Cea de-a XII-a ediție a Conferinţei Dreptului Afacerilor – Drept societar, drept fiscal și insolvența

Conferinta Dreptul Afacerilor 2016Editura C.H. Beck, în parteneriat cu SCA Piperea şi Asociaţii și Facultatea de Drept a organizat vineri 20 și respectiv sâmbătă 21 mai, cea de-a XII-a ediţie a Conferinţei Dreptului AfacerilorDrept societar, drept  fiscal și insolvența, eveniment dedicat practicienilor dreptului (avocaţi, practicieni în insolvenţă, magistraţi, executori judecătoresti, notari, registratori de proprietate, recuperatori de creanţe), dar şi oamenilor de afaceri, sindicatelor şi patronatelor.

În cadrul conferinței au fost dezbătute subiecte de actualitate precum abuzul de drept de vot în societățile comerciale, schimbarea prototipului societar: de la societatea pe acțiuni, la societatea cu răspundere limitată, reorganizarea judiciară și ajutorul de stat, recalificarea tranzacțiilor de către autoritatea fiscală, insolvența vs darea în plată, respectiv aspecte inedite cu privire la reorganizarea judiciară.

Evenimentul a fost susținut de reprezentanți ai Ministerului Justiției, Consiliului Concurenței Tribunalului Bucureşti, Baroului Dolj, Curții de Conturi, Curții de Apel Brașov și specialişti, cadre didactice şi practicieni în Dreptul Afacerilor (judecători, avocaţi, practicieni în insolvenţă, specialişti bancari) atât din Bucureşti, cât şi din țară.

Moderatorul celor trei panele, pe parcursul celor două zile a fost domnul Prof. univ. dr. Gh. Piperea, partener coordonator SCA Piperea și Asociaţii.

Conferința a fost deschisă de Conf. Univ. Dr. Flavius-Antoniu Baias, decanul Facultății de Drept, Universitatea București, care a subliniat în cuvântul de deschidere importanța și utilitatea unui astfel de eveniment anual, declarându-se mândru să fie gazda unui eveniment atât de important.

În primul panel au luat cuvântul domnul Prof. Univ. Dr. Radu Catană, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, urmat de Dr. Dragoș Călin, Consilierul juridic SIF Transilvania, ale căror expuneri au atins tema “Abuzului de drept de vot în societățile comerciale”. Cei doi au fost urmați de către Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, care a afirmat faptul că dreptul concurenței are avantajul de a fi mult mai stabil decât alte zone de legislații iar legea insolvenței: „Imi place! Pare să fie o metoda mai simplă de restructurare și suferă toată lumea„.

Conferința a continuat cu dezbaterea doamnei judecător Mădălina Afrăsinie, Președintele Secției a VI-a litigii cu profesioniștii, din cadrul Tribunalului București, care a supus discutiei tema „Potențialul de deturnare a scopului reglementării unei instituții: cererea de intervenție la Registrul Comerțului”. Printre altele doamna judecător a menționat faptul că „una dintre greșelile din  acuratețea legiuitorului român este păstrarea soluționării cererii de intervenție după vechiul cod de procedură civilă” și că “din 2009 până în prezent practica a trasat condițiile în care o cerere de intervenție poate să fie admisibilă” iar dacă “vrei să paralizezi o societate comercială, introduci o cerere de intervenție”.

Domnul Conf. Univ. Dr. Lucian Săuleanu, decanul Baroului Dolj a avut o expunere cu tema “Schimbarea prototipului societar: de la societatea pe acțiuni, la societatea cu răspundere limitată”, analizând că „se impune reglementarea acțiunii în răspunderea administratorului și recunoașterea calității procesuale active asociatului în promovarea unei astfel de acțiuni și considerarea ca nescrise a clauzelor din actul constitutiv prin care se condiționează de existența unei A.G.A”.

Primul panel s-a încheiat cu expunerea domnului Bogdan Dumitrache, executor judecătoresc, partener B.E.J.A. Dumitrache și Dumitrache, despre “Garanții și executări silite asupra părților sociale” menționând faptul că: „Textul care permite explicit executarea părților sociale art. 66 alin. 2, s-ar putea să nu fie ușor de invocat în favoarea unui creditor chirograf” și că “Pe temeiul certificatului de adjudecare a parții sociale Registrul Comerțului intră pe propria lui logică și începe să ceară acele documente din normele care au fost adoptate în 2008 – transmiterea convențională, transmiterea prin succesiune„.

Cel de-al doilea panel a fost deschis de Adrian Măniuțiu, analist economic, jurnalist Antena 3 a vorbit despre “Raportări financiare în IFRS vs. raportări în RAS: de la profit la pierdere și înapoi”, cu o expunere privind celebrul caz Panama Papers. Printre altele acesta a afirmat și faptul că pentru a produce bani și a avea o platformă potrivită “trebuie să avem o educație performantă, infrastructură competitivă în comparție cu vecinii noștri, însă nu le avem și din acest motiv suntem într-un cerc vicios„.

Adrian Bența, consultant fiscal a vorbit despre “Efectul invalidării codului de TVA prin declarația 088; Recalificarea tranzacțiilor de către autoritatea fiscală” explicând faptul că „Declarația 088 a fost desemnată inamicul nr. 1 al lumii„.

