Ovidiu Constantinescu, PR Bostina & Asociatii, comenteaza noile modificari aduse Statutului profesiei de avocat

Ovidiu Constantinescu, PR al societatii de avocatura Bostina & Asociatii, a scris recent, pe blogul societatii, despre modificarile aduse Statului profesiei de avocat, intr-un articol intitulat "Ce a mai ramas "liberal" dintr-o profesie liberala", din care redam mai jos un fragment.

Ovidiu Constantinescu, Bostina si Asociatii: “Publicitatea” in avocatura ca rau principial si absolut

Saptamana trecuta, pentru prima data in ultimii 7 ani, am fost nevoit sa NU raspund la solicitarile venite din partea unui jurnalist. “Stimata doamna…, Va multumesc pentru mailul transmis (...) Din pacate, avand in vedere noile reglementari impuse de UNBR la sfarsitul anului trecut, nu pot sa va ofer informatiile solicitate.” Greu de descris sentimentul trait in momentul in care am dat “SEND” la mesaj.

Bostina si Asociatii: Relatii Publice sau Interese Publice

Ovidiu Constantinescu, PR Manager: "Presa si-a castigat cu greu dreptul de a fi numita «a patra putere in stat» si asta doar prin informarea corecta, completa si impartiala a publicului. De apararea interesului public se ocupa (conform «fisei de post») primele trei..."
  1. Casa de Avocatura Bostina si Asociatii lanseaza “Bursele Bostina – 2011”
  2. Bostina si Asociatii isi intareste echipa de avocati in domeniul fiscal
  3. Bostina si Asociatii, alaturi de clienta care da in judecata CEC Bank

Bostina si Asociatii: Despre ochiul larg inchis al presei

Ovidiu Constantinescu, PR Manager: "Presa si-a castigat cu greu dreptul de a fi numita «a patra putere in stat» si asta doar prin informarea corecta, completa si impartiala a publicului. De apararea interesului public se ocupa (conform «fisei de post») primele trei..."
  1. Bostina si Asociatii: Noul Cod civil si domeniul fiscal
  2. Casa de Avocatura Bostina si Asociatii lanseaza “Bursele Bostina – 2011”
  3. Bostina si Asociatii isi intareste echipa de avocati in domeniul fiscal
  4. Bostina si Asociatii: “Om bogat, om sarac”

Despre responsabilitate

Autor:

Ovidiu Constantinescu, PR Manager, Bostina & Asociatii

 Iata trei evenimente:
1. De la 1 iulie, Deutche Welle isi incheie emisiunile in limba romana;
2. Conform reportervirtual.ro, care citeaza la randu-i un studiu realizat de site-ul newseum.org, Romania ocupa locul 88 intr-un clasament al libertatii presei in lume;
3. Un tanar – nu cred sa fi avut mai mult de 17 ani – injura birjareste paznicul de la intrarea de la metrou care l-a impiedicat sa intre fara bilet, impreuna cu alti doi prieteni.

Pe rand:

1. Dupa BBC World Service si Radio Europa Libera, care si-au intrerupt emisiunile pentru Romania in 2008, a venit acum randul lui Deutche Welle sa desfiinteze sectia romana, inchizand, asa cum spunea Horatiu Pepine, un ciclu. Nu vreau nici sa fiu melodramatic si nici sa folosesc expresia de lemn spunand ca “fara Deutche Welle, peisajul media romanesc va fi mai pustiu”, ci sa remarc doar ca a mai disparut un reper al jurnalismului facut ca la carte, impartial si obiectiv, conform unor principii ferme si ne-negociabile. Va invit sa aruncati un ochi in prapastia in care s-a prabusit marea majoritate a mediei romanesti in ultimii 3 ani, din momentul in care au disparut cei doi mari piloni ai jurnalismului (politic?) din Romania – BBC si Radio Europa Libera – institutiile care aveau rectitudinea morala si profesionala pentru a spune care sunt lucrurile importante pentru romani si Romania, care au refuzat tabloidizarea informatiei de dragul audientei, care au facut “informare despre…” si nu “manipulare cu…” evenimentele politice. Din pacate, ambele institutii, (si acum si Deutche Welle) au picat victime contabililor guvernelor britanic si american care si-au facut socoteala ca, dupa aproape 20 de ani, romanii NU AU CUM sa nu fi invatat ce e aia democratie, libertate si responsabilitate. Dar, vorba bancului, le-a dat cu zecimale, noi fiind acum, peste ani, victimele reducerilor cheltuielilor bugetare de peste mari si tari, martorii unui spectacol degradant ce nu mai are nimic de-a face cu profesiunea de jurnalist.

