Producătorul de energie Nuclearelectrica estimează că va obține în acest an un profit brut de 365 de milioane de lei

Producătorul de energie Nuclearelectrica estimează că va obține în acest an un profit brut de 365 de milioane de lei, de peste cinci ori mai mare decât cel bugetat pentru acest an, de 70 de milioane de lei, potrivit proiectului privind bugetul de venituri și cheltuieli al companiei, care va fi discutat în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) din 2 martie.

The post Producătorul de energie Nuclearelectrica estimează că va obține în acest an un profit brut de 365 de milioane de lei appeared first on Infolegal.ro.

Parlamentarii au decis scutirea a circa 100 de companii de stat de la obligația selectării unui management corporativ

Pe fondul controverselor care au captat atenția asupra modificării legilor care reglementează sistemul judiciar, parlamentarii PSD-ALDE au decis scutirea a circa 100 de companii de stat de la obligația selectării unui management corporativ.

The post Parlamentarii au decis scutirea a circa 100 de companii de stat de la obligația selectării unui management corporativ appeared first on Infolegal.ro.

Fondul Proprietatea dezaprobă intenția autorităților de slăbire a guvernanței corporative la Nuclearelectrica

Normele guvernanței corporative ar putea fi încălcate după intenția Ministerului Energiei de a introduce pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor Nuclearelectrica din 24 august a două noi puncte, prin care se propune un alt consiliu interimar cu contracte de mandat modificate pentru a fi cât mai permisive, și care elimină dispozițiile privind confidențialitatea, atrag atenția reprezentanții Fondului Proprietatea (FP), într-un comunicat de presă, transmis marți AGERPRES.

The post Fondul Proprietatea dezaprobă intenția autorităților de slăbire a guvernanței corporative la Nuclearelectrica appeared first on Infolegal.ro.

Ministerul Energiei: Persoanele propuse pentru poziţii în consiliile de supraveghere vor avea mandate provizorii pe patru luni

Ministerul Energiei, care controlează pe bursă unele dintre cele mai valoroase companii precum Romgaz, Nuclearelectrica, spune că reprezentanţii săi în consiliile de supraveghere vor avea ca sarcină promovarea cerinţei ca 20% din veniturile pe 2017 ale acestor companii să fie direcţionate către investiţii.

The post Ministerul Energiei: Persoanele propuse pentru poziţii în consiliile de supraveghere vor avea mandate provizorii pe patru luni appeared first on Infolegal.ro.

Ministerul Energiei a solicitat Consiliului Concurenței să analizeze prețul uraniului livrat de Cameco către Nuclearelectrica

Ministerul Energiei a solicitat Consiliului Concurenței realizarea unei analize privind prețul la care compania canadiană Cameco livrează minereu de uraniu către Nuclearelectrica, se arată într-un comunicat al ministerului, remis, marți, AGERPRES.

The post Ministerul Energiei a solicitat Consiliului Concurenței să analizeze prețul uraniului livrat de Cameco către Nuclearelectrica appeared first on Infolegal.ro.

Acţionarii Nuclearelectrica au respins propunerea privind reînnoirea mandatului de administrator al Danielei Lulache

Acţionarii Nuclearelectrica, compania ce produce 20% din cantitatea de energie electrică a României, au respins propunerea privind reînnoirea mandatului de administrator al Danielei Lulache.

The post Acţionarii Nuclearelectrica au respins propunerea privind reînnoirea mandatului de administrator al Danielei Lulache appeared first on Infolegal.ro.

Profit mai mic pentru companiile care alcătuiesc BET

Banca Transilvania, Electrica şi Nuclearelectrica sunt singurele companii din alcătuirea indicelui BET care au raportat rezultate pozitive în primul trimestru, în timp ce la BET-FI doar două SIF-uri au reuşit să se menţină pe profit în pofida scăderii activului net.

The post Profit mai mic pentru companiile care alcătuiesc BET appeared first on Infolegal.ro.

China General Nuclear Power Corporation va detine 51 la suta din compania mixta care va construi unitatile 3 si 4 de la Cernavoda

Nuclearelectrica va contribui cu 2 milioane de euro la infiintarea societatii mixte (JVCo) care va construi unitatile 3 si 4 de la Cernavoda si va detine 49% din actiunile companiei, urmand ca investitorul chinez, China General Nuclear Power Corporation (CGN) sa detina restul de 51% din capital.

The post China General Nuclear Power Corporation va detine 51 la suta din compania mixta care va construi unitatile 3 si 4 de la Cernavoda appeared first on Infolegal.ro.

Nuclearelectrica a înregistrat în primul semestru un profit în scădere cu 81,21 la sută

Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN) a înregistrat, în primul semestru, un profit net de 2,9 milioane de lei, în scădere cu 81,21% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când a fost de 15,45 milioane de lei, conform unui raport al companiei, dat vineri publicităţii.

The post Nuclearelectrica a înregistrat în primul semestru un profit în scădere cu 81,21 la sută appeared first on Infolegal.ro.

Schoenherr si Herbert Smith Freehills vor acorda asistenta juridica in constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda

Avocatii de la Schoenherr, in asociere cu cei de la Herbert Smith Freehills au castigat licitatia privind achizitia de servicii de asistenta juridica in derularea proiectului de constructie a Unitatilor 3 si 4 de la CNE Cernavoda.