Din partea Curții de Conturi domnul Alexandru Costache a abordat tema prețurilor de transfer, un subiect cu dimensiuni interdisciplinare de natură juridică, dar și economică având implicații micro și macroeconomice, un subiect cu abordare internațională, la nivelul unor organizații importante precum O.E.C.D.

Despre “Taxare inversă cu TVA; facilități de TVA la vânzare în programul “Prima Casă”; „de-registrarea” ca plătitor de TVA” domnul Prof. univ. dr. Gh. Piperea, partener coordonator Piperea și Asociaţii a expus avantajele taxării inverse, facilități privind TVA la vânzarea prin programul ”Prima casă”, capcanele programului ”Prima casă” și ale cotei de 5 % TVA și consecințele anulării înregistrării din oficiu în scopuri de TVA și a concluzionat cu faptul că “sunt 263.000 de societăți care lucrează în pierdere de mai mult de 9 ani de zile în România. Toate aceste societăți ar fi trebuit să fie dizolvate iar dacă au ramas în viață ar trebui să se aducă un capital de 103 milioane de lei. Unele dintre ele sunt hipercorporații și nu își pune nimeni întrebarea cum pot aceste societăți să continue să existe cu 3000-4000 de angajați având pierderi. Răspunsul este că se încalcă legea”.

Cea de-a doua zi a conferinței a fost deschisă de Dr. Alexandru Dimitriu, partener Piperea și Asociaţii cu tema “Aspecte inedite cu privire la reorganizarea judiciară” și trei subteme care “excită interesul în prezent: impozitarea sumelor tăiate prin plan, modificarea planului ca urmare a admiterii unei contestații la tabelul definitiv și refuzul administratorului judiciar de a întocmi procesul verbal al adunării creditorilor de votare a planului”.

“Regimul juridic al creanţelor curente” a fost dezbătut de doamna Claudia Roșianu, consilier juridic, Direcția Elaborare Acte Normative din cadrul Ministerului Justiției urmată de doamna judecător la Curtea de Apel Brașov – Marcela Comşa care a precizat faptul că “Ne punem problema dacă există totuşi un dezechilibru al concurenței pentru că se permite conversia creanțelor bugetare în acțiuni numai pentru o anumită categorie de societăți

Lucrările conferinței s-au încheiat cu expunerea domnului Drd. Alexandru Rățoi-Pârvu, avocat Piperea şi Asociaţii cu tema “Insolvența vs Darea în plată”, analizând chestiunea impozitului pe transferul dreptului de proprietate. Despre darea în plată, domnul Drd. Alexandru Rățoi-Pârvu a menționat că sub formă arhaică aceasta “apare în Cartea românească de învățătură pe la cca 1650” iar despre varianta modernă “se vorbește și într-o carte de drept civil roman scrisa în limba franceză în anul 1880”, autorul făcând precizarea că “darea în plată a imobilului ipotecat este o modaliate alternativă de plată, facultativă pentru debitor; în principal, plata se face în bani dar, la opțiunea debitorului, plata se face cu imobilul”.

Fiecare secțiune a fost urmată de dezbateri libere cu întrebări și răspunsuri.

La eveniment au participat peste 200 de persoane, reprezentând avocaţi, practicieni în insolvenţă, magistraţi, executori judecătoresti, notari, registratori de proprietate, recuperatori de creanţe, studenți dar şi oameni de afaceri din partea sindicatelor şi patronatelor.

Conform tradiţiei, toate lucrările conferinței Dreptul Afacerilor 2016 vor fi publicate în Revista Curierul Judiciar într-un număr special dedicat evenimentului.

Evenimentul a beneficiat de susținerea Baroului București și a Camerei Consultanților Fiscali.
Sponsorul principal al evenimentului Legalis – Biblioteca juridică online a oferit participanților acces gratuit, timp de două luni, la Modulul Legalis Standard.

O stafie bantuie Europa: terorismul contractual

Love me or hate me. This will be both in my favour.
If you will love me, I will forever be in your heart.
If you will hate me, I will forever haunt your mind.

(William Shakespeare, Imblanzirea scorpiei)

Contractul este, dupa formula sacramentala fixata de art. 1166 din actualul nostru Cod civil, un acord de vointe al partilor, ghidate de intentia de a genera, modifica sau stinge raporturi juridice. Iar acest acord de vointe este liber, asa cum rezulta din art. 1169 Cod civ. Partile sunt libere sa contracteze, sa decida persoana cu care contracteaza, adica sa isi aleaga partenerul de contract (ceea ce implica si libertatea de a nu contracta), precum si sa determine continutul contractului, in limitele impuse de lege, de ordinea publica si de bunele moravuri. Libertatea comertului, de altfel, este un principiu constitutional (art. 45 din Constitutie).
S-ar putea spune, deci, ca domeniul contractului este domeniul libertatii, domeniul in care persoana isi manifesta vointa, alegerea, optiunea si interesul.

