Cuantumul amenzilor acordate pentru nerespectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti ar putea fi redus

Comisia Juridică a Senatului a dat, luni, raport favorabil unei propuneri legislative pentru modificarea Codului Rutier, astfel încât cuantumul amenzilor acordate pentru nerespectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti să fie redus.

The post Cuantumul amenzilor acordate pentru nerespectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti ar putea fi redus appeared first on Infolegal.ro.

Avocatul Poporului a promovat la ÎCCJ un recurs în interesul legii privind competențele de a aplica sancțiuni legate de circulația pe drumurile publice

Avocatul Poporului a promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție un recurs în interesul legii privind competențele de a aplica sancțiuni legate de circulația pe drumurile publice, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

The post Avocatul Poporului a promovat la ÎCCJ un recurs în interesul legii privind competențele de a aplica sancțiuni legate de circulația pe drumurile publice appeared first on Infolegal.ro.

Klaus Iohannis a promulgat proiectul de act normativ care va modifica prevederile Codului rutier

Proiectul de act normativ care va modifica prevederile Codului rutier a fost promulgat astăzi, prin decret prezidenţial, de către Klaus Iohannis. Documentul va veni cu unele schimbări în ceea ce priveşte semnalizarea lucrărilor de pe drumurile publice.

The post Klaus Iohannis a promulgat proiectul de act normativ care va modifica prevederile Codului rutier appeared first on Infolegal.ro.

Avocatul Poporului a sesizat ICCJ asupra hotărârilor prin care se stabilesc sancţiunile pentru şoferii care parchează ilegal

Şoferii ar putea câştiga definitiv războiul cu primăriile şi cu firmele care ridică maşini.

The post Avocatul Poporului a sesizat ICCJ asupra hotărârilor prin care se stabilesc sancţiunile pentru şoferii care parchează ilegal appeared first on Infolegal.ro.

A fost adoptat proiectul de lege privind măsurile de siguranță pentru copii în vehicule

Senatorii au adoptat, în ședința de joi, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Proiectul de lege a fost adoptat cu 69 de voturi pentru, trei abțineri și 25 de voturi împotrivă, în baza raportului comun de admitere al comisiilor de […]

The post A fost adoptat proiectul de lege privind măsurile de siguranță pentru copii în vehicule appeared first on Infolegal.ro.