Curierul Judiciar nr. 6/2017

Numărul 6 al Curierului Judiciar conține articole care tratează, printre altele: înființarea unui Parchet European, deciziile de impunere privind sume încasate necuvenit cu titlu de ajutor de şomaj, insolvență, obiectul recursului civil, dreptul la bună administrare, mandatele de supraveghere tehnică și infracțiunea de cesiune fictivă a unei societăți.

Curierul Judiciar nr. 3/2017

Numărul 3 al Curierului Judiciar conține articole care tratează, printre altele: legislaţia naţională în domeniul jocurilor de noroc, vocaţia de profesor și învăţământul românesc, procedura revendicărilor în contractele FIDIC, probatoriul în domeniul drepturilor de autor, acţiunea împotriva ordonanţelor Guvernului, principiile achiziţiilor publice, aspecte privind investigarea criminalistică a infracţiunilor informatice.

Curierul Judiciar nr. 2/2017

Numărul 2 al Curierului Judiciar conține articole care tratează, printre altele: abusus sive jus abutendi, determinarea subiectelor de drept destinatare ale unei norme juridice, acţiunea în nulitatea unor donaţii şi în partaj, cererea de intervenție vădit șicanatorie, motivarea documentaţiilor de urbanism.

Curierul Judiciar nr. 2/2015

Numărul 2 al Curierului Judiciar conţine articole care tratează, printre altele: noua legislație a concurenței neloiale, practica judiciară neunitară în domeniul muncii, dreptul contractual al consumului, promisiunea bilaterală de vânzare, sistemul unitar de pensii publice, înalta competență profesională, reținerea şi arestarea preventivă, locul procurorului în sala de judecată.

Curierul Judiciar nr. 2/2014

Numarul 2 al Curierului Judiciar contine articole care trateaza, printre altele: politica externa a Romaniei, intrarea in vigoare a noilor coduri penale, condamnarea unei persoane in recurs, controlul activitatii societatilor pe actiuni, negocierile precontractuale, e-democratie, definitia infractiunii, arbitrajul comercial international.

Curierul Judiciar nr. 12/2013

Numarul 12 al Curierului Judiciar contine articole care trateaza, printre altele: controlul constitutionalitatii legilor in Romania, libertatea economica, viata dinainte de contract, detasarea unui cadru militar, actiunea penala, accesarea fondurilor europene.