Ma intreb adesea, si ca profesor de drept, si ca mirean, daca exista libertate contractuala, cu adevarat. In plus, avand in vedere ca prin contract sunt generate obligatii juridice (iuris vinculum, lanturi juridice), ma intreb daca mai poate fi vorba despre o reala libertate in executarea unui contract perpetuu sau pe termen lung.

Din ce in ce mai sigur sunt ca libertatea de vointa, departe de a fi un principiu sacrosanct, nu este decat o iluzie, o aparenta inselatoare sau cel mult o fictiune juridica.

In realitatea economica, niciodata continutul contractului nu a fost construit prin vointa exclusiva a partilor contractante. Legea a limitat inca de la originile ei efectele contractului, prin interdictia ca particularii sa deroge prin conventiile lor de la normele ce intereseaza ordinea publica si de la bunele moravuri (care impun, spre exemplu, ca profitul sa fie licit, iar imbogatirea sa aiba o justa cauza).

Libertatea contractuala cunoaste in prezent o „eroziune vizibila si constanta” (afirmatia apartine profesorului Liviu Pop de la Cluj), intrucat profesionistii si consumatorii, deopotriva, nu mai au o libertate neingradita de a contracta sau de a se abtine sa contracteze; nevoile afacerii si necesitatile personale ii determina pe oameni sa incheie contracte (de aceea, astfel de contracte s-ar putea numi contracte nevoite); legea ori regulamentele la care adera profesionistul obliga la incheierea unor contracte; clauzele lor sunt impuse de o parte contractanta, de un tert sau direct de legea imperativa, iar uneori, o parte sau ambele parti contractante sunt fortate sa incheie un anumit contract (de aceea, astfel de contracte pot fi calificate drept contracte fortate). Toate aceste contracte obligatorii sunt ne-negociate, intrucat vointa partilor sau a uneia dintre partile contractului este fie eliminata sau redusa ca rol in formarea contractului, fie alterata de imperativul psihologic sau economic al incheierii contractului.
Georges Ripert, profesor de drept comercial la Paris, spunea, inca din perioada interbelica: „ceea ce inca se numeste contract nu mai este ceea ce partile au voit, ci ceea ce ele ar fi trebuit sa vrea; si daca ele nu au voit in mod efectiv lucrul respectiv, totul va fi rezolvat ca si cum partile l-au voit; partile contractante isi epuizeaza puterea lor de a voi indicand doar natura raportului juridic in care doresc sa-si realizeze acest raport juridic; legiuitorul face restul”.

Asa a fost dintotdeauna au putut contracta, deci au avut libertatea comertului, cei care au avut resursele si mijloacele economice de a contracta, nu si restul. Iar continutul contractelor a fost si este, in mare parte, pre-stabilit de cei care detin libertatea de a contracta. Mai ales in prezent, cand lumea este dominata de un mic conclav de over-lorzi ai sistemului, cei presati de nevoi sunt obligati sa vrea ceea ce puternicii economiei sunt liberi sa le-o impuna (afirmatia apartine lui Boris Stark, profesor de drept civil francez, si a fost facuta in 1972). Nu se poate alege varianta de a nu contracta cu „puternicii economiei”, iar continutul contractului este prestabilit de ei. De aceea, in doctrina franceza clasica a secolul trecut (Francois Terre, fratii Mazeaud) s-a afirmat ca, departe de a duce la raporturi juridice echilibrate, autonomia de vointa are ca rezultat faptul ca cei mai puternici impun legea celor mai slabi si adeseori contractul consacra strivirea celui mai slab de catre cel puternic.
Este grav ca, in dreptul ultimilor 50 de ani, contractele ne-negociate sau obligatorii, in care nu exista libertatea sau optiunea de a nu contracta, au devenit o stare de normalitate (artificiala, dar acceptata la nivel subliminal), iar contractele cu furnizorii de utilitati, distribuitorii/concesionarii exclusivi, autoritatile contractante etc. au iesit din zona alegerii partenerului contractual, acesta fiind impus/dictat de monopolul legal sau faptic pe care acesti profesionisti il detin.

Cu atat mai putin in prezent se poate sustine caracterul intangibil si nelimitat al libertatii de a contracta, date fiind fenomenele de concentrare si de expansiune globala a puterii economice a unor profesionisti ai comertului, fenomene accentuate de actuala criza economica mondiala, ghidata de contra-principiul to big to let fail. Interesant e faptul ca nimeni nu mai este deranjat de revenirea la „regula” greed is good. Iar super-sefii de banci si corporatii, care au dus lumea in prapastia in care ne aflam, aplicand cu ardoare regula lacomiei si rad pe infundate de politicienii care s-au temut de falimentul sistemic si au sustinut pe timp de criza bancile si corporatiile, indatorand statele si, in final, proprii cetateni.
Pur si simplu, acesti „puternici ai economiei” nu pot fi evitati : ca sa putem trai in secolul XXI, trebuie sa consumam si, deci, suntem obligati sa alegem sa contractam cu ei, in conditiile impuse de ei. Si nu exista egalitate in raporturile juridice cu ei.

In mod traditional se considera ca, intrucat contractul este libertate, inseamna ca el este obligatoriu : pacta sunt servanda. Contractele legal facute sunt echivalente cu legea. Este un principiu peren, care este prezent atat in fostul art. 970 din Codul civil de la 1864, cat si in art. 1270 alin.(1) din actualul Cod civil.