Dintre marile corporatii media, doar RFI a mai ramas in Romania… Parisul ramanand, implicit, consecvent ca la noi mai sunt inca multe de facut pentru democratie si statul de drept. Prin gestul sau, Berlinul a acceptat implicit – mutatis mutandis – ca meritam sa fim in Schengen.

2. Nu este clar din relatarea de pe reportervirtual.ro care sunt motivele pentru care in clasamentul cu pricina suntem sub Botswana, India, Namibia, Ghana, Mongolia sau Papua Noua Guinee, ca sa nu mai vorbim de Bulgaria si Ungaria (chiar si cu noua legislatie-atentat-la-libertatea-presei), deoarece nu sunt enumerate motivele pentru care jurnalistii romani “nu pot spune adevarul si fi liberi” sau “nu sunt liberi sa spuna adevarul” (ce altceva inseamna “libertatea presei”?) … Ma intreb ce loc am ocupa daca am face un clasament al “RESPONSABILITATII PRESEI”…

3. “trei tineri furiosi” pleaca din fata barierei de la intrarea din statia de metrou, injurandu-l birjareste, in gura mare, pe bietul “body-guard” care si-a facut meseria si nu i-a lasat sa treaca fara bilet. Lumea baga capul in pamant, se uita in alta parte… in fine, la un moment dat, cineva ii roaga sa inceteze… Se reped violent spre acesta, mai sa-l bata..: “Ce p*** mea te bagi, ba, ce daca injur? E democratie!

Concluzia: De ce sa invatam ce e aia responsabilitate atata timp cat e democratie?

Articole din aceeasi categorie:

  1. Despre piata avocaturii in 2010
  2. Baroul parlamentar (sau despre avocatura si lobby)
  3. Parlamentul European cere mai multa responsabilitate din partea agentiilor de rating al creditelor

Berea ca si cheltuiala eligibila

Autor:

 Ovidiu Constantinescu, PR Manager, Bostina & Asociatii

 Intre doua seminarii, unul la Sibiu si altul, doua zile mai tarziu, la Alba Iulia, am realizat cat de importante au devenit fondurile europene pentru romani, pentru viata lor de zi cu zi… Aceasta revelatie nu am avut-o nici in urma vreunui speech angajant al vreunei autoritati locale – nu, Doamne fereste! – si nici in urma unei declaratii facute de vreun oficial european. Paradoxal, iluminarea s-a produs intr-un restaurant anost din Sebes, intr-o dupa-amiaza de duminica, ascultand, fara sa vreau, discutiile de la masa de alaturi, unde se aflau doua familii tinere, care venisera sa „socializeze la o pizza si o bere”. Repet, nu era nimic oficial, nimic regizat, nimic aranjat sau cosmetizat, era pur si simplu realitatea unei dupa-amiezi de duminica intr-un orasel mic din centrul tarii, un fapt de viata simpla ce putea fi replicat in zeci si sute de alte restaurante anoste si lipsite de personalitate gastronomica sau arhitecturala din orice oras din Romania.

Cei doi copii mici stateau mai mult sau mai putin cuminti pe scaunele alaturate si gangureau pe limba lor, in timp ce-si smulgeau unul altuia jucariile din dotare… cele doua tinere mamici discutau cand despre schimbarea dietei la copii, cand despre silueta post-natala si cum ar putea fi ea imbunatatita, iar domnii, dupa ce au trecut rapid peste fotbal si traficul din zona, au ajuns la… cheltuieli eligibile si la co-finantare. Inutil sa mai spun ca odata atins acest subiect, cele doua doamne si-au adus si ele contributia la animarea discutiilor, impartindu-si in mod judicios atentia cand asupra ne-eligibilitatii unor cheltuieli sau a necesitatii ca banca sa ofere mult mai usor imprumuturi pentru co-finantareate cred

s Proiectului, cand asupra odraslelor lor, avand grija sa nu-si scoata ochii intre ele pe motive doar de ele stiute. Era vorba despre Proiectul LOR, munca LOR, viata LOR.

