România ocupă locul trei în UE în ceea ce privește sumele efectiv absorbite prin PNDR 2020

România ocupă locul trei în Uniunea Europeană în ceea ce privește sumele efectiv absorbite prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), după primele două trimestre din acest an, fiind doar în urma Franței și Germaniei, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Alexandru Potor, la conferința "PNDR 2014 - 2020 în sprijinul agriculturii și dezvoltării rurale din România", organizată la Indagra 2017.

The post România ocupă locul trei în UE în ceea ce privește sumele efectiv absorbite prin PNDR 2020 appeared first on Infolegal.ro.

Formularele prin care se solicită plățile pentru patru submăsuri din PNDR 2014-2020 dedicate beneficiarilor publici au fost simplificate

Formularele prin care se solicită plățile pentru patru submăsuri din PNDR 2014-2020 dedicate beneficiarilor publici au fost simplificate, pentru a ușura accesul la fondurile europene, a anunțat, vineri, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

The post Formularele prin care se solicită plățile pentru patru submăsuri din PNDR 2014-2020 dedicate beneficiarilor publici au fost simplificate appeared first on Infolegal.ro.

Aproximativ 4.000 de proiecte au fost depuse pe măsurile de finanțare deschise în noul PNDR/ 2014-2020

Aproximativ 4.000 de proiecte au fost depuse, până în prezent, pe măsurile de finanțare deschise în noul Program Național de Dezvoltare Rurală /PNDR/ 2014-2020, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de specialitate, George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale /MADR/.

The post Aproximativ 4.000 de proiecte au fost depuse pe măsurile de finanțare deschise în noul PNDR/ 2014-2020 appeared first on Infolegal.ro.

Aproximativ 4.000 de proiecte au fost depuse pe măsurile de finanțare deschise în noul PNDR/ 2014-2020

Aproximativ 4.000 de proiecte au fost depuse, până în prezent, pe măsurile de finanțare deschise în noul Program Național de Dezvoltare Rurală /PNDR/ 2014-2020, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de specialitate, George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale /MADR/.

The post Aproximativ 4.000 de proiecte au fost depuse pe măsurile de finanțare deschise în noul PNDR/ 2014-2020 appeared first on Infolegal.ro.

Ministerul Agriculturii a deschis până în prezent principalele 10 măsuri din noul PNDR

Ministerul Agriculturii a deschis până în prezent principalele 10 măsuri din noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu finanțări de peste 900 de milioane de euro, iar la începutul lunii septembrie va fi lansată și măsura dedicată infrastructurii din mediul rural, a declarat pentru AGERPRES ministrul de resort, Daniel Constantin.

The post Ministerul Agriculturii a deschis până în prezent principalele 10 măsuri din noul PNDR appeared first on Infolegal.ro.

MADR: Sunt premise favorabile ca până la sfârșitul anului pe PNDR 2014-2020 să se facă primele plăți

Directorul general al Direcției Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Mihai Herciu, a declarat vineri, la Constanța, că sunt condiții și premise favorabile ca până la sfârșitul anului 2015, pe Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, să se facă primele plăți cu fonduri europene.

The post MADR: Sunt premise favorabile ca până la sfârșitul anului pe PNDR 2014-2020 să se facă primele plăți appeared first on Infolegal.ro.

Beneficiarii români au la dispoziție peste 2,41 miliarde de euro din PNDR 2014-2020

Beneficiarii români au la dispoziție peste 2,41 miliarde de euro din fonduri europene și naționale prin măsura M4 "Investiții în active fizice" din PNDR 2014-2020, cele mai mari sume din total, aproximativ 1,19 miliarde de euro, fiind alocate pentru investiții în exploatațiile agricole, potrivit Autorității de Management pentru PNDR din cadrul Ministerului Agriculturii.

The post Beneficiarii români au la dispoziție peste 2,41 miliarde de euro din PNDR 2014-2020 appeared first on Infolegal.ro.

România a primit aprobarea din partea CE pentru PNDR 2014-2020

România a primit marți aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 -2020, finanțarea totală din partea Uniunii Europene fiind de 8,128 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

The post România a primit aprobarea din partea CE pentru PNDR 2014-2020 appeared first on Infolegal.ro.

Măsurile din PNDR 2014-2020 vor fi deschise până la jumătatea lunii iunie

Toate măsurile din noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 vor fi deschise până la jumătatea lunii iunie, când așteptăm și aprobarea oficială a programului din partea Comisiei Europene, a declarat pentru AGERPRES secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, George Turtoi.

The post Măsurile din PNDR 2014-2020 vor fi deschise până la jumătatea lunii iunie appeared first on Infolegal.ro.

România solicită CE finanțarea infrastructurii principale de irigații

România va susține în fața Comisiei Europene finanțarea infrastructurii principale de irigații cu un miliard de euro prin programul Juncker, în condițiile în care, prin PNDR, au fost aprobate 370 de milioane de euro pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigații, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

The post România solicită CE finanțarea infrastructurii principale de irigații appeared first on Infolegal.ro.