Unii autori sau practicieni traditionalisti ai dreptului considera chiar ca principiul pacta sunt servanda este „sacrosanct”, iar, intrucat presupune libertatea de alegere, cuvantul „contract” este echivalent celui de „justitie”: qui dit contractuel, dit juste. E o teza simplista a unui jurist francez (Alfred Foille), probabil valabila la inceputul secolului XIX, dar care este criticabila in prezent. In 1999, Denis Mazeaud, profesor francez de drept civil, a combatut aceasta teza, aratind ca, de fapt, in realitatea economica, libertatea este cea care oprima (un avocat – preot francez din secolul XIX, Henri de Lacordaire, obisnuia sa spuna ca „entre le fort et le faible, entre le riche et le pauvre, entre le maitre et le serviteur, c’est la liberte qui oprime et la loi qui affranchit” – intre cel puternic si cel slab, intre cel bogat si cel sarac, intre stapan si servitor, libertatea este cea care oprima si legea cea care libereaza).

Daca echivalarea cu legea a unui contract legal facut este normala, echivalarea unui contract cu justitia si cu echitatea este o exagerare de tip fundamentalist a importantei unei notiuni care, asa cum s-a vazut, nu este decat o aparenta inselatoare, o iluzie, o fictiune juridica: libertatea contractuala nu (prea) exista in realitatea economica. Si, oricum, nu se poate spune ca intotdeauna contractul este just; dimpotriva, in unele situatii, contractul obiectiveaza egoismul, inegalitatea si interesul pur individual al partilor, fiind instrumentul predilect al abuzului de putere economica.

Asemenea abordari simpliste duc la aproximari care fac ca legalitatea sa esueze in legalism.

Daca legalitatea inseamna, la nivelul sau cel mai profund, legitimitate, punerea legii in acord cu echitatea si cu buna credinta, iar legitimitatea presupune refuzul categoric al abuzului, legalismul este o spoiala de legalitate, o practica ce incearca sa dea aparenta legala unor abuzuri.
Legalismul este o adevarata plaga a lumii juridice. Este o religie pentru juristii ipocriti, un limbaj de lemn incremenit in proiectul comunismului originar si al utilitarismului de secol XIX. Legalismul este o aplicare de tip taliban a legii, caci nu face decat sa ocoleasca fondul, adica echitatea, blocandu-se in forme, in proceduri si in ipocrizii. “Ism”-ul din finalul cuvantului il pune pe avocatul sau judecatorul care “practica” legalismul in postura de jurist fundamentalist.
Legalism inseamna talibanism juridic. Un abuz nu devine o practica legala si intemeiata doar pentru ca este stipulat in contract sau pentru ca este ”ocrotit” prin lege, asa cum un act terorist nu devine justificabil doar pentru ca este imbracat in idealuri politice inalte. Prevederea in lege, in sine, ca si stipularea in contract, nu inlatura caracterul abuziv al unui fapt, act, contract, act administrativ sau al unei practici. Abuzul de putere – economica, administrativa, politica – nu este “amnistiat” sau sters prin lege si cu atat mai putin nu poate fi iertat pe temeiul existentei unui contract sau a unui act administrativ. Ca si legea sau actul administrativ, si contractul poate fi inlaturat de la aplicare : contractul sau clauzele contractuale care sunt contrare ordinii publice ori bunelor moravuri pot fi si ele inlaturate de la aplicare, prin nulitatea partiala a contractului sau prin lasarea fara efect a clauzelor ilegale sau abuzive. Este adevarat ca un contract are putere de lege intre parti (este “legea partilor”, asa cum, nu foarte corect din punctul de vedere al logicii si al semanticii, ne-am obisnuit sa spunem), dar aceasta “lege a partilor” este legitima cata vreme nu acopera un abuz, cata vreme nu incalca ordinea publica si cerintele bunelor moravuri si cata vreme este conform cu echitatea.

Forta obligatorie a contractului este de necontestat, mai ales ca, asa cum remarca Georges Ripert, contractele sunt, in lumea moderna, mai stabile decat legea. Contractul, insa, nu are putere de lege decat daca este el insusi legal, adica nu contravine normelor de ordine publica si bunelor moravuri. Dintotdeauna judecatorul a putut sa verifice aceasta conditie negativa de valabilitate a contractelor si sa pronunte nulitati totale sau partiale in caz de conflict intre contract si ordinea publica ori bunele moravuri.
De altfel, legea interna nu este „lege in intelesul CEDO” atunci cand incalca principiile statului de drept, democratic. Si nimic nu este democratic in abuzul de putere.

