Neregulile privind pensiile militarilor vor fi corectate printr-o lege noua

Reprezentanti ai pensionarilor militari s-au intalnit ieri la Guvern cu ministrul Apararii, cel al Internelor si cel al Justitiei pentru discutii privind proiectul pensiilor militare, in urma acestora, premierul Victor Ponta declarand ca Executivul va elabora un sistem prin care va indrepta anomaliile aparute in ceea ce priveste pensiile militare, insa printr-un act normativ ce va fi transmis Parlamentului spre aprobare, nu prin emiterea unei ordonante de urgenta.

Camera Deputatilor a adoptat proiectul de lege privind pensiile militarilor

Camera Deputatilor a adoptat proiectul de lege potrivit caruia, de la 1 octombrie 2013, pensiile militarilor recalculate in 2010 revin la nivelul de dinainte de recalculare.

Pensiile militarilor care au fost diminuate revin la cuantumul calculat pentru decembrie 2010

In cursul zilei de miercuri, 22 mai, plenul Senatului a decis ca pensiile militarilor care au fost diminuate prin OUG nr. 1/2011 revin la cuantumul calculat pentru decembrie 2010.

Victor Ponta a reiterat necesitatea de a face dreptate militarilor afectati de recalcularea pensiilor

In cursul zilei de marti, 26 martie, premierul Victor Ponta a reiterat necesitatea de a face dreptate militarilor afectati de recalcularea pensiilor, fara a le taia insa celor care au avut de castigat.

Corneliu Dobritoiu: Recalcularea pensiilor militare s-a facut neprofesionist

Marti, 19 februarie, fostul ministru al Apararii, Corneliu Dobritoiu, a declarat ca au auditul facut in mandatul sau a aratat ca recalcularea pensiilor militare s-a facut neprofesionist, cu mari greseli.

Mariana Campeanu: Pensiile militarilor vor fi recalculate

Ministrul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Mariana Campeanu a declarat ca pensiile militarilor vor fi recalculate deoarece s-au constatat greseli la stabilirea cuantumului prin aplicarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.