România preia preşedinţia Comisiei pentru Consolidarea Păcii din cadrul ONU

România preia miercuri, pentru un an, preşedinţia Comisiei pentru Consolidarea Păcii din cadrul ONU (PBC - Peacebuilding Commission), informează Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat transmis AGERPRES.

The post România preia preşedinţia Comisiei pentru Consolidarea Păcii din cadrul ONU appeared first on Infolegal.ro.

Suplimentare temporară de posturi la MAE, pentru un corp diplomatic și consular adaptat în perspectiva mandatului României la președinția Consiliului UE

Cadrul legislativ privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe a fost modificat și completat ieri, printr-o Hotărâre de Guvern, în contextul pregătirii și exercitării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019.

The post Suplimentare temporară de posturi la MAE, pentru un corp diplomatic și consular adaptat în perspectiva mandatului României la președinția Consiliului UE appeared first on Infolegal.ro.

Președintele Comisiei pentru afaceri europene din Senat: Europa are nevoie de o relansare în plan instituțional

Europa are nevoie de o relansare în plan instituțional, al politicilor promovate și al încrederii cetățenilor, a afirmat, luni, Gabriela Crețu, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Senat, la o conferință despre aderarea României la zona euro.

The post Președintele Comisiei pentru afaceri europene din Senat: Europa are nevoie de o relansare în plan instituțional appeared first on Infolegal.ro.

România își exercită, începând de luni, mandatul de președinte al Conferinței pentru Dezarmare de la Geneva

România își exercită, începând de luni, mandatul de președinte al Conferinței pentru Dezarmare de la Geneva, informează Ministerul Afacerilor Externe.

The post România își exercită, începând de luni, mandatul de președinte al Conferinței pentru Dezarmare de la Geneva appeared first on Infolegal.ro.

MAE organizează, în perioada 29 august – 1 septembrie, Reuniunea Anuală a Diplomației Române

Ministerul Afacerilor Externe organizează, în perioada 29 august - 1 septembrie, Reuniunea Anuală a Diplomației Române, eveniment dedicat corpului diplomatic și consular român, care se desfășoară în fiecare an în preajma zilei de 1 septembrie - Ziua Diplomației Române.

The post MAE organizează, în perioada 29 august – 1 septembrie, Reuniunea Anuală a Diplomației Române appeared first on Infolegal.ro.

Demersuri ale MAE pentru informarea românilor din străinătate asupra modalităților de exercitare a votului la alegerile parlamentare

Ministerul Afacerilor Externe, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne și prin intermediul Poliției de Frontieră, a demarat distribuirea în punctele de trecere a frontierei de materiale informative referitoare la condițiile de desfășurare a votului în străinătate.

The post Demersuri ale MAE pentru informarea românilor din străinătate asupra modalităților de exercitare a votului la alegerile parlamentare appeared first on Infolegal.ro.

Maria-Cristina Stepanescu numită în funcția de Șef al misiunii de gestionare a crizelor EUCAP Nestor

Ministerul Afacerilor Externe anunță numirea doamnei Maria-Cristina Stepanescu în funcția de Șef al misiunii de gestionare a crizelor EUCAP Nestor, începând cu 1 septembrie 2016.

The post Maria-Cristina Stepanescu numită în funcția de Șef al misiunii de gestionare a crizelor EUCAP Nestor appeared first on Infolegal.ro.

Curtea de Conturi: Imobilele din străinătate ale României nu sunt gestionate cu eficiență

Spațiile aferente imobilelor deținute de statul român în străinătate pentru personalul diplomatic nu sunt gestionate cu "economicitate, eficiență și eficacitate", întrucât nu există "o corelare a suprafețelor libere aflate în imobilele proprietatea statului cu necesarul real de spații de închiriat", se arată într-un raport al Curții de Conturi referitor la Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

The post Curtea de Conturi: Imobilele din străinătate ale României nu sunt gestionate cu eficiență appeared first on Infolegal.ro.

Dănuț Sebastian Neculăescu a fost numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe

Dănuț Sebastian Neculăescu a fost numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, conform unei decizii a premierului Dacian Cioloș, publicată joi în Monitorul Oficial.

The post Dănuț Sebastian Neculăescu a fost numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe appeared first on Infolegal.ro.

Deputații români vor cere parlamentarilor norvegieni să își armonizeze legislația cu cea europeană

O delegație alcătuită din membri ai Comisiei pentru românii din afara granițelor țării de la Camera Deputaților va face săptămâna viitoare o deplasare în Norvegia pentru a vorbi cu familiile Botnariu și Nan, cu vecinii familiei Botnariu, cu autorități și parlamentari norvegieni, cărora le vor solicita să își armonizeze legislația referitoare la protecția copilului cu cea europeană, a anunțat joi vicepreședintele acestei comisii Mircea Dolha.

The post Deputații români vor cere parlamentarilor norvegieni să își armonizeze legislația cu cea europeană appeared first on Infolegal.ro.