Decizia Curtii Constitutionale nr. 1386/2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 77^1 alin. (6) teza finala din Codul fiscal

In M. Of. nr. 52 din 20 ianuarie 2011 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 1386/2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 77^1 alin. (6) teza finala din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Din cuprins:
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 77^1 alin. (6) teza finala din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicata de instanta de judecata, din oficiu, in Dosarul nr. 1.677/302/2010 al Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti – Sectia a II-a civila.
La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.
Magistratul-asistent refera asupra cauzei si arata ca, la dosarul cauzei, Lenuta Daniela Benzimra si Cristophe Albert Roland Benzimra au depus note scrise prin care solicita admiterea exceptiei de neconstitutionalitate.
Cauza fiind in stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, ca neintemeiata, sens in care invoca jurisprudenta in materie a Curtii.

CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 13 aprilie 2010, pronuntata in Dosarul nr. 1.677/302/2010, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti – Sectia a II-a civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 77^1 alin. 6 teza finala din Codul fiscal, exceptie ridicata de instanta de judecata, din oficiu, intr-o cauza civila ce are ca obiect o plangere impotriva incheierii de carte funciara.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate instanta arata ca respingerea cererii de inscriere a dreptului de proprietate, motivata pe neplata impozitului pe venitul din transferul proprietatii imobiliare, obligatie ce incumba vanzatorului, reprezinta o ingerinta in dreptul de proprietate al cumparatorului. Considera ca exista o disproportie intre interesul general si interesul persoanei afectate (actualul proprietar al imobilului), care, pentru a obtine inscrierea dreptului sau de proprietate, se vede nevoit sa astepte pana ce fostul proprietar achita impozitul sau sa il plateasca el in numele acestuia, impunandu-i astfel o sarcina excesiva. Arata ca dispozitiile de lege criticate contravin si prevederilor art. 53 din Constitutie, intrucat nu indeplinesc cerintele prevazute in cuprinsul textului constitutional.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 77^1 alin. (6) teza finala din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum au fost modificate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 703 din 18 octombrie 2007, avand urmatorul cuprins: “Pentru inscrierea drepturilor dobandite in baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de mostenitor sau, dupa caz, a hotararilor judecatoresti si a altor documente in celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciara vor verifica indeplinirea obligatiei de plata a impozitului prevazut la alin. (1) si (3) si, in cazul in care nu se va face dovada achitarii acestui impozit, vor respinge cererea de inscriere pana la plata impozitului”.
In sustinerea neconstitutionalitatii acestor dispozitii de lege, autorul exceptiei invoca incalcarea prevederilor constitutionale ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privata si art. 53 referitor la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.
Examinand exceptia, Curtea constata ca, in ceea ce priveste constitutionalitatea dispozitiilor art. 77^1 alin. (6) teza finala din Legea nr. 571/2003, s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 1.157 din 6 noiembrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008. Cu acel prilej, Curtea a aratat ca dispozitiile de lege criticate dau expresie prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea fundamentala, potrivit carora continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Prin urmare, nu se poate retine nici pretinsa incalcare a dispozitiilor art. 53 din Legea fundamentala, referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati. In realitate, ceea ce se supune atentiei Curtii, in cauza de fata, este o problema de interpretare si aplicare a legii in situatia particulara relevata de instanta de judecata.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea constata ca dreptul de proprietate al petentilor isi are temeiul in Sentinta civila nr. 938 din 29 ianuarie 2009 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, pronuntata in Dosarul nr. 8.866/302/2008, iar potrivit art. 77^1 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, “in cazul in care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembramintelor acestuia, pentru situatiile prevazute la alin. (1) si (3), se realizeaza prin hotarare judecatoreasca sau prin alta procedura, impozitul prevazut la alin. (1) si (3) se calculeaza si se incaseaza de catre organul fiscal competent. Instantele judecatoresti care pronunta hotarari judecatoresti definitive si irevocabile comunica organului fiscal competent hotararea si documentatia aferenta in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii”.
Situatia particulara invederata de petenti, in sensul ca prin Sentinta civila nr. 938 din 29 ianuarie 2009 s-a constatat intervenita vanzarea-cumpararea imobilului la data de 7 iulie 1997, iar acest impozit pe tranzactiile imobiliare nu exista in anul 1997, situatie ce justifica aprecierea ca neconstitutionale a dispozitiilor art. 77^1 alin. (6) teza finala, nu poate fi primita pentru cel putin trei argumente, dupa cum urmeaza:
– afirmatia ca in anul 1997 nu exista impozitul pe tranzactii imobiliare nu este corecta. Acest impozit a existat dintotdeauna, insa nu sub forma in care este instituit astazi prin Codul fiscal;
– instanta a constat intervenita vanzarea-cumpararea imobilului la data de 7 iulie 1997, pe baza unor inscrisuri sau altor probe, iar nu in baza existentei unui act autentic de vanzare-cumparare, intrucat, in cazul in care ar fi existat un astfel de act autentic, actiunea in constatare a petentilor nu ar mai fi avut obiect. Or, ocolind prevederea legala potrivit careia instrainarea imobilelor se face numai prin act autentic, petentii s-au expus unor riscuri, inclusiv riscului ca vanzatorii sa nu-si achite impozitul datorat, si prin aceasta sa paralizeze cererea de intabulare a dreptului lor de proprietate;
– potrivit tezei a doua din alin. (6) al art. 77^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, instanta avea obligatia sa comunice organului fiscal competent hotararea definitiva si irevocabila, precum si documentatia aferenta, in vederea calcularii si incasarii impozitului pe transferul proprietatilor imobiliare. In cazul in care s-ar fi facut o atare comunicare, ar fi existat un dosar de executare pe numele vanzatorilor si, probabil, impozitul datorat s-ar fi platit.
Prin urmare, situatia particulara la care s-a ajuns nu poate fi imputata textului legal criticat, dat fiind ca, prin reglementarea acestui text, legiuitorul are grija sa protejeze dreptul statului de a-si incasa de la contribuabili impozitele si taxele datorate, fara a veni in coliziune cu prevederile art. 44 alin. (1) din Constitutie.
Pe de alta parte, Curtea constata ca instanta critica dispozitiile art. 77^1 alin. (6) teza finala din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fara a avea in vedere ca acestea trebuie interpretate si prin prisma tezei intai si a doua din text, motiv pentru care exceptia de neconstitutionalitate invocata urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata.

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:

Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 77^1 alin. (6) teza finala din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicata de instanta de judecata, din oficiu, in Dosarul nr. 1.677/302/2010 al Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti – Sectia a II-a civila.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 26 octombrie 2010.

Articole din aceeasi categorie: