Cerere de despagubire formulata in temeiul art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Conditii

Cererea de despagubire pentru vatamarea produsa prin emiterea unui act administrativ nelegal, formulata in temeiul art. 19 din Legea 554/2004, este conditionata de indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: existenta unui act administrativ nelegal anulat de instanta, producerea unui prejudiciu si dovedirea legaturii de cauzalitate intre actul administrativ nelegal si prejudiciul suferit de reclamant.

In lipsa dovedirii legaturii de cauzalitate dintre emiterea actului constatat nelegal si producerea pretinsului prejudiciu, raspunderea patrimoniala a autoritatii publice parate nu poate fi angajata.

I.C.C.J., sectia de contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 5036 din 16 noiembrie 2010

            Curtea de Apel Ploiesti – Sectia comerciala,  de contencios administrativ si fiscal   prin sentinta civila nr.86 din 2.04.2010, a admis in parte actiunea formulata de reclamanta de SC”RS”SA in contradictoriu cu paratii Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice  a obligat paratii, in solidar, sa plateasca reclamantei suma de 16.743.312,7 lei cu titlu de despagubiri materiale si a respins capatul de cerere privind acordarea de daune morale, obligand totodata paratii, in solidar, la plata cheltuielilor de judecata catre reclamanta in cuantum de 25.000 lei.

            In acest sens instanta a retinut ca, prin actiunea formulata, reclamanta a solicitat obligarea, in solidar a paratilor la repararea prejudiciului cauzat prin emiterea Deciziei de impunere nr.268/27.06.2008 si a Raportului de inspectie fiscala nr.14613/27.06.2008, cuantificat provizoriu la 40.000.000 lei si obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecata, iar prin cererea precizatoare depusa la data de 10.11.2009 au solicitat obligarea in solidar a paratilor la repararea prejudiciului material, in cuantum de 37.974.453,63 lei, pentru pagubele cauzate prin emiterea deciziei de impunere nr.268/2008 si a Raportului de inspectie fiscala nr.14613/2008, calculat pana la data de 31.01.2010, la plata de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin emiterea celor doua acte administrativ fiscale, in cuantum de 22.000.000 lei si la plata cheltuielilor de judecata, catimea obiectului pretentiilor materiale fiind marita, in sedinta publica din 01.03.2010, la suma de 39.690.707,34 lei, conform concluziilor expertului.

            S-a mai retinut ca, in sedinta publica din data de 22.03.2010, parata Agentia Nationala de Administrare Fiscala a invocat exceptia inadmisibilitatii, iar paratul Ministerul Finantelor Publice  a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, exceptii respinse pentru considerentele expuse in incheierea de sedinta si totodata s-a dispus efectuarea in cauza a unei expertize contabile.

            Pe fondul cauzei s-a retinut ca, prin actele administrativ fiscale contestate s-a stabilit in sarcina reclamantei a obligatiei fiscale suplimentara in cuantum de 19.002.667 lei si majorari de intarziere in suma de 5.374.404 lei, iar prin sentinta civila nr.256 din 4.12.2008 a Curtii de Apel Ploiesti, ca urmare a contestatiei formulata de reclamanta, hotarare ramasa irevocabila prin decizia nr.3202 din 9.06.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a fost obligata parata Agentia Nationala de Administrare Fiscala – Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, urmare a anularii actelor emise, la restituirea, catre reclamanta, a sumei de 12.102.619 lei, cu titlu de TVA, luandu-se totodata act ca reclamanta a renuntat la capatul de cerere avand ca obiect suspendarea efectelor deciziei de impunere; pe cale de consecinta executarea deciziei de impunere nefiind suspendata s-a initiat  procedura de executare silita, obligatia de plata a sumelor stabilite in sarcina societatii fiind stinsa la data de 26.01.2009, prin emiterea notelor de compensare a obligatiei fiscale ce au fost ulterior anulate irevocabil prin decizia nr.5768/14.12.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sumele ce au fost refuzate la rambursare si cele compensate, nelegal cu cele din decizia de impunere fiind restituite reclamantei la data de 27.07.2009, astfel ca, pentru perioada 26.01.2009 – 27.07.2009, suma a fost imobilizata de catre organele fiscale.

