Statul român se situează pe primul loc în privinţa plângerilor depuse împotriva sa la CEDO

Statul român se situează pe primul loc în privinţa plângerilor depuse împotriva sa la CEDO. Reclamaţile depuse de români reprezintă 17,6% din totalul dosarelor de pe rolul acestei instanţe, a anunţat preşedintele CEDO, Guido Raimondi, la conferinţa de presă de prezentare a raportului Curţii pe anul 2017.

The post Statul român se situează pe primul loc în privinţa plângerilor depuse împotriva sa la CEDO appeared first on Infolegal.ro.

Preşedintele CEDO recomandă României să urmeze exemplul Italiei pentru a rezolva problema supraaglomerării din penitenciare

Printre măsurile luate de Italia pentru rezolvarea problemei supraaglomerării din închisori se află reducerea unor pedepse pentru bună purtare, arestul la domiciliu şi construirea de noi penitenciare.

The post Preşedintele CEDO recomandă României să urmeze exemplul Italiei pentru a rezolva problema supraaglomerării din penitenciare appeared first on Infolegal.ro.

Dean Spielmann, președintele CEDO va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București

Universitatea din București îi va conferi, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa președintelui Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Dean Spielmann, pentru meritele excepționale ale acestuia în construcția unei culturi a protecției și respectării drepturilor omului în Europa.

The post Dean Spielmann, președintele CEDO va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București appeared first on Infolegal.ro.

Dean Spielmann a fost ales in functia de presedinte al CEDO

Conform unui comunicat al Curtii Europene a Drepturilor Omului, luni, 10 septembrie, Dean Spielmann a fost ales in functia de presedinte al Curtii.
  1. In procesul de reformare a CEDO a fost adoptata Declaratia de la Brighton
  2. Prima candidatura anuntata pentru postul de presedinte al CSM
  3. Jean Paul Costa, presedintele CEDO, va face o vizita oficiala in Romania
  4. România a fost condamnata în 2009 în 153 de cazuri la CEDO si a platit 12 milioane de euro