Senatul a adoptat un proiect legislativ care prevede pedepse pentru profesorii care fac educație sexuală fără acordul părinților

Un fost deputat PSD, Ninel Peia, a iniţiat în 2016 un proiect de lege care prevede pedeapsa cu închisoarea până la doi ani pentru profesorii care dau orice fel de informaţii de educaţie sexuală elevilor, fără acordul scris al părinţilor. Proiectul a trecut tacit de Senat şi acum se află în Camera Deputaţilor. Peia l-a botezat Legea inocenţei copilăriei.

Articolul Senatul a adoptat un proiect legislativ care prevede pedepse pentru profesorii care fac educație sexuală fără acordul părinților apare prima dată în Infolegal.ro.

Burse pentru elevii de etnie română din Ucraina și stagii de specializare pentru profesorii lor

Elevii de etnie română din Ucraina vor beneficia de burse de studiu, iar profesorii lor vor putea urma stagii de specializare în universități din România, potrivit unei Hotărâri adoptate în ședința de Guvern de ieri, în scopul promovării și protejării dreptului cetățenilor ucraineni de etnie română de a studia în limba maternă.

The post Burse pentru elevii de etnie română din Ucraina și stagii de specializare pentru profesorii lor appeared first on Infolegal.ro.

Decizie ICCJ: Profesorii din școlile de stat sunt funcționari publici

Profesorii din școlile de stat sunt funcționari publici și pot ajunge la închisoare dacă iau mită. Astfel stabilește o deciziie a Înalții Curți de Casație și Justiție care se aplică de miercuri.

The post Decizie ICCJ: Profesorii din școlile de stat sunt funcționari publici appeared first on Infolegal.ro.

Guvernul a aprobat metodologia prin care se calculează drepturile salariale reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.20/2016

Guvernul a aprobat, în ședința de ieri, metodologia prin care se calculează drepturile salariale reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.20/2016.

The post Guvernul a aprobat metodologia prin care se calculează drepturile salariale reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.20/2016 appeared first on Infolegal.ro.

Un proiect legislativ prevede pedepse mai mari pentru infracțiunile săvârșite împotriva cadrelor didactice

Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar este învestit cu exercițiul autorității publice, iar amenințarea și infracțiunile săvârșite împotriva acestuia se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime - prevede un proiect de lege aflat în dezbatere publică la Camera Deputaților.

The post Un proiect legislativ prevede pedepse mai mari pentru infracțiunile săvârșite împotriva cadrelor didactice appeared first on Infolegal.ro.

Ministrul Educaţiei: Profesorii care aduc inovare în sala de clasă vor primi un venit lunar suplimentar

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a vorbit despre un nou proiect important. În acest context, "profesorii care aduc inovare în sala de clasă în lucrul cu elevii" vor primi nişte granturi, mai exact "un venit suplimentar, lună de lună".

The post Ministrul Educaţiei: Profesorii care aduc inovare în sala de clasă vor primi un venit lunar suplimentar appeared first on Infolegal.ro.

Ministrul Educaţiei: Profesorii care aduc inovare în sala de clasă vor primi un venit lunar suplimentar

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a vorbit despre un nou proiect important. În acest context, "profesorii care aduc inovare în sala de clasă în lucrul cu elevii" vor primi nişte granturi, mai exact "un venit suplimentar, lună de lună".

The post Ministrul Educaţiei: Profesorii care aduc inovare în sala de clasă vor primi un venit lunar suplimentar appeared first on Infolegal.ro.

Guvernul vrea să introducă criterii de performanţă în Legea salarizării unice. Asta înseamnă că, spre exemplu, în cazul profesorilor, salariile vor creşte sau vor scădea în funcţie de cât de eficienţi şi de bine pregătiţi sunt dascălii. Introducerea acestor criterii a dat naştere unor discuţii în contradictoriu. Profesorii se opun categoric. Salariaţii din învăţământ consideră că va fi aproape imposibil de evaluat obiectiv performanţa profesională a profesorilor

Guvernul vrea să introducă criterii de performanţă în Legea salarizării unice.

The post Guvernul vrea să introducă criterii de performanţă în Legea salarizării unice. Asta înseamnă că, spre exemplu, în cazul profesorilor, salariile vor creşte sau vor scădea în funcţie de cât de eficienţi şi de bine pregătiţi sunt dascălii. Introducerea acestor criterii a dat naştere unor discuţii în contradictoriu. Profesorii se opun categoric. Salariaţii din învăţământ consideră că va fi aproape imposibil de evaluat obiectiv performanţa profesională a profesorilor appeared first on Infolegal.ro.

Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților a aprobat decontul transportului profesorilor

Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților a votat miercuri o propunere legislativă a PNL de a deconta transportul profesorilor din finanțarea de bază.

The post Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților a aprobat decontul transportului profesorilor appeared first on Infolegal.ro.