De notat ca, in materia specifica a protectiei consumatorilor, CJUE a aratat constant ca legea si judecatorul (care se poate sesiza chiar din oficiu in acest scop) contrapun echilibrului formal ce rezulta din contractele de adeziune la care consumatorii sunt nevoiti sa adere un echilibru real, de natura a da proportionalitate prestatiilor partilor. In acest sens sunt spete recente ale CJUE (Oceano Grupo Editorial, Pohotovost, Joaquin Camino, Mohamed Aziz), inclusiv cea mai recenta (Arpad Kasler vs. OTP, 30 aprilie 2014). Acest echilibru formal la care se refera jurisprudenta CEDO si care rezulta din contractele de adeziune este, de fapt, un camuflaj al unui dezechilibru originar semnificativ al prestatiilor partilor, in care cel puternic are potentialul de a castiga, in dauna (sau spre ruina) celui slab. Inlaturand aceasta ipocrizie, ignorand aceasta aparenta de echilibru, jurisprudenta CJUE instituie o prezumtie de dezechilibru al prestatiilor, prezumtie pe care profesionistul o poate rasturna proband ca a dat consumatorului posibilitatea sa influenteze natura clauzelor si, in plus, ca si-a respectat obligatia de informare in faza pre-contractuala.

Libertatea contractuala, de pe pozitii de abuz de putere economica, derapeaza in terorism.
In lumea de azi, exemple de terorism contractual gasim la tot pasul : (i) contracte cu clauze penale excesive; (ii) contracte cu dobanzi sau clauze penale derizorii impuse de profesionistul puternic profesionistului slab; (iii) contracte cu clauze abuzive pe termen lung; (iv) contracte care consacra supra-indatorarea prin preturi, dobanzi sau penalitati excesive, ducand la ruina debitorului; (v) acorduri de restructurare a creditelor prin impunerea unor acte aditionale la contracte care cimenteaza clauzele abuzive, ca o conditie a renuntarii la executarea silita si care adauga dobanzi si penalitati (santaj soft, prin mijloace „contractuale”); (vi) contracte de vanzare de armament sau de finantare a unor regimuri politice dictatoriale care genereaza creante odioase (contra statelor sau comunitatilor); (viii) contracte viciate de violenta (psihica); (ix) contracte lezionare; (x) contracte ale creditorilor care profita de starea de nevoie a debitorului (infractiune, conform Noului Cod penal).

Transferul riscurilor antrenate de criza contractului (inclusiv devalorizarea leului fata de moneda de plata, sa zicem, CHF), dublat de penalitati excesive, care depasesc cu mult prejudiciul potential al creditorului, inseamna terorism contractual, caci contractul care impune un astfel de transfer al riscului nu are nimic de-a face cu libertatea de vointa a debitorului. Este doar unul dintre multiplele exemple de terorism contractual ale zilei.
Libertatea „puternicilor economiei” de a crea prin contracte de adeziune sau prin contracte obligatorii un iuris vinculum (= lant juridic) pe zeci de ani esueaza intr-o lipsire de libertate a debitorului inlantuit.
Ostaticii si cei terorizati nu sunt sclavi. Ei au o mica libertate de a se misca, dar numai in spatiul, timpul si conditiile dictate de terorist. La fel si cel prins in lantul juridic.

In anul 1972, Philippe Malaurie a introdus in limbajul juridic termenul de terorism contractual. Comentand o hotarare a Curtii de Casatie franceze din 1972, Malaurie a spus: un text care permite terorismul contractual trebuie reformat de urgenta. Speta comentata se referea la unul dintre textele din Codul civil francez, respectiv, art. 1152, in redactarea anterioara anului 1975, text identic celui din Codul nostru civil din 1864. In redactarea sa initiala, textul art. 1152 din Codul civil francez impunea aplicarea clauzei penale indiferent de marimea prejudiciului produs de intarzierea la plata si indiferent de criza contractului ori de ruina debitorului. Clauza penala era considerata imutabila si intangibila.
Ulterior, formula lui Malaurie a fost preluata si de Denis Mazeaud, precum si de Bertrand Fages.

Conform DEX (editia 2009), terorismul inseamna totalitatea actelor intentionate de violenta comise de un grup sau de o organizatie pentru a provoca teama generalizata si pentru atingerea unor scopuri politice. In limbaj juridic si diplomatic, terorismul inseamna folosirea deliberata si sistematica a unor mijloace violente sau amenintari de natura sa provoace teama si neincredere, panica si nesiguranta, ignorand orice norme umanitare.

Terorismul este, deci, o actiune violenta, socanta, menita a starni panica, frica si tulburarea. Aceasta actiune violenta si socanta concentreaza sau distrage atentia, obligand omul la ignorarea realitatii si activitatii lui obisnuite. Cel ce este terorizat este controlat de terorist; el nu mai actioneaza liber si nici constient; el alege, fortat, sa salveze viata sau integritatea fizica, a sa ori a persoanelor apropiate, in detrimentul optiunilor rationale sau emotionale libere.

Teroristul iti patrunde violent in intimitatea gandurilor, iti populeaza cosmarurile, iti alimenteaza teama si angoasele si, de aceea, il urasti. Sau, ca in sindromul Stockholm, ajungi sa simpatizezi cu ideile si actiunile lui aberante.
Dar nu e nimic din ceea ce ai fi facut constient si in deplina libertate.
Teroarea (si ura consecutiva acesteia) este exact ceea ce urmareste teroristul; persoana sau stafia lui te va bantui perpetuu. In plan juridic, cel mai grav este faptul ca terorismul obliga omul sa-si ignore drepturile si libertatile.