            In acest context instanta de fond a apreciat ca emiterea actelor administrativ fiscale supuse discutiei, incepand cu emiterea deciziei de impunere si  sfarsind cu procedurile de executare silita, anulate irevocabil de catre instanta, care  a constatat nelegalitatea lor, reprezinta o fapta ilicita prin care  s-a cauzat  reclamantei un prejudiciu reprezentat de indisponibilizarea sumelor stabilite si obligarea societatii de a le plati, savarsita cu vinovatie de catre parata care desi a avut cunostinta de anularea deciziei de impunere, prin sentinta civila nr.256 din 4.12.2008, a demarat procedurile de executare.

             A mai considerat instanta de fond ca faptele ilicite constatate incumba ambilor parati, Agentia Nationala de Administrare Fiscala fiind o structura in subordinea Ministerului Finantelor Publice, astfel incat prejudiciul material cauzat reclamantei, in cuantum de 16.743.312,7 lei, reprezentand taxe judiciare de timbru, onorarii de avocat, plata  cautiunii, cheltuieli pentru preintampinarea procedurii de executare etc., efectuate pana la data de 27.07.2009, data la care suma a fost restituita, se impune a fi acoperit, in solidar, de catre cei doi parati, apreciindu-se totodata ca nu exista legatura de cauzalitate intre faptele ilicite constatate si sumele de acest fel platite dupa  data de 27.07.2009 si constatate de expert in lucrarea sa  si nici nu s-a facut dovada, de catre societate a platii de penalitati in cuantum de 4.206.302,72 lei, calculate de expert.

            In ceea ce priveste prejudiciul moral solicitat de reclamanta, prima instanta a constatat ca, prin anularea actelor administrativ fiscale emise de parati societatii i s-a acordat o satisfactie echitabila si, pe cale de consecinta se impune respingerea cererii formulate in acest sens, impunandu-se in schimb, in conditiile art.274 si 276 Cod procedura civila, fata de imprejurarea ca actiunea reclamantei a fost admisa in parte, obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 25.000 lei reprezentand taxa judiciara de timbru, timbru judiciar, onorariu expert si parte din onorariile de avocati ce au fost achitate in baza facturilor depuse la dosar.

            Impotriva acestei sentinte au declarat recurs partile.

            In motivarea recursului formulat de recurenta-reclamanta, in temeiul dispozitiilor  art.304 pct.9 si 3041 Cod procedura civila, a sustinut in esenta ca in mod gresit instanta de fond, constatand indeplinirea cumulativa a conditiilor raspunderii delictuale, nu a procedat la repararea integrala a prejudiciului cauzat societatii, conform dispozitiilor legale aplicabile cauzei, respectiv a admis actiunea numai in parte, pentru suma de 16.743.312,07 lei si a respins acordarea sumei de 22.947.395,07 lei cu titlu de daune materiale reprezentand contravaloarea penalitatilor de intarziere achitate de societate furnizorilor sai, desi achitarea acestora a fost dovedita.

                        Considera recurenta ca in mod eronat prima instanta nu a acordat societatii si prejudiciul aferent perioadei 27.06.2008 (data emiterii deciziei de impunere) – 26.01.2009 (data emiterii Notelor de compensare 2), desi in cauza din probele administrate a rezultat ca societatea a suportat prejudicii ca urmare a actelor administrativ fiscale anulate si in aceasta perioada.

            In acest sens, recurenta-reclamanta a aratat ca pierderea efectiva suferita de societate in luna ianuarie 2009 in suma de 1.509.043,54 lei se datoreaza incetarii activitatii e productie de la data de 01.01.2009, intrucat ca urmare a emiterii deciziei de impunere si a Raportului de inspectie fiscala societatea s-a aflat in imposibilitate de a achita contravaloarea materiilor prime             achizitionate de la principalul furnizor X, care a suspendat contractul de furnizare de materie prima, iar ulterior l-a reziliat, procedand si la executarea scrisorii de garantie bancara pentru suma de 56.399.926,07 lei.

