 lei.

            Totodata recurenta sustine ca si beneficiul nerealizat de societate, ca urmare a incetarii activitatii in suma de 350.263,43 lei (stabilit prin raportul de expertiza) trebuia acordat, societatea fiind indreptatita sa primeasca despagubiri pentru lipsa profitului, ulterior datei de 01.01.2009.

            Recurenta-reclamanta a criticat sentinta atacata, sustinand ca, in mod nelegal, instanta de fond a considerat ca nefiind indeplinita conditia existentei legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita a organelor fiscale si prejudiciul suferit de societate in ianuarie 2009 si pe cel aferent perioadei 27.07.2009 (data restituirii sumelor ilegal retinute de Agentia Nationala de Administrare Fiscala)  – februarie 2010 (data efectuarii analizei din raportul de expertiza), neacordand contravaloarea prejudiciului suferit de societate in suma de 16.881.785,56 lei.

            Astfel, sustine recurenta – reclamanta ca si dupa data restituirii efective a sumei nelegal refuzate la rambursare, societatea a continuat sa suporte efectele faptelor ilicite ale organelor fiscale, avand in continuare o pierdere efectiva, si suferind din cauza beneficiului imposibil de realizat si continuand sa achite onorarii avocatilor si consultantilor fiscali.

            Avand in vedere toate aceste motive de fapt si de drept recurenta-reclamanta a solicitat admiterea recursului formulat si in consecinta modificarea sentintei atacate, in sensul admiterii actiunii formulate prin acordarea  si a sumei de 22.947.395,27 lei respinsa de catre instanta de fond.

            In drept au fost invocate dispozitiile art.304 pct.7 si 9, art.3041 Cod procedura civila, dispozitiile Legii nr.554/2004 a  contenciosului administrativ.

            In motivarea recursului formulat de recurenta Directia Generala a Finantelor Publice  Prahova  a criticat sentinta pronuntata de instanta de fond     , sustinand in esenta ca actiunea dedusa judecatii avand ca obiect despagubiri materiale nu indeplineste conditiile art.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

            In acest sens, recurenta a sustinut ca desi prin  sentinta criticata se face referire la o decizie de impunere si la un raport de inspectie fiscala, obiectul actiunii  nu il constituie atacarea acestora, actele fiind deja anulate de catre instantele de judecata inca din anul 2008, iar despagubirile solicitate nu au legatura directa cu emiterea acestora. Considera recurentele ca fiind invocate dispozitiile art.998,999 si 1003 Cod civil care reglementeaza raspunderea delictuala, competenta de solutionare apartine instantelor de drept comun.

            Recurenta-parata critica hotararea atacata si in ceea ce priveste modul de solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Finantelor Publice care a fost respinsa fara o motivare temeinica si legala, aratand ca dosarul fiscal al SC”RS”SA se afla in administrarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, aceasta institutie fiind cea care a efectuat verificarea si a intocmit actele administrativ fiscale, invocand in acest sens dispozitiile HG nr.109/2009.

            In drept au fost invocate dispozitiile art.3041 Cod procedura civila.

            In motivarea recursului formulat de recurenta-parata Agentia Nationala de Administrare Fiscala a criticat sentinta atacata, sustinand in esenta urmatoarele:

            In mod gresit instanta de fond a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii, avand in vedere faptul ca despagubirile solicitate izvorasc din creante fiscale, astfel ca, in cauza nu erau aplicabile dispozitiile generale prevazute de legea contenciosului administrativ ci legea speciala in materie fiscala, respectiv OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicat.

            In acest sens recurenta a sustinut ca intrucat prejudiciul pretins rezulta din creante fiscale, in speta sunt aplicabile dispozitiile art.124 alin.1 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala si a Ordinului MFP nr.1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordarea a despagubirilor cuvenite contributiilor pentru sumele restituite sau rambursate cu depasirea termenului legal.