Din nefericire, am senzatia ca, dupa aproape patru ani de la aderare, autoritatile au ramas la acelasi joc de glezne futil intre statistici deloc magulitoare si promisiuni electorale. Azi, presa a prezentat un studiu al companiei de audit si consultanta KPMG, care arata ca Romania a obtinut pana la sfarsitul anului trecut plati efective de numai 1,5 miliarde euro (7%) din bugetul total de 23,3 miliarde euro disponibil in perioada 2007-2013 prin sapte Programe Operationale, de la Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul de Coeziune si Fondul Social European, cea mai mica rata de absorbtie a fondurilor europene si dupa anul 2010. Mai mult, cele mai slabe performante sunt consemnate la capitolele transporturi si mediu, cele care beneficiaza de cele mai mari sume.

A doua zi, la doar 15 kilometri mai departe de restaurantul cu pricina, incepea un amplu forum de afaceri in cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunarii, unde au participat ministri, fosti ministri, fosti comisari europeni si actuali consilieri prezidentiali, conducatori ai autoritatilor locale, primari, responsabili cu implementarea programelor europene, oameni de afaceri din Romania si din alte sapte sau opt tari, iar concluzia la care s-a ajuns a fost ca se poate face mult mai mult. A fost, desigur, un eufemism diplomatic, pentru ca degetul de pe zgarietura de acum si rana care urmeaza sa fie a fost pus de Leonard Orban, care a declarat presei ca “politica de coeziune este pusa foarte serios sub semnul intrebarii, in momentul de fata, la nivel comunitar. Scaderea acestor fonduri inseamna ca Romania va pierde bani europeni si in viitor, nu doar in prezent”.(Pentru mai multa precizie, am folosit citatele de pe Hotnews.ro).

In acelasi interviu, Leonard Orban spunea, cu oarecare amaraciune, ca „nu Comisia Europeana ne-a cerut proceduri atat de stricte. Institutiile romane au simtit nevoia sa se protejeze mai mult decat se protejeaza altii. Oamenii prefera sa fie foarte stricti si sa ceara acte care poate nu se justifica decat sa  nu poata fi acuzati, la un moment dat, ca nu au fost suficient de intransigenti. Domeniul cel mai vulnerabil este cel al achizitiilor, acolo apar marile probleme. Desi dam vina pe Comisia Europeana pentru birocratia exagerata, de multe ori vina ne apartine noua. Lucrurile sunt atat de birocratice incat, de multe ori, administratia locala si multi beneficiari privati spun: nu ne mai trebuie, renuntam!”.

In traducere libera, „tusea” birocratiei romanesti s-a intalnit cu „junghiul” procedurilor de la Bruxelles, spre nenorocirea celor care, precum cele doua familii iesite duminica la „o pizza si o bere”, incearca sa-si croiasca bunastarea viitoare a lor si a copiilor si cu ajutorul fondurilor europene. Cat de mare pacat este ca autoritatile nu au avut sansa sa fi fost si la “berea de duminica dupa-amiaza” in Sebes!… S-ar fi castigat o zi pentru bunastarea romanilor.

Articole din aceeasi categorie:

  1. Despre piata avocaturii in 2010
  2. Legile lui Murphy si criza economica
  3. A2

A2

Autor:

 Ovidiu Constantinescu, PR Manager, Bostina & Asociatii

 De traseul Bucuresti – Constanta ma leaga amintiri si momente deosebite. Am facut naveta saptamanala la Constanta timp de aproape 5 ani, intre 2001 si 2006. Cu cei aproape 5000 de kilometri parcursi in medie pe luna (si iarna nu-i ca vara, credeti-ma…), ajunsesem sa stiu pe de rost toate comunele dintre Pantelimon si Navodari/Constanta via Nazarcea, cati kilometri sunt „intravilan” si cati in afara localitatii, cate bariere sunt intre Dor Marunt si Fetesti; pot reface, cu ochii inchisi, tot traseul precum pilotii de curse si, in tot acest timp – am asistat – sofer mai mult sau mai putin disciplinat – la absolut toate chinurile facerii lui A2, in speranta absurda ca, la un moment-dat, Bucuresti-Constanta ar putea deveni traseu de „naveta zilnica”. (In paranteza sa spun ca nu acesta reprezinta recordul meu de naveta… in top-ul personal se afla Glasgow-Londra, aproape 700 de kilometri, de trei ori pe saptamana, cu masina, trenul si cu avionul si orice combinatie intre cele trei).