Un jurnalist american (Matt Taibbi, The Divide : American Injustice in the Age of the Wealth Gap, e-book, amazon.com.) arata ca un mic grup de indivizi super-bogati de pe Wall Street au ajuns sa fie nu numai persoane – institutii prea mari pentru a fi lasate sa esueze, ci persoane – institutii care sunt de neatins, intrucat sunt prea mari pentru a fi trimise in inchisoare (Matt Taibbi ii numeste pe acesti intangibili „the too-big-to-jail Wall Street elite – a small archipelago of hyperacquisitive untouchables”). In timp ce oamenii obisnuiti, dar nu atat de importanti pentru sistem (Matt Taibbi ii numeste pe acesti mireni „the too-poor-to-fight minority underclass – a vast ghetto of expendables with only theoretical rights”), sunt trimisi la inchisoare pentru amenzi de circulatie de 100 de dolari, acesti intangibili sunt iertati pentru fraude, spalare de bani si finantari ale terorismului de miliarde de dolari, sau sunt lasati liberi, in schimbul platii unor amenzi colosale, pe care sunt de acord sa le achite, alaturi de ei, bancile, institutiile ipotecare, societatile de asigurari, adica exact acele institutii care au fost salvate de stat prin proceduri de bail-out, cu banii contribuabililor, pe motiv ca sunt prea importante pentru a disparea. Autorul da exemplul unui tanar de sub 20 de ani, prins ca priza heroina, trimis in inchisoare pentru consum de droguri. In comparatie, da exemplul unei banci americano-elvetiene, care a recunoscut ca a spalat bani pentru traficantul columbian numarul unu de heroina, dupa care a platit o amenda penala de un mld de euro. Si nimeni din conducerea bancii nu a intrat in puscarie, desi fusesera implicati in spalarea de bani in favoarea traficantilor de heroina. Iritant este sa constatati cine suporta, in final, aceste amenzi penale. Oare banca, oare managerii sai? Nu, nicidecum. Cei care suporta aceste amenzi sunt clientii, prin comisioane si dobanzi variabile, plus reduceri de dobanzi la credite, statul si cetatenii, prin bail-out, deponentii, prin bail-in, oricine, practic, cu exceptia celor vinovati. Acesti platitori trebuie sa salveze aceste persoane juridice – infractoare (banci, societati de asigurari si institutii finantatoare din umbra, care sunt nu doar prea mari pentru a esua, ci si intangibile). Politicienii si sistemul judiciar american sunt platiti prin donatii electorale pentru a face legile de o asemenea maniera incat acesti over-lorzi ai sistemului sa nu piarda, sa nu plateasca, sa nu fie pedepsiti. Iar sistemul este importat cu succes si la noi, in Europa.

Din ce in ce mai mult, statele europene se transforma, dupa o formula ce ii apartine lui Denis Mazeaud, in „republici ale expertilor”, unde legile nu se mai dezbat cu destnatarii lor, ci sunt trecute rapid prin Parlament, fiind elaborate dupa Guide Lines- uri „puse la dispozitie” de marile corporatii financiare multinationale si cu costuri acoperite din fonduri financiare „generos” acordate grupurilor de experti de catre aceste institutii/corporatii (nota bene – expertii fiind selectati din listele scurte puse la dispozitie, si ele, de aceeasi finantatori si furnizori de linii de ghidare …).

Conform unei declaratii facute in luna august 2013 de catre guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, „clauzele abuzive sau neabuzive sunt din contractele pe care le-au semnat oamenii care au luat credite; intr-un stat de drept, cind semnezi ceva, iti asumi”. Implicit, nu are importanta ca acele clauze sunt abuzive (ceea ce ar insemna o suma de raspunderi ale celor care le-au introdus in contract si au uzat de ele), ci faptul ca ele sunt incluse intr-un contract.

Acesta este legalismul in stare pura.

Codul nostru penal incrimineaza fapta de a profita, de pe pozitia de dominanta economica, de starea de nevoie a unui debitor. Din analiza faptei descrise sub denumirea marginala Exploatarea patrimoniala a unei persoane vulnerabile la art. 247 alin. (1), rezulta ca impunerea in contracte a unor clauze penale excesive poate fi considerata infractiune, daca creditorul profita de starea vadita de vulnerabilitate a debitorului, datorata relatiei de dependenta a debitorului fata de creditor. E vorba, deci, de un vinculum juris pervertit, patologic, in care debitorul este transformat in victima, iar creditorul in agresor.

Asadar, cand vorbim de teroristi contractuali, ii numim pe cei pe care Boris Stark ii numea in 1972 „puternicii economiei”, pe cei care in anii de dupa falimentul Lehman Brothers din 2008 erau calificati prea mari pentru a fi lasati sa esueze (too big to let fail) si pe cei pe care jurnalistii americani ii denumesc acum too-big-to-jail, de intangibilii care ne fac, in mod insidios, sa platim noi pentru greselile lor.
Cum sa nu ii iubesti? Cum sa nu ii urasti, lasandu-i sa iti bantuie mintea?
Sa luam aminte insa : Pascal Bruckner (Luni de fiere) ne demonstreaza ca ura inlantuie cu mult mai trainic decat ar putea sa elibereze iubirea. Pentru ca what’s love but a second hand emotion?