            Pe de alta parte, recurenta-parata a aratat ca intimata – reclamanta a formulat in prealabil actiuni intemeiate pe dispozitiile speciale ale OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala solicitand dobanzi aferente rambursarii cu intarziere de catre Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili a sumei de 12.102.519 reprezentand TVA, actiuni ce au format obiectul dosarelor nr.998/42/2009 si 98/42/2010.

            Sustine recurenta-parata ca desi aceste actiuni au fost intitulate diferit, acestea vizeaza acelasi scop, respectiv repararea presupusului prejudiciu cauzat ca urmare a emiterii Deciziei de impunere nr.268/27.06.2008 si a Raportului de inspectie fiscala nr.14619/27.06.2009.

            Pe fondul cauzei, recurenta-parata a criticat sentinta atacata, sustinand ca in mod gresit instanta de fond a admis in parte actiunea si a obligat paratii la plata sumei de 16.743.312,07 lei cu titlu de despagubiri materiale constatand eronat ca in cauza sunt indeplinite conditiile prevazute de art.998 si art.999 si art.1003 Cod civil si art.19 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.

            In acest sens, recurenta-parata sustine ca in mod gresit instanta de fond a apreciat ca fiind indeplinite cumulativ conditiile raspunderii civile delictuale atat in ceea ce priveste valoarea actualizata a onorariilor achitate de intimata-reclamanta ca si pierderea efectiva suferita ca urmare a cheltuielilor efectuate pentru preintampinarea deschiderii procedurii generale de insolventa si pentru reluarea activitatii precum si a beneficiului nerealizat de intimata-reclamanta ca urmare a sistarii livrarii de materie prima.

            Considera recurenta-parata ca in mod neintemeiat si nelegal instanta de fond si-a insusit concluziile raportului  de expertiza in ceea ce priveste prejudiciul fara a avea in vedere si a raspunde la obiectiunile formulate de aceasta, in motivarea sentintei pronuntate, iar obligarea la plata onorariilor achitate de intimata-parata, recurenta apreciaza ca hotararea atacata a fost pronuntata cu incalcarea dispozitiilor art.274 si 276 Cod procedura civila, sumele respective fiind actualizate fara a se indica temeiul de drept.

            Cu privire la suma reprezentand costul imobilizarii celor 2.000.000 lei depusi cu titlu de cautiune, recurenta apreciaza ca intarzierea in restituire nu s-a datorat culpei organelor fiscale iar referitor la suma de 14.419.407,19  lei sustine ca beneficiul nerealizat  nu putea fi calculat strict pentru perioada februarie 2009 – iulie 2009 avand in vedere prevederile OG nr.70/2004 pentru modificarea si completarea Legii contabilitatii nr.82/1991, durata exercitiului financiar fiind de 12 luni.

            Totodata apreciaza recurenta ca nici in privinta acestei sume nu a fost dovedita existenta cumulativa a conditiilor angajarii raspunderii civile delictuale.

            In ceea ce priveste acordarea cheltuielilor de judecata,  recurenta considera ca instanta trebuia sa faca aplicarea dispozitiilor art.274 alin.3 Cod procedura civila iar in acordarea cheltuielilor instanta admitand in parte actiunea reclamantei, trebuia sa tina seama de proportia in care aceasta a fost admisa.

            In drept au fost invocate dispozitiile art.299 alin.1, art.304 pct.9 si art.3041 Cod procedura civila.

             Instanta de control judiciar constata ca in cauza este incident motivul de recurs prevazut de dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, hotararea instantei de fond fiind rezultatul unei aplicari si interpretari eronate a dispozitiilor legale aplicabile in cauza.

            Astfel, desi a apreciat in mod corect in temeiul dispozitiilor art.19 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ ca actiunea reclamantei privind acordarea de despagubiri este admisibila ulterior, in judecarea pe fond a cauzei, a apreciat ca fiind intemeiata in parte, actiunea acesteia retinand in mod eronat ca fiind intrunite cumulativ conditiile raspunderii civile delictuale, respectiv dispozitiilor art.998 si art.999  coroborate cu dispozitiile art.1003 Cod civil pentru suma de 16.743.312,07 lei.

