BNR: Investițiile străine directe însumau peste 2 miliarde de euro în primul semestru din acest an

Investițiile străine directe însumau peste 2 miliarde de euro în primul semestru din acest an, în creștere cu 22,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naționale a României (BNR) remis, vineri, AGERPRES.

The post BNR: Investițiile străine directe însumau peste 2 miliarde de euro în primul semestru din acest an appeared first on Infolegal.ro.

BNR: Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1.659 de milioane de euro

Investiţiile străine directe au crescut în primul semestru cu 39%, la aproximativ 1,66 miliarde euro, după ce în iunie investitorii au plasat 370 de milioane de euro pe piaţa locală, al doilea cel mai ridicat nivel din acest an, după cel din martie, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.

The post BNR: Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1.659 de milioane de euro appeared first on Infolegal.ro.

Practica fiscala in solutionarea cererilor de rambursare a TVA de catre nerezidenti

Solutionarea cererilor de rambursare a TVA depuse de companiile nerezidente, stabilite in alt stat membru UE, sunt tergiversate de autoritatile romane, avand un impact negativ asupra trezoreriei acestora.

Practica fiscala in solutionarea cererilor de rambursare a TVA de catre nerezidenti

Solutionarea cererilor de rambursare a TVA depuse de companiile nerezidente, stabilite in alt stat membru UE, sunt tergiversate de autoritatile romane, avand un impact negativ asupra trezoreriei acestora.

Modificari ale Codului Fiscal (II): impozit pe venit si pe veniturile obtinute din Romania de nerezidenti

In Monitorul Oficial 703/15.11.2013 a fost publicata OUG 102/2013, prin care au fost aduse modificari si completari Codului Fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare. Va prezentam principalele modificari aduse regimului impozitul pe venit si pe venitul microintreprinderilor si pe veniturile obtinute din Romania de nerezidenti, care vor intra in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2014.
25 vizite

Procedura de inregistrare fiscala a contribuabililor nerezidenti care desfasoara activitate in Romania

Prezenta procedura se aplica contribuabililor nerezidenti, care desfasoara activitate in Romania prin unul sau mai multe sedii permanente, conform legii, denumiti in continuare contribuabili nerezidenti.

Procedura de inregistrare a contribuabililor nerezidenti cu sedii permanente in Romania supusa aprobarii

Agentia Nationala de Administrare Fiscala a publicat pe 2 iulie un proiect de ordin pentru aprobarea Procedurii de inregistrare fiscala a contribuabililor nerezidenti care desfasoara activitate in Romania prin unul sau mai multe sedii permanente, precum si a formularului „Declaratie de inregistrare fiscala/Declaratie de mentiuni pentru contribuabilii nerezidenti care desfasoara activitate in Romania prin unul sau mai multe sedii permanente”.

Franta ar putea micsora nivelul sumelor pentru platile cu cash la 1.000 de euro

Jerome Cahuzac, ministrul francez al bugetului, a declarat ca va reduce suma care poate fi platita cash in cadrul unei tranzactii ce se desfasoara pe teritoriul Frantei.