Nota asupra titlului: Manifestul Partidului Comunist al lui K. Marx incepe cu aceasta fraza : „O stafie bantuie Europa : comunismul”. Spre deosebire de personajul lui Shakespeare, comunismul inca nu se nascuse si era deja stafie (=spiritul unei persoane decedate dar care a ramas blocat in lumea noastra…). Si, tot spre deosebire de personaj (dintr-o piesa de teatru pe care alegem sa o citim sau sa o audiem din cand in cand), ideologia lui Marx ne viziteaza, neanuntata si neinvitata, din ce in ce mai des… O noua teroare care sa ne faca sa acceptam mai eficient noile forme insidioase de control…

Prof.univ.dr. Gheorghe Piperea
Avocat, Partener coordonator Piperea & Asociatii

A aparut Noul Cod al insolventei si reglementarile anterioare – prezentare comparativa

Gheorghe Piperea: "Mult-asteptatul „Cod al insolventei” a fost adoptat prin ordonanta de urgenta, desi, dupa toate probabilitatile si asteptarile, ar fi trebuit sa fie adoptat prin lege, dupa o minima dezbatere in Parlament si sa intre in vigoare in 2014, dupa o minima perioada de studiu si pregatire logistica si administrativa pentru punerea sa in aplicare. Adoptarea prin ordonanta de urgenta (tehnica de legiferare care in Romania este utilizata pentru evitarea dezbaterilor in Parlament) este, in sine, o surpriza, dar aceasta noua reglementare ne rezerva si alte surprize, unele dintre ele neplacute."
39 vizite

Seminar pe tema Insolventa administratiilor publice locale, Buzau, 11 octombrie

descărcareSocietatea de avocatura PIPEREA SI ASOCIATII in parteneriat cu Media Makers siEditura CH Beck si cu sprijinul UNPIR BUZAU va invita sa participati la seminarul „ locale. Plan de redresare. Atragerea raspunderii manageriale. Efectele OUG nr. 46/2013 asupra creditorilor. Aspecte practice. Dezbateri pe marginea Codului Insolventei”.

Seminarul va avea loc la Buzau, in data de 11 octombrie 2013, intre orele 11:00 – 17:00, in Sala de Conferinte a Hotelui Pietroasa, Piata Daciei nr. 1.

Media Makers, impreuna cu echipa de specialisti ai casei de avocatura  si cu sprijinul UNPIR BUZAU, va propune un  practic referitor la insolventa unitatilor administrativ teritoriale (UAT) si participarea la o dezbatere profesionista privind proiectul Codului Insolventei. Ce se va intampla cu autoritatile locale care depind, in cea mai mare parte, de resursele atrase de la bugetul central, in contextul in care acestea pot deveni tinta creditorilor, ca urmare a intrarii in vigoare a Ordonantei privind criza financiara si insolventa UAT? Care este viitorul administratiilor locale ce acumuleaza volume mari de arierate si cum isi vor putea recupera creantele furnizorii de bunuri si servicii? Exista posibilitatea reala a creditorilor de a cere insolventa unei administratii locale? La ce riscuri se  supun autoritatile locale si care este raspunderea persoanelor care au contribuit la insolventa UAT?  Seminarul este interactiv,  lectorii vor raspunde intrebarilor dumneavoastra si isi vor exprima opiniile juridice cu privire la efectele Ordonantei privind criza financiara si insolventa UAT si ale proiectului Codului Insolventei.

PROGRAMUL, TEMATICA SI  LECTORII SEMINARULUI

10:30 – 11:00  – Inscrierea participantilor
11:00 – 13:00
– Raspunderea pentru ne-declararea crizei financiare / insolventei UAT. Competentele manageriale care se transmit comitetului de criza / administratorului judiciar – Prof. Univ. Dr. Av. Gheorghe Piperea – partener coordonator societatea de avocatura Piperea si Asociatii; Dezbateri libere;
– Atragerea raspunderii persoanelor care au contribuit la insolventa UAT si anularea actelor frauduloase – Drd. Alexandru Dimitriu, avocat partener societatea de avocatura Piperea si Asociatii; Dezbateri libere;
 Efectele insolventei primariilor asupra stakeholderilor sai. Inchiderea procedurii si efectele sale – Alexandru Ratoi, avocat colaborator societatea de avocatura Piperea si Asociatii; Dezbateri libere.

13:00 – 13:30 – Coffee Break
13:30 – 15:00
– Declararea crizei financiare vs. deschiderea procedurii insolventei unitatilor administrativ-teritoriale. Legea si realitatea – Iustin Armasu, avocat colaborator societatea de avocatura Piperea si Asociatii; Dezbateri libere;
– Planul de redresare, surse de plata a creantelor vs. haircut – Florian Mateita, practician in insolventa, partener Rominsolv SPRL; Dezbateri libere.

15:00 – 15:30 – Bufet Suedez
15:30 – 17:00
– Dezbateri pe marginea proiectului Codului Insolventei. Principalele prevederi. Solutii si probleme. Discutii libere.