            Totodata recurenta sustine ca si beneficiul nerealizat de societate, ca urmare a incetarii activitatii in suma de 350.263,43 lei (stabilit prin raportul de expertiza) trebuia acordat, societatea fiind indreptatita sa primeasca despagubiri pentru lipsa profitului, ulterior datei de 01.01.2009.

            Recurenta-reclamanta a criticat sentinta atacata, sustinand ca, in mod nelegal, instanta de fond a considerat ca nefiind indeplinita conditia existentei legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita a organelor fiscale si prejudiciul suferit de societate in ianuarie 2009 si pe cel aferent perioadei 27.07.2009 (data restituirii sumelor ilegal retinute de Agentia Nationala de Administrare Fiscala)  – februarie 2010 (data efectuarii analizei din raportul de expertiza), neacordand contravaloarea prejudiciului suferit de societate in suma de 16.881.785,56 lei.

            Astfel, sustine recurenta – reclamanta ca si dupa data restituirii efective a sumei nelegal refuzate la rambursare, societatea a continuat sa suporte efectele faptelor ilicite ale organelor fiscale, avand in continuare o pierdere efectiva, si suferind din cauza beneficiului imposibil de realizat si continuand sa achite onorarii avocatilor si consultantilor fiscali.

            Avand in vedere toate aceste motive de fapt si de drept recurenta-reclamanta a solicitat admiterea recursului formulat si in consecinta modificarea sentintei atacate, in sensul admiterii actiunii formulate prin acordarea  si a sumei de 22.947.395,27 lei respinsa de catre instanta de fond.

            In drept au fost invocate dispozitiile art.304 pct.7 si 9, art.3041 Cod procedura civila, dispozitiile Legii nr.554/2004 a  contenciosului administrativ.

            In motivarea recursului formulat de recurenta Directia Generala a Finantelor Publice  Prahova  a criticat sentinta pronuntata de instanta de fond     , sustinand in esenta ca actiunea dedusa judecatii avand ca obiect despagubiri materiale nu indeplineste conditiile art.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

            In acest sens, recurenta a sustinut ca desi prin  sentinta criticata se face referire la o decizie de impunere si la un raport de inspectie fiscala, obiectul actiunii  nu il constituie atacarea acestora, actele fiind deja anulate de catre instantele de judecata inca din anul 2008, iar despagubirile solicitate nu au legatura directa cu emiterea acestora. Considera recurentele ca fiind invocate dispozitiile art.998,999 si 1003 Cod civil care reglementeaza raspunderea delictuala, competenta de solutionare apartine instantelor de drept comun.

            Recurenta-parata critica hotararea atacata si in ceea ce priveste modul de solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Finantelor Publice care a fost respinsa fara o motivare temeinica si legala, aratand ca dosarul fiscal al SC”RS”SA se afla in administrarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, aceasta institutie fiind cea care a efectuat verificarea si a intocmit actele administrativ fiscale, invocand in acest sens dispozitiile HG nr.109/2009.

            In drept au fost invocate dispozitiile art.3041 Cod procedura civila.

            In motivarea recursului formulat de recurenta-parata Agentia Nationala de Administrare Fiscala a criticat sentinta atacata, sustinand in esenta urmatoarele:

            In mod gresit instanta de fond a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii, avand in vedere faptul ca despagubirile solicitate izvorasc din creante fiscale, astfel ca, in cauza nu erau aplicabile dispozitiile generale prevazute de legea contenciosului administrativ ci legea speciala in materie fiscala, respectiv OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicat.

            In acest sens recurenta a sustinut ca intrucat prejudiciul pretins rezulta din creante fiscale, in speta sunt aplicabile dispozitiile art.124 alin.1 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala si a Ordinului MFP nr.1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordarea a despagubirilor cuvenite contributiilor pentru sumele restituite sau rambursate cu depasirea termenului legal.

