Ne bis in idem şi dreptul la apărare în Noul Cod de procedură penală

Legislaţiile noi ridică întotdeauna mai multe probleme decât şi-ar fi putut imagina legiuitorul la momentul redactării lor. Cu atât mai mult, un nou Cod de procedură penală reprezintă o provocare, din cauza regândirii într-o nouă logică a normelor care guvernează procesul penal, în diferitele sale faze.