            Suma respectiva, considerata „prejudiciu material ce se impune a fi acoperita de catre cei doi parati, in solidar”, astfel cum a retinut instanta de fond, se compune din  contravaloarea actualizata a taxelor de timbru si timbru judiciar achitate de catre reclamanta in actiunile formulate avand ca obiect anularea actelor administrativ fiscale nelegale in cuantum de 96,02 lei – valoare actualizata, onorariile achitate de societate diferitelor cabinete de avocatura, pana la data la care suma a fost restituita, respectiv 27.07.2009, in suma de 315.660,74 lei valoare actualizata, costul imobilizarii sumei de 2.000.000 lei depusa cu titlu de cautiune, in dosarul avand ca obiect suspendarea executarii deciziei de  impunere, consemnata la 19.08.2008 si restituita la 14.01.2009 in cuantum de 128.499,82 lei, pierderea efectiva suferita de societate, ca urmare a cheltuielilor efectuate pentru preintampinarea deschiderii procedurii de insolventa si pentru reluarea activitatii, in cuantum actualizat de 14.419.407,19 lei, precum si beneficiul nerealizat de societate, urmare a sistarii livrarii de materie prima, in cuantum actualizat de 1.879.648,30 lei, conform raportului de expertiza contabila.

            In speta, instanta de fond, in aprecierea dispozitiilor legii contenciosului administrativ avea obligatia de a analiza cererea de plata unor despagubiri formulata de reclamanta in temeiul dispozitiilor art.19 din lege, sub aspectul indeplinirii conditiilor necesare pentru angajarea raspunderii administrativ-patrimoniale a autoritatilor parate , astfel cum s-a statuat atat in literatura de specialitate cat si in jurisprudenta actuala a instantelor de contencios administrativ si fiscal, respectiv existenta unui act administrativ ilegal, anulat de instanta, un prejudiciu suferit de reclamant care trebuie dovedit si legatura de cauzalitate intre actul ilegal si prejudiciul suferit de reclamant.

            Din aceasta perspectiva, actiunea formulata de reclamanta nu indeplineste cumulativ conditiile pentru angajarea raspunderii administrativ patrimoniale a autoritatilor parate, intrucat din probatoriul administrat in cauza nu rezulta ca pretinsul prejudiciu a fost cauzat prin emiterea actelor administrativ fiscale anulate, respectiv nu este dovedita legatura de cauzalitate dintre acestea.

            Pe de alta parte, in stabilirea prejudiciului suferit ca si a legaturii de cauzalitate trebuie avuta in vedere natura juridica a actelor administrativ fiscale anulate si in consecinta aplicabilitatea in cauza a dispozitiilor legii speciale in materie respectiv prevederile Codului fiscal si a codului de procedura fiscala, potrivit carora pentru sumele nedatorate respectiv nerestituite sau nerambursate in termenul legal contribuabilul are dreptul la dobanda, conform dispozitiilor art.124 alin.(1) din Codul de procedura fiscala.

            In fapt aceasta dobanda reprezinta o sanctiune menita sa acopere beneficiul nerealizat de catre creditor – respectiv societatea reclamanta – care a fost in imposibilitate de a dispune de sumele respective ca urmare a stabilirii eronate a obligatiilor fiscale fiind echivalenta cu dispozitiile art.1088 Cod civil, potrivit carora in cazul neexecutarii unei obligatii care au ca obiect o suma de bani, creditorul nu poate sa ceara cu titlu de daune decat dobanda legala.

            De altfel, sumele nedatorate, au fost restituite recurentei-reclamante la data de 27.07.2009 urmare a hotararii irevocabile, astfel ca prejudiciul efectiv cauzat, a fost acoperit integral.

            Mai mult, asa cum rezulta din materialul probator administrat in cauza recurenta-reclamanta a promovat alte doua actiuni in instanta avand ca obiect acordarea de dobanzi pentru restituirea cu intarziere a sumelor nelegal retinute.