Pe acest fundal, inteleg perfect dorinta tuturor turistilor de a ajunge vara cat mai repede si cat mai linistiti in calvarul aglomeratiei de week-end de pe litoral si de a vedea odata gata A2. Cand va fi gata nu stiu dar ceea ce stiu e ca toti colegii mei avocati care lucreaza la acest proiect fac tot ce le sta in putinta pentru ca termenul de predare sa fie cat mai scurt.

Dupa fotbal si politica, se pare ca mai toti romanii se pricep, in ultima vreme, la autostrazi: pe unde ar trebui sa treaca traseul, cat ar trebui sa coste kilometrul si cat de repede ar trebui ele facute. Nu sunt eu exceptia. Problema e ca o autostrada se naste greu si ea nu este cel mai scurt drum dintre doua puncte. Mai intai trebuie stabilit un traseu, traseu care trece atat prin curtile oamenilor cat si prin ograda intereselor locale mai largi. In ceea ce ma priveste, nu am calificarile necesare pentru a calcula ce putere de regenerare pentru economia locala are o autostrada si ce putere de convingere electorala are un kilometru de autostrada.

In sine, proiectul tehnic ar trebui sa fie o treaba strict inginerasca rezolvabila in diversele variante mai simple sau mai complicate ale lui 1+1=2, proiect care insa poate fi blocat temporar de… istoria locului. Din nefericire pentru Romania, izvoarele nescrise sunt mult mai numeroase decat cele scrise, asa ca pe viitor as propune celor care se inscriu la licitatii pentru constructia de autostrazi sa faca si cursuri intensive de istorie pentru a putea face un traseu care, macar statistic, sa ocoleasca posibilele sit-uri arheologice.

Odata stabilit amplasamentul autostrazii si proiectul tehnic, avem culoarul de expropriere. Munca avocatilor in exproprieri este extrem de laborioasa si esentiala pentru ca, in cele din urma, circulatia pe autostrada sa se desfasoare fara impedimente. (Isi mai aduce aminte cineva de cazul panselutelor plantate sau de ocazionalele gratare cu mici pe podul de la intrarea in Brasov?). Ei trebuie sa verifice ca toate actele care atesta dreptul de proprietate asupra terenurilor expropriate sunt in regula si ca exproprierea propriu-zisa se face conform legii. De asemenea, intreaga procedura trebuie sa se desfasoare rapid, ceea ce, in cazul unor proiecte mari, unde sunt mii de proprietati de expropriat, necesita o mobilizare de forte umane si logistice pe care doar cei care le au deja le pot mobiliza. Nu poti face exproprieri pentru sute de kilometri de autostrada doar cu 2 sau 3 avocati…

Celor care, vazand prea multe filme, sperau sa se imbogateasca atunci cand le va trece autostrada prin curte trebuie sa le spun ca evaluarea imobilelor afectate de traseu se face in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local, prin evaluatori acreditati ANEVAR. In cadrul comisiilor de expropriere, se analizeaza regimul juridic si situatia fiecarui imobil afectat de traseul autostrazii, membrii comisiei acordand titularilor de drepturi reale asupra acestor imobile contravaloarea despagubirii indicate de evaluator in raportul de evaluare intocmit pentru fiecare imobil in parte. Nu a existat si nu exista posibilitatea unor “negocieri” cu comisia de expropriere in legatura cu sumele reprezentand despagubiri pentru expropriere. Cei care se considera vatamati in drepturile lor cu privire la cuantumul despagubirilor acordate se pot adresa justitiei.

Inchei cu un update al eforturilor colegilor mei avocati pentru ca sa ajungeti ceva mai calmi la mare:
Pe tronsonul Cernavoda – Medgidia au fost expropriate 34 din cele 760 de imobile, reprezentand 100% din imobilele pentru care s-a primit culoarul de expropriere. Estimarea noastra este ca celelalte imobile pot fi expropriate in circa 60- 90 de zile de la primirea culoarului de expropriere, asta cand o fi. Pe tronsonul Medgidia – Constanta, exproprierile se apropie rapid de final. Alte detalii eu nu mai am.

PS: Mai sunt unele persoane care, din pacate, nu stiu care e diferenta intre „expropriator”, „evaluator” si „avocat” si isi varsa nervii pe cine nu trebuie.

Nu exista articole asemanatoare.