            Pe de alta parte, recurenta-parata a aratat ca intimata – reclamanta a formulat in prealabil actiuni intemeiate pe dispozitiile speciale ale OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala solicitand dobanzi aferente rambursarii cu intarziere de catre Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili a sumei de 12.102.519 reprezentand TVA, actiuni ce au format obiectul dosarelor nr.998/42/2009 si 98/42/2010.

            Sustine recurenta-parata ca desi aceste actiuni au fost intitulate diferit, acestea vizeaza acelasi scop, respectiv repararea presupusului prejudiciu cauzat ca urmare a emiterii Deciziei de impunere nr.268/27.06.2008 si a Raportului de inspectie fiscala nr.14619/27.06.2009.

            Pe fondul cauzei, recurenta-parata a criticat sentinta atacata, sustinand ca in mod gresit instanta de fond a admis in parte actiunea si a obligat paratii la plata sumei de 16.743.312,07 lei cu titlu de despagubiri materiale constatand eronat ca in cauza sunt indeplinite conditiile prevazute de art.998 si art.999 si art.1003 Cod civil si art.19 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.

            In acest sens, recurenta-parata sustine ca in mod gresit instanta de fond a apreciat ca fiind indeplinite cumulativ conditiile raspunderii civile delictuale atat in ceea ce priveste valoarea actualizata a onorariilor achitate de intimata-reclamanta ca si pierderea efectiva suferita ca urmare a cheltuielilor efectuate pentru preintampinarea deschiderii procedurii generale de insolventa si pentru reluarea activitatii precum si a beneficiului nerealizat de intimata-reclamanta ca urmare a sistarii livrarii de materie prima.

            Considera recurenta-parata ca in mod neintemeiat si nelegal instanta de fond si-a insusit concluziile raportului  de expertiza in ceea ce priveste prejudiciul fara a avea in vedere si a raspunde la obiectiunile formulate de aceasta, in motivarea sentintei pronuntate, iar obligarea la plata onorariilor achitate de intimata-parata, recurenta apreciaza ca hotararea atacata a fost pronuntata cu incalcarea dispozitiilor art.274 si 276 Cod procedura civila, sumele respective fiind actualizate fara a se indica temeiul de drept.

            Cu privire la suma reprezentand costul imobilizarii celor 2.000.000 lei depusi cu titlu de cautiune, recurenta apreciaza ca intarzierea in restituire nu s-a datorat culpei organelor fiscale iar referitor la suma de 14.419.407,19  lei sustine ca beneficiul nerealizat  nu putea fi calculat strict pentru perioada februarie 2009 – iulie 2009 avand in vedere prevederile OG nr.70/2004 pentru modificarea si completarea Legii contabilitatii nr.82/1991, durata exercitiului financiar fiind de 12 luni.

            Totodata apreciaza recurenta ca nici in privinta acestei sume nu a fost dovedita existenta cumulativa a conditiilor angajarii raspunderii civile delictuale.

            In ceea ce priveste acordarea cheltuielilor de judecata,  recurenta considera ca instanta trebuia sa faca aplicarea dispozitiilor art.274 alin.3 Cod procedura civila iar in acordarea cheltuielilor instanta admitand in parte actiunea reclamantei, trebuia sa tina seama de proportia in care aceasta a fost admisa.

            In drept au fost invocate dispozitiile art.299 alin.1, art.304 pct.9 si art.3041 Cod procedura civila.

             Instanta de control judiciar constata ca in cauza este incident motivul de recurs prevazut de dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, hotararea instantei de fond fiind rezultatul unei aplicari si interpretari eronate a dispozitiilor legale aplicabile in cauza.

            Astfel, desi a apreciat in mod corect in temeiul dispozitiilor art.19 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ ca actiunea reclamantei privind acordarea de despagubiri este admisibila ulterior, in judecarea pe fond a cauzei, a apreciat ca fiind intemeiata in parte, actiunea acesteia retinand in mod eronat ca fiind intrunite cumulativ conditiile raspunderii civile delictuale, respectiv dispozitiilor art.998 si art.999  coroborate cu dispozitiile art.1003 Cod civil pentru suma de 16.743.312,07 lei.

