Procurorul general al Romnâniei a formulat, la data de 3 noiembrie, concluzii în cauza nr. 3465/1/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect rezolvarea de principiu a chestiunii de drept vizând aplicarea art.585 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală, în cazul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal din 1968.
În data de 6 mai 2015, ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis două noi solicitări privind pronunțarea unor hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea art. 5 și 6 NCP (Legea nr. 286/2009).

ICCJ a stabilit ca la momentul solutionarii in prima instanta a actiunii penale, prin pronuntarea unei masuri educative, indiferent de natura acesteia, masura arestarii preventive luata anterior fata de inculpatul minor inceteaza de drept, iar instanta dispune punerea de indata in libertate a inculpatului minor arestat preventiv.
Pe data de 12 martie 2015, Plenul Curtii Constitutionale s-a intrunit pentru a solutiona exceptia de neconstitutionalitate ridicata direct de Avocatul Poporului, avand ca obiect dispozitiile art. 155 alin. (4) din Codul penal (Legea nr. 286/2009).
Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, proiect care are în vedere, în principal, completarea transpunerii Directivei 2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile.
Opinia juridică ce formează conținutul acestui articol a fost trimisă prin intermediul Departamentului de Drept penal al Facultății de Drept a Universității din București Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al I.C.C.J. la data de 30.01.2015.

Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.