Legile lui Murphy si criza economica

Autor:

 Ovidiu Constantinescu, PR Manager, Bostina & Asociatii

Legile entropiei ne invata ca orice sistem tinde sa-si atinga limita de jos a potentialului sau de energie ceea ce, in legile lui Murphy, s-a tradus prin a spune ca “lasate de capul lor, lucrurile merg din prost in mai prost”. Aplicatia celor de mai sus la criza economica din Romania mi se pare evidenta: cu cat refuzi mai mult timp sa vezi ca economia globala a luat-o la vale, cu atat mai mult creste probabilitatea de a fi deja in criza tu insati, ca economie nationala. Daca reciproca e adevarata, adica cu cat crezi mai cu tarie in incheierea crizei, cu atat creste probabilitatea de a fi iesit deja, e… aici e o discutie.

In primul rand, simplul fapt de a crede ca ai iesit din criza este o conditie necesara dar nu suficienta pentru a si iesi din belea, si aici am in vedere “sentimentul pozitiv al mediului de afaceri” despre care tot scriu jurnalistii si pe care il tot analizeaza agentiile de rating. In al doilea rand, simplele date statistice care arata ca economia a inceput sa se miste in sus  reprezinta si ele o conditie necesara dar nu suficienta pentru iesirea din criza, asa ca degeaba ne bombardeaza cu ele guvernul in ultima vreme. Caci, ca sa-l citez pe un coleg al meu, care a punctat foarte bine, din criza nu iesim toti deodata si acele sectoare economice romanesti cel mai conectate la schimburile economice mondiale au iesit din criza cam pe cont propriu, mai degraba “in ciuda” decat “datorita” masurilor adoptate de variile guverne. In al treilea rand, mi se pare extrem de interesant semnalul venit recent din zona BNR, si anume ca ar trebui sa fim mai atenti la distinctia intre „recesiune” si „criza”, caci simpla iesire din recesiune nu este suficienta pentru a depasi criza.

Faptul ca o criza poate fi depasita prin simpla convingere ca ea este deja de domeniul trecutului seamana mai degraba cu sfatul (psih)analistilor economici care ne recomanda terapia stimularii consumului dupa principiul „shop ’till you drop”. Stimularea consumului, chiar „pe datorie”, nu e o solutie in conditiile in care se stie ca bancherul iti da cand ai si iti cere inapoi cand ai nevoie… E ca si cum, in ziua in care ti-ai pierdut locul de munca, ai intra intr-un magazin de lux pentru a uita de necaz… euforie de moment, mahmureala financiara de durata. „Sentimentul pozitiv al mediului de afaceri” e atunci cand intri in magazinul de lux, stiind ca peste o saptamana te asteapta un job mai bun si mai bine platit… si inca nu e cazul in Romania.

Este adevarat ca datele economice recente arata, fara tagada, ca productia industriala a crescut, ca exporturile au inregistrat cresteri de doua cifre si ca pana si bancile au inceput sa prognozeze o crestere economica la sfarsit de an. Si asta e de bine, de foarte bine. Dar aceasta mica crestere „macro” mai are mult pana sa fie resimtita la nivel „micro” si sa schimbe pozitiv perceptia oamenilor despre starea lor economica de acasa de la ei.

In fine, cel mai mult ma ingrijoreaza recentele precizari ale celor de la BNR, care nu sunt recunoscuti nici pentru fineturi lingvistice in materie de gasit sinonime sau parafraze la cuvantul „criza” si nici pentru compuneri pe tema „cum mi-am petrecut recesiunea”. Ce a spus dl. Vasilescu nu cred ca are nevoie de traducere: mai multa munca si mai putina galagie, caci, in ciuda datelor pozitive, tarele endemice ale economiei romanesti sunt tot acolo.

Concluzia este ca iesirea din recesiune nu inseamna, in niciun caz, ca vom reveni in „secunda doi” la starea de euforie consumerista din 2007/2008 ci ca, in acest moment, „mai bine” inseamna doar „mai bine ca ieri”… sau, ca sa incerc sa-mi aduc propria contributie teoretica la legea lui Murphy enuntata in primul paragraf, „ca sa-ti fie la fel de rau ca ieri, TREBUIE sa faci un efort”.

Articole din aceeasi categorie:

  1. Iesirea din criza si progresele spre guvernanta economica europeana
  2. Criza datoriilor de stat afecteaza cresterea economica pentru Zona Euro
  3. Din criza nu iesim toti deodata