            Suma respectiva, considerata „prejudiciu material ce se impune a fi acoperita de catre cei doi parati, in solidar”, astfel cum a retinut instanta de fond, se compune din  contravaloarea actualizata a taxelor de timbru si timbru judiciar achitate de catre reclamanta in actiunile formulate avand ca obiect anularea actelor administrativ fiscale nelegale in cuantum de 96,02 lei – valoare actualizata, onorariile achitate de societate diferitelor cabinete de avocatura, pana la data la care suma a fost restituita, respectiv 27.07.2009, in suma de 315.660,74 lei valoare actualizata, costul imobilizarii sumei de 2.000.000 lei depusa cu titlu de cautiune, in dosarul avand ca obiect suspendarea executarii deciziei de  impunere, consemnata la 19.08.2008 si restituita la 14.01.2009 in cuantum de 128.499,82 lei, pierderea efectiva suferita de societate, ca urmare a cheltuielilor efectuate pentru preintampinarea deschiderii procedurii de insolventa si pentru reluarea activitatii, in cuantum actualizat de 14.419.407,19 lei, precum si beneficiul nerealizat de societate, urmare a sistarii livrarii de materie prima, in cuantum actualizat de 1.879.648,30 lei, conform raportului de expertiza contabila.

            In speta, instanta de fond, in aprecierea dispozitiilor legii contenciosului administrativ avea obligatia de a analiza cererea de plata unor despagubiri formulata de reclamanta in temeiul dispozitiilor art.19 din lege, sub aspectul indeplinirii conditiilor necesare pentru angajarea raspunderii administrativ-patrimoniale a autoritatilor parate , astfel cum s-a statuat atat in literatura de specialitate cat si in jurisprudenta actuala a instantelor de contencios administrativ si fiscal, respectiv existenta unui act administrativ ilegal, anulat de instanta, un prejudiciu suferit de reclamant care trebuie dovedit si legatura de cauzalitate intre actul ilegal si prejudiciul suferit de reclamant.

            Din aceasta perspectiva, actiunea formulata de reclamanta nu indeplineste cumulativ conditiile pentru angajarea raspunderii administrativ patrimoniale a autoritatilor parate, intrucat din probatoriul administrat in cauza nu rezulta ca pretinsul prejudiciu a fost cauzat prin emiterea actelor administrativ fiscale anulate, respectiv nu este dovedita legatura de cauzalitate dintre acestea.

            Pe de alta parte, in stabilirea prejudiciului suferit ca si a legaturii de cauzalitate trebuie avuta in vedere natura juridica a actelor administrativ fiscale anulate si in consecinta aplicabilitatea in cauza a dispozitiilor legii speciale in materie respectiv prevederile Codului fiscal si a codului de procedura fiscala, potrivit carora pentru sumele nedatorate respectiv nerestituite sau nerambursate in termenul legal contribuabilul are dreptul la dobanda, conform dispozitiilor art.124 alin.(1) din Codul de procedura fiscala.

            In fapt aceasta dobanda reprezinta o sanctiune menita sa acopere beneficiul nerealizat de catre creditor – respectiv societatea reclamanta – care a fost in imposibilitate de a dispune de sumele respective ca urmare a stabilirii eronate a obligatiilor fiscale fiind echivalenta cu dispozitiile art.1088 Cod civil, potrivit carora in cazul neexecutarii unei obligatii care au ca obiect o suma de bani, creditorul nu poate sa ceara cu titlu de daune decat dobanda legala.

            De altfel, sumele nedatorate, au fost restituite recurentei-reclamante la data de 27.07.2009 urmare a hotararii irevocabile, astfel ca prejudiciul efectiv cauzat, a fost acoperit integral.

            Mai mult, asa cum rezulta din materialul probator administrat in cauza recurenta-reclamanta a promovat alte doua actiuni in instanta avand ca obiect acordarea de dobanzi pentru restituirea cu intarziere a sumelor nelegal retinute.

            Avand in vedere aceste considerente, Inalta Curte constata ca recursurile formulate de recurentele-parate sunt fondate si urmeaza a fi admise intrucat prin admiterea in parte a actiunii reclamantei si obligarea la plata sumelor solicitate cu titlu de despagubiri, instanta a pronuntat o hotarare netemeinica si nelegala, in cauza fiind incident motivul de recurs prevazut de dispozitiile art.304 pct.9.

            Instanta a retinut ca fiind indeplinite conditiile prevazute de dispozitiilor art.19 din Legea nr.554/2004 republicat desi in cauza nu s-a dovedit legatura de cauzalitate intre actele administrativ fiscale anulate (decizia de impunere nr.268/27.06.2008 precum si raportul de inspectie fiscala nr.14513 din 27.06.2008) si prejudiciul pretins suferit de catre reclamant.

            Astfel in ceea ce priveste cheltuielile de judecata compuse din taxe de timbru achitate 96,05 si onorarii platite  catre cabinete de avocatura in suma de 315.660,74 lei valori actualizate conform expertizei efectuate in cauza in mod gresit instanta de fond a retinut ca aceste sume reprezinta un prejudiciu determinat prin emiterea actelor fiscale anulate pentru  care a dispus angajarea raspunderii patrimoniale a paratilor, ignorand faptul ca reclamanta avea posibilitatea legala de a solicita acordarea acestor cheltuieli, cu ocazia solutionarii cauzelor in temeiul dispozitiilor art.274 Cod procedura civila, acestea reprezentand un accesoriu al actiunii principale ori sa solicite acordarea acestor cheltuieli pe cale separata, in conditiile dreptului comun.

            Nici in ceea ce priveste suma de 315.669,74 lei reprezentand valoarea actualizata a indisponibilizarii sumei de 2.000.000 lei achitata de recurenta – reclamanta cu titlu de cautiune in vederea solutionarii cererii de suspendare, nu se poate retine ca fiind indeplinite conditiile angajarii raspunderii patrimoniale a partilor, indisponibilizarea sumei respective ca si restituirea acesteia fiind dispusa in conformitate cu dispozitiile legale incidente in cauza, respectiv dispozitiile art.215 Cod procedura fiscala si art.7231 Cod procedura civila astfel ca nu se poate aprecia ca fiind un prejudiciu determinat de emiterea actelor fiscale anulate.

            In ceea ce priveste suma de 14.419.407,19 lei reprezentand valoarea actualizata a cheltuielilor efectuate pentru preintampinarea deschiderii procedurii de insolventa ca si pentru reluarea activitatii, se constata ca nu a fost dovedita legatura de cauzalitate cu emiterea actelor administrativ fiscale anulate, respectiv faptul ca societatea ar fi urmat sa intre in incapacitate de plata ca o urmare directa a emiterii acestora.

            Cu privire la recursul declarat de catre recurenta – reclamanta Curtea constata ca acesta este nefondat, instanta de fond apreciind si retinand in mod corect ca nu se poate angaja raspunderea patrimoniala a autoritatilor parate intrucat intre pretinsele prejudicii retinute si actualizate prin raportul de expertiza si emiterea actelor administrativ fiscale constatate ca fiind  nelegale, nu exista o legatura de cauzalitate, iar in cazul penalitatilor de intarziere nu a fost dovedita achitarea acestora si nici faptul ca aceste penalitati de intarziere in achitarea facturilor s-ar fi datorat emiterii actelor fiscale nelegale.

            Avand in vedere toate aceste considerente, in conformitate cu dispozitiilor art.312 alin .(1)-(3) Cod procedura civila Inalta Curte a respins recursul declarat de reclamanta SC”RS”SA ca nefondat, si a admis recursurile declarate de recurentii-parati, modificand in parte sentinta atacata in sensul ca a respins ca neintemeiata cererea privind obligarea paratilor la plata catre reclamanta a sumei de 16.743.312,07 lei reprezentand despagubiri materiale si la plata sumei reprezentand cheltuieli de judecata si a mentinut celelalte dispozitii ale sentintei atacate.

Articole din aceeasi categorie:

  1. Decizia Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
  2. Decizia Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
  3. Exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Admitere