Comisia Europeană impune Gazprom o serie de obligații noi

Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care impune Gazprom o serie de obligații care răspund preocupărilor Comisiei în ceea ce privește concurența și permit fluxul liber al gazelor naturale la prețuri competitive pe piețele gazelor naturale din Europa Centrală și de Est, în beneficiul consumatorilor și al întreprinderilor europene.

Articolul Comisia Europeană impune Gazprom o serie de obligații noi apare prima dată în Infolegal.ro.

Au fost aprobate normele privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au aprobat normele privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri.

The post Au fost aprobate normele privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri appeared first on Infolegal.ro.

Agentiile de plasare a fortei de munca vor fi obligate sa trimita misiunilor diplomatice datele romanilor pe care ii exporta

Un proiect legislativ propune ca agentii de plasare a fortei de munca sa fie obligati sa transmita misiunilor diplomatice datele de contact ale romanilor pe care ii exporta pe piata muncii din strainatate. De asemenea, firmele care promit locuri de munca si dau tepe ar urma sa fie facute publice pentru a mai reduce numarul victimelor.

Regulamentul privind drepturile si obligatiile calatorilor din transportul feroviar va fi transpus

Ministerul Transporturilor a publicat pe 1 noiembrie un proiect de hotarare pentru modificarea si completarea H.G. nr. 1476/2009 privind stabilirea unor masuri pentru crearea cadrului de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1371/2007 al PE si al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind drepturile si obligatiile calatorilor din transportul feroviar.

Poate fi angajata raspunderea pentru negocieri prejudiciabile?

Potrivit prevederii de la alin. (4) al art. 1183 C.civ. „partea care initiaza, continua sau rupe negocierile contrar bunei-credinte raspunde pentru prejudiciul cauzat celeilalte parti”.