            Avand in vedere aceste considerente, Inalta Curte constata ca recursurile formulate de recurentele-parate sunt fondate si urmeaza a fi admise intrucat prin admiterea in parte a actiunii reclamantei si obligarea la plata sumelor solicitate cu titlu de despagubiri, instanta a pronuntat o hotarare netemeinica si nelegala, in cauza fiind incident motivul de recurs prevazut de dispozitiile art.304 pct.9.

            Instanta a retinut ca fiind indeplinite conditiile prevazute de dispozitiilor art.19 din Legea nr.554/2004 republicat desi in cauza nu s-a dovedit legatura de cauzalitate intre actele administrativ fiscale anulate (decizia de impunere nr.268/27.06.2008 precum si raportul de inspectie fiscala nr.14513 din 27.06.2008) si prejudiciul pretins suferit de catre reclamant.

            Astfel in ceea ce priveste cheltuielile de judecata compuse din taxe de timbru achitate 96,05 si onorarii platite  catre cabinete de avocatura in suma de 315.660,74 lei valori actualizate conform expertizei efectuate in cauza in mod gresit instanta de fond a retinut ca aceste sume reprezinta un prejudiciu determinat prin emiterea actelor fiscale anulate pentru  care a dispus angajarea raspunderii patrimoniale a paratilor, ignorand faptul ca reclamanta avea posibilitatea legala de a solicita acordarea acestor cheltuieli, cu ocazia solutionarii cauzelor in temeiul dispozitiilor art.274 Cod procedura civila, acestea reprezentand un accesoriu al actiunii principale ori sa solicite acordarea acestor cheltuieli pe cale separata, in conditiile dreptului comun.

            Nici in ceea ce priveste suma de 315.669,74 lei reprezentand valoarea actualizata a indisponibilizarii sumei de 2.000.000 lei achitata de recurenta – reclamanta cu titlu de cautiune in vederea solutionarii cererii de suspendare, nu se poate retine ca fiind indeplinite conditiile angajarii raspunderii patrimoniale a partilor, indisponibilizarea sumei respective ca si restituirea acesteia fiind dispusa in conformitate cu dispozitiile legale incidente in cauza, respectiv dispozitiile art.215 Cod procedura fiscala si art.7231 Cod procedura civila astfel ca nu se poate aprecia ca fiind un prejudiciu determinat de emiterea actelor fiscale anulate.

            In ceea ce priveste suma de 14.419.407,19 lei reprezentand valoarea actualizata a cheltuielilor efectuate pentru preintampinarea deschiderii procedurii de insolventa ca si pentru reluarea activitatii, se constata ca nu a fost dovedita legatura de cauzalitate cu emiterea actelor administrativ fiscale anulate, respectiv faptul ca societatea ar fi urmat sa intre in incapacitate de plata ca o urmare directa a emiterii acestora.

            Cu privire la recursul declarat de catre recurenta – reclamanta Curtea constata ca acesta este nefondat, instanta de fond apreciind si retinand in mod corect ca nu se poate angaja raspunderea patrimoniala a autoritatilor parate intrucat intre pretinsele prejudicii retinute si actualizate prin raportul de expertiza si emiterea actelor administrativ fiscale constatate ca fiind  nelegale, nu exista o legatura de cauzalitate, iar in cazul penalitatilor de intarziere nu a fost dovedita achitarea acestora si nici faptul ca aceste penalitati de intarziere in achitarea facturilor s-ar fi datorat emiterii actelor fiscale nelegale.

            Avand in vedere toate aceste considerente, in conformitate cu dispozitiilor art.312 alin .(1)-(3) Cod procedura civila Inalta Curte a respins recursul declarat de reclamanta SC”RS”SA ca nefondat, si a admis recursurile declarate de recurentii-parati, modificand in parte sentinta atacata in sensul ca a respins ca neintemeiata cererea privind obligarea paratilor la plata catre reclamanta a sumei de 16.743.312,07 lei reprezentand despagubiri materiale si la plata sumei reprezentand cheltuieli de judecata si a mentinut celelalte dispozitii ale sentintei atacate.

Articole din aceeasi categorie:

  1. Decizia Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
  2. Decizia Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
  3. Exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Admitere