ANSPDCP: Desemnarea unui responsabil cu protecţia datelor este obligatorie în sectorul public

Desemnarea unui responsabil cu protecţia datelor (DPO) este obligatorie în sectorul public, în timp ce, în mediul privat, vorbim despre o recomandare, obligativitatea fiind valabilă numai în cazul operatorilor care prelucrează date la scară largă, a declarat, vineri, în cadrul evenimentului de lansare a programului de formare şi sprijin "Ofiţeri pentru securitatea datelor cu caracter personal (DPO)", Oana Luisa Dumitru, şef Birou Relaţii Internaţionale în Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).

The post ANSPDCP: Desemnarea unui responsabil cu protecţia datelor este obligatorie în sectorul public appeared first on Infolegal.ro.

ANPC a emis un ordin privind documentaţia şi informaţiile necesare înregistrării pentru recuperatorii de creanţe

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a emis un ordin privind documentaţia şi informaţiile necesare înregistrării, precum şi modalitatea şi termenele de raportare, pentru recuperatorii de creanţe, prin care-i obligă pe aceştia să transmită autorităţii o serie de documente privind statutul societăţii, inclusiv cazierul judiciar pentru persoanele responsabile cu administrarea şi conducerea societăţii, dar şi raportările anuale privind numărul total de cazuri derulate în anul anterior şi suma totală recuperată.

The post ANPC a emis un ordin privind documentaţia şi informaţiile necesare înregistrării pentru recuperatorii de creanţe appeared first on Infolegal.ro.

Guvernul a stabilit autoritățile cu atribuții în supravegherea aplicării, la nivel național, a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Guvernul a stabilit autoritățile cu atribuții în supravegherea aplicării, la nivel național, a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții. Conform proiectului de lege aprobat în ședința de guvern de astăzi, Banca Națională a României urmărește respectarea Regulamentului de către contrapărțile financiare de tipul instituțiilor de credit.

The post Guvernul a stabilit autoritățile cu atribuții în supravegherea aplicării, la nivel național, a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 appeared first on Infolegal.ro.

Problema operatorilor de date asociaţi

Conceptul de operator de date şi interacţiunea acestuia cu conceptul de persoană împuternicită să prelucreze datele au un rol esenţial în aplicarea Directivei 95/46/CE, deoarece acestea stabilesc cine este responsabil de respectarea normelor de protecţie a datelor, care este legislaţia naţională aplicabilă şi cât de eficient pot opera autorităţile de protecţie a datelor. În afara operatorului de date și a persoanei împuternicite de operator, are relevanță juridică și „operatorul asociat” pentru stabilirea titularilor obligațiilor corelative ale dreptului la protecția datelor personale.

Cum poti face plangere impotriva companiilor care trimit mesaje nesolicitate

Cu totii suntem bombardati zi de zi cu mesaje electronice nesolicitate, de tipul reclamelor, anunturilor, campaniilor de e-mail marketing, care ne umplu casuta de e-mail si ingreuneaza citirea mesajelor importante, arata Av. Oana Radut, Olteanu si Asociatii.

CSM propune Ministerului Justitiei elaborarea unei proceduri de eliminare a datelor cu caracter personal din cadrul dosarelor publicate

Joi, 17 mai, CSM a postat un comunicat privind Hotararea Plenului CSM de a sesiza Ministerul Justitiei cu propunerea de stergere sau cenzurare a datelor cu caracter personal de pe portalul instantelor judecatoresti in cazul dosarelor arhivate.
  1. Romania dezaproba planurile CE privind revizuirea legislatiei de protectie a datelor cu caracter personal
  2. Ministerul Justitiei cere mai mult personal in sistem
  3. Reactia Ministerului Justitiei fata de un articol aparut pe site-ul „Lumea Justitiei”
  4. De ce nu face controale Autoritatea Nationala de Supra­ve­ghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal