Personalul didactic care predă în localități izolate ar putea primi o indemnizație de până la 20% din salariul de bază

Personalul didactic calificat de predare și conducere care își desfășoară activitatea în localități izolate primește, din 2018, o indemnizație de până la 20% din salariul de bază, în raport cu zona geografică respectivă, diferențierea pe zone și localități urmând să fie aprobată prin hotărâre a Guvernului, potrivit prevederilor proiectului Legii salarizării unitare publicate luni după-amiaza pe site-ul Partidului Social Democrat (PSD).

The post Personalul didactic care predă în localități izolate ar putea primi o indemnizație de până la 20% din salariul de bază appeared first on Infolegal.ro.

Cadrele didactice cu vechime în învățământ de peste 25 ani vor avea norma de predare redusă cu 2 ore săptămânal

Cadrele didactice cu vechime în învățământ de peste 25 ani și gradul didactic I vor avea norma de predare redusă cu 2 ore săptămânal, fără a li se diminua din salariu.​

The post Cadrele didactice cu vechime în învățământ de peste 25 ani vor avea norma de predare redusă cu 2 ore săptămânal appeared first on Infolegal.ro.

Guvernul a elaborat normele metodologice de aplicare a legii care stabilește plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic

Guvernul a elaborat și pus în dezbatere publică normele metodologice de aplicare a legii care stabilește plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul de stat pentru perioada 1 octombrie 2008 – 13 mai 2011.

The post Guvernul a elaborat normele metodologice de aplicare a legii care stabilește plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic appeared first on Infolegal.ro.

FSLI propune, printr-o iniţiativă legislativă, ca personalul didactic să aibă statut de autoritate publică

Federaţia Sindicatelor Libere de Învăţământ (FSLI) propune, printr-o iniţiativă legislativă, ca personalul didactic să aibă statut de autoritate publică şi să beneficieze astfel de protecţie în faţa unor eventuale abuzuri ale elevilor şi părinţilor.

The post FSLI propune, printr-o iniţiativă legislativă, ca personalul didactic să aibă statut de autoritate publică appeared first on Infolegal.ro.

Cheltuielile cu naveta personalului didactic din învăţământul preuniversitar vor fi decontate

În Monitorul Oficial nr. 536 din 17 iulie 2015 a fost publicată H.G. nr. 769/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat.

The post Cheltuielile cu naveta personalului didactic din învăţământul preuniversitar vor fi decontate appeared first on Infolegal.ro.

Cei ce vor sa devina profesori vor fi obligati sa urmeze cursurile unui masterat didactic

Ministrul Educatiei, Catalin Baba, a anuntat ca toti cei care vor sa devina profesori trebuie ca din toamna anului 2012 sa inceapa un masterat didactic de doi ani, pe durata caruia primesc o bursa de 700 de lei.
  1. Noi reglementari privind asigurarea calitatii in educatie
  2. RIL promovat. Personal didactic din invatamantul preuniversitar. Indemnizatia de concediu 2009-2010
  3. Locurile la doctorat vor fi ocupate prin concurs
  4. Reexaminare: OUG care prevede ca universitatile pot decide programele de masterat

Conducatorii de doctorat ar putea ramane in sistemul universitar pana la varsta de 70 de ani

Potrivit unui proiect de lege privind Statutul personalului din activitatea de cercetare-dezvoltare personalul de cercetare-dezvoltare care conduce doctorate, desi se pensioneaza la implinirea varstei de 65 de ani, poate desfasura aceasta activitate pana la implinirea varstei de 70 de ani.
  1. Cadrele didactice se vor putea pensiona la sfarsitul anului universitar in care implinesc 65 de ani
  2. Mentinerea in functie a chestorilor de politie poate fi facuta pana la 62 de ani
  3. Parlamentarii vor sa aiba asigurata o pensie in plus fata de cea din sistemul public
  4. Doar 12 universitati ar putea avea dreptul sa organizeze doctorat

Cadrele didactice se vor putea pensiona la sfarsitul anului universitar in care implinesc 65 de ani

In cursul zilei de luni, 20 februarie, Camera Deputatilor a adoptat tacit un proiect de lege care prevede ca la sfarsitul anului universitar in care implineste 65 de ani, personalul didactic si de cercetare se pensioneaza. Alte articole pe aceeasi tema:
  1. Casatoriile ar putea fi organizate si in afara sediilor primariilor
  2. Incepe anul universitar 2011-2012
  3. Bugetarii care si-au castigat in instanta drepturile sunt amanati cu plata inca cinci ani

Noi Norme Metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din invatamant

Publicat in M. Of. 723/2011 Ordinul Nr. 5.559/2011 aproba noile Norme metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din invatamant. Ordinul abroga mai vechiul Ordin 3251/1998. Alte informaţii relevante:
  1. Cadre de conducere si control din invatamant – norme reduse de predare – Ordinul 4865/2011
  2. Sindicalistii din invatamant picheteaza de marti Parlamentul
  3. Romanii au o parere proasta despre sistemul de invatamant al lui Funeriu