3-4 martie, Cluj-Napoca: Conferinţa de drept penal şi drept procesual penal

Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai, Baroul Cluj și INPPA – Centrul Teritorial Cluj în colaborare cu Editura Hamangiu organizează în zilele de 3 și 4 martie 2017 la Cluj-Napoca, Grand Hotel Italia, Conferinţa de drept penal şi drept procesual penal intitulată „Codurile penale la trei ani de la intrarea în vigoare”.

22-23 mai: Conferinţa Dreptul Afacerilor, ediţia a XI-a

Piperea şi Asociaţii continuă tradiţia ultimilor 10 ani, cu ediţia a XI-a a Conferinţei dreptului afacerilor. Tema aleasă - Insolvenţa pe aripi de vânt - este in consonanţă cu schimbările legislative consistente survenite în ultimul an, dar si cu cele preconizate a aparea anul acesta si, de asemenea, cu practica judiciara din ultimul timp.

Curierul Judiciar nr. 3/2014

Numarul 3 al Curierului Judiciar contine articole care trateaza, printre altele: profesia de avocat, independenta sistemulul judiciar, compensatia, indemnizatia lunara pentru cresterea copilului, negocierile precontractuale, termene in contencios administrativ, inaltii functionari publici, amanarea aplicarii pedepsei.

Curierul Judiciar nr. 2/2014

Numarul 2 al Curierului Judiciar contine articole care trateaza, printre altele: politica externa a Romaniei, intrarea in vigoare a noilor coduri penale, condamnarea unei persoane in recurs, controlul activitatii societatilor pe actiuni, negocierile precontractuale, e-democratie, definitia infractiunii, arbitrajul comercial international.

Curierul Judiciar nr. 1/2014

Numarul 1 al Curierului Judiciar contine articole care trateaza, printre altele: traditiile democratice ale sistemului politic romanesc, avocatura, clauze abuzive, raspundere contractuala, prescriptie, contencios administrativ, raspunderea penala a persoanei juridice.