Curierul Judiciar nr. 5/2015

Numărul 5 al Curierului Judiciar conţine articole care tratează, printre altele: stagiul complet de cotizare, vârsta standard de pensionare, patrimoniul de afectaţiune, imobile preluate în mod abuziv, denunţarea unilaterală, sistemul unitar de pensii, noţiunea de cetăţenie, independenţa justiţiei, redeschiderea procesului penal, erori de traducere a CEDO.

Editura C.H. Beck si Revista de Drept Public la sfarsit de drum

Editura C.H. Beck şi Revista de Drept Public, publicaţia oficială a Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu”, îşi anunţă încetarea colaborării începând din anul 2012.

Pe parcursul anilor de colaborare cu Editura C.H. Beck, Revista de Drept Public a devenit un instrument de lucru obligatoriu pentru practicienii din administraţia publică, pentru avocaţi şi magistraţi.
Antonie Iorgovan, Tudor Drăganu, Ioan Deleanu, Nicolae Popa, Ioan Muraru, Ioan Alexandru, Verginia Vedinaş, Dana Apostol Tofan, Emanuel Albu sunt doar câteva nume care, prin contribuţiile deosebit de valoroase publicate în paginile revistei, au încercat să surprindă dinamismul de necontestat al normelor de drept public, promovând nevoia imperioasă de reformă autentică în organizarea şi funcţionarea administraţiei publice.
Dezbaterile dintre autori reputaţi şi suflul nou adus de tinerii specialişti care au fost încurajaţi constant să-şi publice opiniile au făcut ca Revista de Drept Public să devină una dintre cele mai importante surse pentru îmbogăţirea cadrului legislativ şi instituţional în domeniu.
Editura C.H. Beck foloseşte acest prilej pentru a mulţumi întregului colegiu de redacţie al Revistei de Drept Public, în special prof. univ. dr. Nicolae Popa şi prof. univ. dr. Verginia Vedinaş, cu care am colaborat în condiţii exemplare, precum şi tuturor autorilor şi cititorilor noştri, adresându-le respectuoase urări de bine şi realizări profesionale şi pe viitor.

Redacţia
Editura C.H. Beck

Poate primul-ministru sa fie si ministru interimar?

Prof.univ.dr. Verginia Vedinas

Ne propunem sa raspundem in prezentul material la intrebarea daca primul-ministru poate sa detina, cu titlul interimar, portofoliul unui minister?

Am asistat, dupa intrarea in vigoare a Constitutiei (si avem in vedere data de 8 decembrie 1991, cand a fost aprobata versiunea initiala a acesteia) la numeroase situatii in care primul-ministru a fost in acelasi timp si ministru interimar al invatamantului, si ministru interimar al muncii, asa cum se intampla la data cand scriem prezentul articol, si exemplele ar putea continua.

Pentru a afla raspunsul la aceasta intrebare se impune sa facem o analiza a institutiei interimatului in ocuparea unor demnitati publice. Constitutia reglementeaza interimatul in trei articole. Art. 98 este consacrat interimatului functiei de presedinte, care intervine atunci cand functia de presedinte devine vacanta ori daca acesta este suspendat din functie sau daca se afla in imposibilitate temporara de a-si exercita atributiile. In oricare din aceste situatii, interimatul se asigura, in succesiune, de presedintele Senatului sau de presedintele Camerei Deputatilor. Explicatia inlocuirii Presedintelui de catre aceste persoane consta in faptul ca si ele, ca membri ai Parlamentului, au o legitimitate populara, Constitutia instituind ceea ce reprezinta ordinea de precadere din fiecare stat. Presedintele interimar poate exercita toate atributiile pe care Constitutia le prevede pentru titularul functiei de presedinte, cu exceptia celor prevazute de art. 88-90, respectiv adresarea de mesaje Parlamentului, dizolvarea Parlamentului si initierea unui referendum.

Art. 99 reglementeaza raspunderea presedintelui interimar, textul facand referire la cazul in care acesta savarseste fapte grave, prin care incalca prevederile Constitutiei, ceea ce atrage interventia suspendarii din functie, reglementata de art. 95.

Cel de-al treilea articol este reprezentat de art. 107 alin. (3) care vizeaza interimatul in exercitarea functiei de prim-ministru. Textul prevede ca daca primul-ministru se afla in una din situatiile prevazute la art. 106, cu exceptia revocarii, sau este in imposibilitate de a-si exercita mandatul, Presedintele Romaniei va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a indeplini atributiile primului-ministru, pana la formarea noului Guvern. Atunci cand interimatul intervine pe perioada exercitarii mandatului, el inceteaza daca primul-ministru isi reia activitatea in Guvern.

Acestea sunt dispozitii exprese in materia interimatului. Prevederi care, in mod implicit, duc la solutia instaurarii interimatului regasim si in alte texte constitutionale. Exemplu art. 109, care reglementeaza raspunderea membrilor Guvernului, prevede ca Presedintele poate dispune suspendarea din functie a membrilor Guvernului impotriva carora s-a cerut urmarirea penala. Trimiterea in judecata a acestora atrage suspendarea lor din functie. Este evident ca in cazul membrilor Guvernului suspendati din functie vor fi numiti alti membri ai Guvernului, fie cu caracter interimar, fie definitiv. Art. 106 reglementeaza cazurile in care se produce incetarea functiei de membru al Guvernului, fiind vorba despre demisie, revocare, pierderea drepturilor electorale, interventia unei stari de incompatibilitate, decesul si alte stari prevazute de lege. Şi aceste situatii pot atrage interventia interimatului, pana la numirea unor noi membri ai Guvernului. In astfel de situatii, rolul de ministru interimar va fi detinut de alti membri ai Guvernului, fara sa precizeze care, ea reglementand expres cine exercita interimatul doar pentru seful statului si seful Guvernului. Daca in ceea ce-l priveste pe seful Statului textul constitutional este expres, el prevazand ca interimatul pentru functia de presedinte se asigura, in succesiune de presedintele Senatului si de cel al Camerei deputatilor, nu acelasi lucru putem spune despre interimatul functiei de prim-ministru.