Descarcă aici formularul de înscriere

Data limita de inscriere este joi, 10 octombrie 2013. Detalii privind evenimentul si modalitatea de inscriere pot fi obtinute de la Carmen RUDNITCHI (Tel mobil: 0744.365.501) sau Mihai RADU (Tel mobil: 0740.231.018) sau prin Telefon/fax: 021.725.50.11 si e-mail: office@mediamakers.ro.

Insolventa administratiilor publice locale: orase, comune, consilii judetene. Plan de redresare. Atragerea raspunderii manageriale

Vineri, 28 iunie 2013, la Hotel Capital Plaza din Bucuresti, Str. Iancu de Hunedoara nr. 54, sect. 1, Sala Ion Mincu, etaj 1, intre orele 10.30 – 15.00 se va desfasura seminarul cu tema Insolventa administratiilor publice locale: orase, comune, consilii  judetene. Plan de redresare. Atragerea raspunderii manageriale. Efectele OUG nr. 46/2013 asupra creditorilor. Aspecte practice”.

Seminarul este organizat de Media Makers in parteneriat cu Societatea de avocatura Piperea si Asociatii si cu Editura CH Beck.
„Doar 10% din localitatile din Romania isi permit, astazi, sa acopere, integral, din venituri proprii (impozite si taxe locale) cheltuielile de functionare”,  remarca un studiu efectuat de Institutul pentru Politici Publice, publicat pe site-ul institutiei.
Ce se va intampla cu unitatile administrativ teritoriale (UAT) care depind, in cea mai mare parte, de resursele atrase de la bugetul central, in contextul intrarii in vigoare a Ordonantei privind criza financiara si insolventa UAT?
Care va fi viitorul administratiilor locale ce acumuleaza volume mari de arierate si cum isi vor putea recupera creantele furnizorii de bunuri si servicii?    Exista posibilitatea reala a creditorilor de a cere insolventa unei administratii locale?
La ce riscuri se  supun autoritatile locale si care este raspunderea persoanelor care au contribuit la insolventa UAT?
In acest context, in care autoritatile administrativ teritoriale pot deveni tinta creditorilor, pentru recuperarea creantelor, Media Makers va propune sa participati la un seminar interactiv unde veti beneficia de expertiza specialistilor in domeniu, a avocatilor societatii de avocatura Piperea si Asociatii, care vor detalia aspectele Ordonantei privind insolventa UAT. Seminarul este interactiv,  lectorii vor raspunde intrebarilor dumneavoastra si isi vor exprima opiniile juridice referitoare la efectele Ordonantei.

Tematica si  lectorii seminarului

1. Raspunderea pentru ne-declararea crizei financiare / insolventei UAT. Competentele manageriale care se transmit comitetului de criza / administratorului judiciar – Prof. Univ. Dr. Av. Gheorghe Piperea – partener coordonator societatea de avocatura Piperea si Asociatii;

2. Atragerea raspunderii persoanelor care au contribuit la insolventa UAT si anularea actelor frauduloase – Drd. Alexandru Dimitriu, avocat partener societatea de avocatura Piperea si Asociatii;

3. Efectele insolventei primariilor asupra stakeholderilor sai. Inchiderea procedurii si efectele sale – Alexandru Ratoi, avocat colaborator societatea de avocatura Piperea si Asociatii;

4. Declararea crizei financiare vs. deschiderea procedurii insolvenței unitaților administrativ-teritoriale. Legea și realitatea – Iustin Armasu, avocat colaborator societatea de avocatura Piperea si Asociatii;

5. Planul de redresare, surse de plata a creantelor vs. haircut – Florian Mateita, practician in insolventa, partener Rominsolv SPRL.
Pentru detalii si insciere:
Carmen Rudnitchi    Tel mobil:   0744.365.501
Mihai RADU  Tel mobil: 0740.231.018
Telefon/fax:   021.725.50.11
E-mail:  office@mediamakers.ro;

Transmisiunea mostenirii in Noul Cod Civil

Transmisiunea moştenirii este reglementata in noul Codul Civil la articolele 1100-1134. Cel chemat la mostenire in temeiul legii sau al vointei defunctului poate accepta mostenirea sau poate renunta la ea, intr-un anumit termen, denumit de legiuitor termen de optiune succesorala. Termenul de optiune succesorala este de un an de la deschiderea mostenirii. Alte informaţii relevante:
  1. Actiunea in revendicare in Noul Cod Civil
  2. Fiducia in Noul Cod Civil
  3. Răspunderea pentru fapta altuia în Noul Cod civil

Transmisiunea mostenirii in Noul Cod Civil

Transmisiunea moştenirii este reglementata in noul Codul Civil la articolele 1100-1134. Cel chemat la mostenire in temeiul legii sau al vointei defunctului poate accepta mostenirea sau poate renunta la ea, intr-un anumit termen, denumit de legiuitor termen de optiune succesorala. Termenul de optiune succesorala este de un an de la deschiderea mostenirii. Alte informaţii relevante:
  1. Actiunea in revendicare in Noul Cod Civil
  2. Fiducia in Noul Cod Civil
  3. Răspunderea pentru fapta altuia în Noul Cod civil