Lucrul este firesc, de altfel, daca avem in vedere ca legea noastra fundamentala nu prevede functia de vice-prim-ministru, o asemenea functie a fost creata in mod artificial, anticonstitutional, pentru ratiuni care exced filozofiei constitutionale a membrilor Guvernului. Care, asa cum arata marele si regretatul profesor Antonie Iorgovan, presupune o componenta a Guvernului fara o ierarhie interna, toti membrii au un statut egal ca si pozitie in Guvern, iar primul-ministru, conduce si coordoneaza activitatea membrilor sai. Argumentele acestea sustin, in egala masura, neconstitutionalitatea functiei de ministru de stat si cu atat mai mult, a celui de vice-prim-ministru. Daca prin Constitutie ar fi recunoscuta functia de vice-prim-ministru, in mod firesc interimatul functiei de prim-ministru ar fi asigurat de acesta. Neexistand functia respectiva, art. 107 alin. (3) prevede, in mod firesc, de altfel, ca Presedintele Romaniei va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar.

Situatia se complica, numai aparent, in opinia noastra, in ceea ce priveste interimatul in exercitarea celorlalte functii de membri ai Guvernului. Se pune astfel, intrebarea, care dintre membrii Guvernului poate exercita functia de prim-ministru interimar? In opinia noastra, doua variante de raspuns pot fi posibile:
a) oricare membru al Guvernului poate sa detina, pe langa statutul de ministru-titular, si pe cel de ministru-interimar, inclusiv primul-ministru;
b) statutul de ministru interimar il poate detine oricare dintre membrii Guvernului, cu exceptia primului-ministru.

In opinia noastra, aceasta a doua varianta de raspuns este cea corecta. In sustinerea ei, vine, in primul rand, art. 107 alin. (1) teza intaia, conform careia „primul-ministru conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin”. Dupa cum s-a subliniat in doctrina, activitatea de conducere si coordonare nu se realizeaza oricum, primul-ministru avand obligatia sa respecte atributiile specifice fiecarei functii. In absenta unei asemenea precizari, ar fi existat riscul ca un prim-ministru autoritar sa se substituie, in fapt, unui ministru, impunand o anume linie politica si nu linia politica a programului de guvernare acceptat de Parlament.

De vreme ce primul-ministru coordoneaza activitatea membrilor Guvernului, se intelege, a celorlalti membri ai Guvernului, cum ar putea el sa coordoneze activitatea pe care el insusi o desfasoara, in calitate de ministru-interimar? Cum ar putea astfel, sa-si coordoneze propria activitate? Mai mult chiar, sa realizeze aceasta coordonare respectand atributiile care revin fiecarui membru al Guvernului? Atributia de conducere a Guvernului si de coordonare a activitatii celorlalti membri ii confera primului-ministru o pozitie distincta in cadrul Guvernului, care ii permite sa convoace, sa conduca, sa suspende sau sa puna capat unei sedinte de Guvern.

Este evident, ca intrebarile la care ne-am oprit au caracter retoric si ca am urmarit, punandu-le, sa argumentam solutia conform careia calitatea de ministru-interimar o poate avea oricare alt membru al Guvernului, cu exceptia primului-ministru.

Este inacceptabil, prin prisma logicii juridice, dar si al unor exigente de natura morala, sa se considere ca o persoana poate, in acelasi timp, sa detina doua functii: una prin care sa realizeze o activitate si a doua prin care sa coordoneze, ca sef al organului colegial, prima activitate. Este inacceptabil, din aceleasi ratiuni, ca o persoana, in calitate de prim-ministru, sa fie obligat sa realizeze atributii de coordonare a titularului altei functii, respectand atributiile specifice celei de-a doua functii, pe care tot el trebuie sa o exercite.

Mai mult chiar, numirea ministrului interimar se face de catre presedinte, insa alegerea persoanei care va dobandi acest statut apartine primului-ministru. Ar insemna ca primul–ministru se propune pe el insusi ca sa devina ministru interimar, solutie pe care nu o putem accepta nici juridic, nici moral.

Interimatul, atat in cazul primului-ministru, cat si al unui ministru, reprezinta o situatie provizorie, care poate dura maxim 45 de zile. Dupa epuizarea acestui termen, numirea unui titular este obligatorie, deoarece, altminteri, interimatul incetand de drept, postul ar ramane vacant, ceea ce este contrar mandatului primit de Guvern la investitura.

In concluzie, calitatea de ministru interimar o poate detine orice al membru al Guvernului, cu exceptia primului-ministru. Pentru a clarifica acest aspect, apreciem ca fie in Constitutie, fie in legea organica a Guvernului ar trebui sa se prevada interdictia pentru primul-ministru de a fi, in acelasi timp, si ministru interimar.

Recomandari Editoriale

Recomandari editoriale

Constitutia Romaniei. Comentariu pe articole

Dictionar de drept public. Drept constitutional si administrativ

Drept constitutional si institutii politice. Editia 13. Volumul I

Drept constitutional si institutii politice. Editia 13. Volumul II

Nu exista articole pe aceeasi tema.